Fără dubii! Fostul mare fotbalist român a spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în sezonul viitor: ”Ea o să câștige sigur!”

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Fără dubii! Fostul mare fotbalist român a spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în sezonul viitor: ”Ea o să câștige sigur!”

Rareș Stamate   |   Publicat: 28.06.2026 20:00   |  Actualizat: 28.06.2026 20:00

Emil Săndoi (61 de ani), fost mare fundaș român, a spus ce echipă ar urma să câștige titlul în sezonul următor al SuperLigii.

Sezonul trecut, pentru prima dată după 35 de ani, titlul a ajuns la Craiova. Universitatea a pus capăt seriei celor de la FCSB, care cuceriseră precedentele două campionate, iar acum își dorește să repete performanța.

Emil Săndoi: ”E convingerea mea că Universitatea Craiova o să câștige titlul”

Ajunsă în fruntea SuperLigii după mai bine de un deceniu de încercare, formația olteană ar urma să se mențină acum pe primul loc, consideră Emil Săndoi.

Foto 1/3

Ai văzut, campionatul trecut am spus după primele etape că Universitatea Craiova este principala favorită la titlu. Îți zic și de acum, tot Craiova e favorită, înainte de startul sezonului. Nu că am jucat acolo, dar sigur o să câștige Craiova titlul acum!

Asta e convingerea mea. Uite, o spun acum, înainte de începerea campionatului. Eu sunt convins că se vor întări (n.r. și celelalte formații), dar Craiova mai are și omogenitate în cadrul grupului, are o echipă bună, trebuie să recunoaștem.

Foto 2/3

Din punctul ăsta de vedere, eu cred că tot Craiova va domina. Se pot face transferuri cu jucători și pe bani mai mulți, nu neapărat liberi, dar în momentul de față cred că va fi greu pentru ceilalți să detroneze Craiova”, a declarat Emil Săndoi, la Digi Sport.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo a bătut palma cu noul atacant! Nicolescu a anunțat transferul: ”Ajunge în cantonament în această seară”

Becali, despre un jucător de la FCSB: ”Zici că e Yamal! Dar ajunge boschetar dacă nu trage”

Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!

Anunțul presei din Italia: ”Aventura a ajuns la final!”. Jucătorul va semna cu Rapid

Neluțu Varga a intrat la negocieri pentru fotbalistul refuzat de FCSB: ”600.000 de euro!”

Universitatea Craiova pregătește încă un transfer pentru Liga Campionilor! Un fotbalist din Capul Verde ajunge sub comanda lui Coelho

Cele mai citite

Echipa din SuperLiga a intrat la negocieri pentru titularul lui Dinamo

SuperLiga  |  26 Iunie 2026, 18:10
1.
Echipa din SuperLiga a intrat la negocieri pentru titularul lui Dinamo
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”

Fotbal  |  25 Iunie 2026, 23:50
2.
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”

Special  |  26 Iunie 2026, 20:22
3.
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
Știri de ultimă oră din sport
Africa de Sud - Canada, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Încep 16-imile de la CM 2026!
live score Africa de Sud - Canada, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Încep 16-imile de la CM 2026!
CM 2026   |  28 Iunie 2026, 19:40
Africa de Sud - Canada, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Încep 16-imile de la CM 2026!
Scandal înaintea duelului SUA - Bosnia la Cupa Mondială! O jurnalistă americană, nevoită să-și ceară scuze după declarații controversate

CM 2026   |  28 Iunie 2026, 19:00
Scandal înaintea duelului SUA - Bosnia la Cupa Mondială! O jurnalistă americană, nevoită să-și ceară scuze după declarații controversate
Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!
Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!
SuperLiga   |  28 Iunie 2026, 18:00
Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!
Anunțul presei din Italia: ”Aventura a ajuns la final!”. Jucătorul va semna cu Rapid
Anunțul presei din Italia: ”Aventura a ajuns la final!”. Jucătorul va semna cu Rapid
SuperLiga   |  28 Iunie 2026, 17:15
Anunțul presei din Italia: ”Aventura a ajuns la final!”. Jucătorul va semna cu Rapid
Ofertă din străinătate pentru Ștefan Târnovanu! ”A fost solicitat de antrenor”

SuperLiga   |  28 Iunie 2026, 16:20
Ofertă din străinătate pentru Ștefan Târnovanu! ”A fost solicitat de antrenor”
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
exclusiv Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
Diverse   |  28 Iunie 2026, 16:00
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
AS.RO Ce nu mănâncă niciodată Ilie Dumitrescu. Aşa a ajuns să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani
Ce nu mănâncă niciodată Ilie Dumitrescu. Aşa a ajuns să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani
RTV BREAKING NEWS. E cutremur! Nicuşor Dan a făcut anunţul acum câteva minute
BREAKING NEWS. E cutremur! Nicuşor Dan a făcut anunţul acum câteva minute
”De aici a pornit ura lui Pițurcă față de Hagi!”. De ce nu îl suportă fostul atacant pe ”Rege”
exclusiv ”De aici a pornit ura lui Pițurcă față de Hagi!”. De ce nu îl suportă fostul atacant pe ”Rege”
Special   |  28 Iunie 2026, 14:53
”De aici a pornit ura lui Pițurcă față de Hagi!”. De ce nu îl suportă fostul atacant pe ”Rege”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 iunie. Radu Banciu analizează noul blocaj politic anunțat de Nicușor Dan

VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 25 iunie, de la ora 20. Radu Banciu analizează blocajul negocierilor pentru formarea noului Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 iunie. Radu Banciu comentează candidatura lui Sorin Grindeanu la funcția de premier și noile negocieri pentru Guvern

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Vlahovic, variantă pentru Barcelona?
LaLiga   |  21:00
Vlahovic, variantă pentru Barcelona?
Dinamo a bătut palma cu noul atacant! Nicolescu a anunțat transferul: ”Ajunge în cantonament în această seară”
SuperLiga   |  20:35
Dinamo a bătut palma cu noul atacant! Nicolescu a anunțat transferul: ”Ajunge în cantonament în această seară”
Fără dubii! Fostul mare fotbalist român a spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în sezonul viitor: ”Ea o să câștige...
SuperLiga   |  20:00
Fără dubii! Fostul mare fotbalist român a spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în sezonul viitor: ”Ea o să câștige sigur!”
live score Africa de Sud - Canada, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Încep 16-imile de la CM 2026!
CM 2026   |  19:40
Africa de Sud - Canada, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Încep 16-imile de la CM 2026!
Becali, despre un jucător de la FCSB: ”Zici că e Yamal! Dar ajunge boschetar dacă nu trage”
SuperLiga   |  19:20
Becali, despre un jucător de la FCSB: ”Zici că e Yamal! Dar ajunge boschetar dacă nu trage”
Scandal înaintea duelului SUA - Bosnia la Cupa Mondială! O jurnalistă americană, nevoită să-și ceară scuze după declarații...
CM 2026   |  19:00
Scandal înaintea duelului SUA - Bosnia la Cupa Mondială! O jurnalistă americană, nevoită să-și ceară scuze după declarații controversate
Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!
SuperLiga   |  18:00
Ofertat de FCSB, Eddy Gnahore a luat decizia finală!
Russell câștigă în Austria. Verstappen și Antonelli l-au însoțit pe podium
Formula 1   |  17:42