exclusiv Prunea anunță ”hegemonia” unei echipe din SuperLiga: ”O să câștige campionatul 2-3 ani! E la ani lumină de restul”
Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): Prunea anunță ”hegemonia” unei echipe din SuperLiga: ”O să câștige campionatul 2-3 ani! E la ani lumină de restul”
Rareș Stamate | Publicat: 18.07.2026 19:43 | Actualizat: 18.07.2026 19:43
Invitat la iAMsport LIVE, fostul portar Florin Prunea (57 de ani) a susținut că ar exista o echipă care ar urma să domine SuperLiga în următorii ani.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
După doi ani în care FCSB a câștigat titlul de o manieră clară, echipa lui Gigi Becali a avut parte de un sezon dezastruos, iar Universitatea Craiova a profitat și a devenit campioană.

Înaintea noului sezon, oltenii și roș-albaștrii sunt cotați de bookmakeri cu aceeași șansă la un triumf, în timp ce și U Cluj, Rapid, CFR Cluj și Dinamo sunt văzute drept formații care ar putea câștiga campionatul.
Florin Prunea: ”Craiova e la ani lumină de celelalte echipe”
Totuși, Florin Prunea este convins că există un club care ar urma să domine SuperLiga în perioada următorare, anume Craiova. Fostul portar a lăudat și prestația trupei din Bănie, dar și a ”șepcilor roșii” în Supercupa României.
”A fost un meci foarte bun în Supercupa României, nu mă așteptam să fie așa bun primul meci al sezonului (n.r. intern). Pierde U Cluj pe bandă rulantă, da, dar în a doua repriză a dat impresia 20 de minute că poate să întoarcă meciul.
A jucat bine, l-a băgat pe Macalou în față, l-a băgat pe Drameh la mijloc... eu zic că putea să se întâmple orice, nu a mai fost meciul din campionat. Dar ce să câștige... Craiova e la ani lumină de celelalte echipe! O să câștige doi-trei ani campionatul”, a comentat Prunea.

Universitatea Craiova, o nouă victorie în fața celor de la U Cluj
După ce a învins-o pe U Cluj, la penalty-uri, în finala Cupei României, dar și în meciul decisiv pentru titlu, scor 5-0, în sezonul trecut, Universitatea Craiova a trecut de ardeleni și în Supercupă.
Timpul regulamentar s-a încheiat cu cele două formații la egalitate, scor 1-1, iar oltenii au avut din nou câltig de cauză la loviturile de departajare, 5-3.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







