Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
Vlad Stoica | Publicat: 11.11.2026 21:36 | Actualizat: 11.11.2026 21:43
Gabi Balint (63 de ani) a taxat modul în care Gigi Becali conduce FCSB și consideră că echipa nu mai are șanse să salveze acest sezon.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
FCSB trece printr-o perioadă dificilă. Echipa a ajuns pe locul 8 în SuperLiga, cu 21 de puncte după 15 etape, și a pierdut ultimele trei meciuri din toate competițiile. Gloria Bistrița, Universitatea Cluj și Corvinul Hunedoara s-au impus toate cu același scor, 1-0.

Gabi Balint: ”Anul ăsta e deja compromis pentru FCSB”
Gabi Balint, fostul mare jucător al Stelei, susține că lipsa unui plan clar și implicarea patronului în toate deciziile importante afectează performanțele clubului.
”Ca să redevină ce a fost, va trebui să pună numai oameni competenți. Pentru că, trebuie să o spunem, Gigi Becali nu se pricepe la fotbal. Nu poate să aducă jucători. În fotbal, nimeni nu îți garantează nimic în privința jucătorilor. Pot să se adapteze sau nu. Sunt mulți jucători buni care vin și nu fac nimic.
Eu cred că Reghe vrea să conducă el, să fie mai mult decât un antrenor, un manager, să decidă el la echipă. În sensul să aducă el jucătorii, să îi recomande el. O fi promis ceva. Eu nu o să cred niciodată în strategia pe care o face Gigi Becali, pentru că el nu schimbă nimic. Merge pe aceleași lucruri: că el știe, că face, că drege. Tu, ca patron, trebuie să îți aduci oameni buni, capabili și să vii cu bani. Dacă nu se va întâmpla asta, la revedere FCSB, uitați ideea! E clar că anul acesta este compromis pentru FCSB”, a declarat Balint la Digi Sport.
Gigi Becali pregătește schimbări importante la FCSB
După seria de rezultate slabe, Gigi Becali a decis să reorganizeze structura clubului. Mihai Stoica va avea atribuții diferite, în timp ce Florin Cernat, Lucian Filip și Alin Stoica nu vor mai face parte din stafful primei echipe. Filip va continua însă să activeze în cadrul academiei.
Finanțatorul roș-albaștrilor a explicat că Reghecampf va avea un rol extins în cadrul clubului și că i-a transmis să își stabilească singur responsabilitățile. Latifundiarul a precizat însă că el va păstra ultimul cuvânt în deciziile importante.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






