Paul Papp a spus ceea ce a adus în plus Eugen Neagoe la echipă: ”Așa se face performanță”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Paul Papp a spus ceea ce a adus în plus Eugen Neagoe la echipă: ”Așa se face performanță”
Foto: Sport Pictures  |  

Robert Vîrdol   |   Publicat: 24.10.2025 19:43   |  Actualizat: 24.10.2025 20:56

Paul Pap (35 de ani), fundașul celor de la Petrolul a vorbit despre duelul cu Csikszereda, meci terminat cu scorul de 1-1.

Petrolul Ploiești a ajuns la șapte puncte în ultimele trei meciuri, după duelul de la Miercurea Ciuc, iar Paul Papp, căpitanul echipei a vorbit despre meci.

Formația antrenată de Eugen Neagoe a trecut și prin momente dificile, iar spre finalul meciului a tremurat, deoarece adversarii au primit penalty înainte de final.

Paul Papp: ”Eugen Neagoe a pus biciul pe noi”

La finalul meciului Paul Papp a vorbit despre dialogul pe care l-a avut cu suporterii echipei sale și a menționat că aceștia au înțeles ceea ce el le-a transmis.

Mai mult, fundașul central de la Petroulul a spus și ceea ce a schimbat Eugen Neagoe la echipă.

”Echitabil având în vedere că noi am contro”lat prima repriză, după ei a doua. Noi am fost fraieri trebuia să facem 2-0, 3-0... Am avut ocazii bune, ocazia lui Jyri şi altele când trece mingea prin faţa porţii.

Rezultat echitabil. Asta e părerea mea. Nu vreau să mai comentez arbitrajul, chiar am avut o relaţie bună cu Horaţiu Feşnic. De altă dată comentam arbitrajul, văzusem fazele, dar acum nu vreau.

”Neagoe este un antrenor serios”

Ne-am dorit cele trei puncte... asta este. S-a scandat despre Ungaria, am fost, le-am zis să se liniştească, au fost receptivi. Se mai întâmplă pe stadioane.

Neagoe este un antrenor serios, cu experienţă, acum fiecare antrenor are un mic noroc şi atunci nu vrea să vorbesc de trecut.

Ne-a aşezat bine în teren, ne cere anumite lucruri, a pus biciul pe noi. Noi am înțeles, pentru că așa se face performanță, bagi capul în contre, pentru că altfel nu aduni puncte.”, a spus Paul Pap, conform Orange Sport.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB

Rapid a refuzat 1.500.000 de euro pentru transferul lui Claudiu Petrila

Grigore Sichitiu a dat verdictul despre milionarul care ar putea deveni acționar la Rapid: ”Ar fi un câștig”

Denis Drăguș i-a propus un internațional român lui Gigi Becali

Sheriff Sinyan, cucerit de Rapid după doar două săptămâni

Andrei Nicolescu a anunțat o revenire importantă la Dinamo

Cele mai citite

Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”

Liga 2  |  17 Septembrie 2026, 10:58
1.
Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”

Fotbal  |  16 Septembrie 2026, 17:49
2.
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
Gigi Becali a decis: două variante pentru banca FCSB dacă Marius Baciu nu câștigă la Craiova

SuperLiga  |  16 Septembrie 2026, 18:22
3.
Gigi Becali a decis: două variante pentru banca FCSB dacă Marius Baciu nu câștigă la Craiova
Știri de ultimă oră din sport
Federația engleză pune presiune pe Gianni Infantino! Ce a solicitat aceasta

Internațional   |  17 Septembrie 2026, 21:33
Federația engleză pune presiune pe Gianni Infantino! Ce a solicitat aceasta
Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB
Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB
SuperLiga   |  17 Septembrie 2026, 20:21
Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB
A doborât recordul mondial și vrea să reprezinte România la JO 2028: ”Voi munci la fel de mult”

Gimnastică   |  17 Septembrie 2026, 19:55
A doborât recordul mondial și vrea să reprezinte România la JO 2028: ”Voi munci la fel de mult”
Cutremur la Milan după eșecul cu Benfica! Ruben Amorim, băgat în ședință de conducere

Serie A   |  17 Septembrie 2026, 18:39
Cutremur la Milan după eșecul cu Benfica! Ruben Amorim, băgat în ședință de conducere
Grigore Sichitiu a dat verdictul despre milionarul care ar putea deveni acționar la Rapid: ”Ar fi un câștig”
exclusiv Grigore Sichitiu a dat verdictul despre milionarul care ar putea deveni acționar la Rapid: ”Ar fi un câștig”
SuperLiga   |  17 Septembrie 2026, 17:23
Grigore Sichitiu a dat verdictul despre milionarul care ar putea deveni acționar la Rapid: ”Ar fi un câștig”
Tudorel Stoica, revoltat de blocarea Stelei: ”M-am săturat! Nu se dorește ca acest club să joace în Liga 1”

Liga 2   |  17 Septembrie 2026, 16:56
Tudorel Stoica, revoltat de blocarea Stelei: ”M-am săturat! Nu se dorește ca acest club să joace în Liga 1”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cui i-a lăsat Gică Hagi toată averea. A semnat actele „pe o perioadă de 50 de ani”
Cui i-a lăsat Gică Hagi toată averea. A semnat actele „pe o perioadă de 50 de ani”
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 septembrie. Violențe în Piața Victoriei. Nicușor Dan acuză și ”politicieni iresponsabili” că amplifică tensiunea

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

exclusiv Planul Securității împotriva Nadiei Comăneci. Ce urma să i se întâmple ”Zeiței de la Montreal”
Special   |  22:47
Planul Securității împotriva Nadiei Comăneci. Ce urma să i se întâmple ”Zeiței de la Montreal”
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de...
Diverse   |  22:09
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
Federația engleză pune presiune pe Gianni Infantino! Ce a solicitat aceasta
Internațional   |  21:33
Federația engleză pune presiune pe Gianni Infantino! Ce a solicitat aceasta
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Diverse   |  21:02
Gică Popescu, laude pentru conducătorul din SuperLiga: ”Are o putere mentală extraordinară”
Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB
SuperLiga   |  20:21
Antrenorul sunat de Becali să îl înlocuiască pe Baciu regretă că nu a ajuns la FCSB
A doborât recordul mondial și vrea să reprezinte România la JO 2028: ”Voi munci la fel de mult”
Gimnastică   |  19:55
A doborât recordul mondial și vrea să reprezinte România la JO 2028: ”Voi munci la fel de mult”
exclusiv Fostul fotbalist al Stelei a mărturisit cum a fost implicat în ruptura dintre Pițurcă și frații Becali: ”M-am dus la biroul...
Special   |  19:10
Fostul fotbalist al Stelei a mărturisit cum a fost implicat în ruptura dintre Pițurcă și frații Becali: ”M-am dus la biroul lui Giovanni!”
Cutremur la Milan după eșecul cu Benfica! Ruben Amorim, băgat în ședință de conducere
Serie A   |  18:39