Șapte fani ai Petrolului au fost arestați în Grecia după ce au fost prinși cu arme albe! Unde se îndreptau suporterii

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Șapte fani ai Petrolului au fost arestați în Grecia după ce au fost prinși cu arme albe! Unde se îndreptau suporterii

Mario Soare   |   Publicat: 10.08.2023 16:03   |  Actualizat: 10.08.2023 23:23

Șapte suporteri ai Petrolului Ploiești, care fac parte din brigada Knot 2004, au fost arestați la intrarea în Grecia. Ultrașii ”lupilor galbeni” mergeau să o susțină pe gruparea belgiană, Genk, cu care au o relație aparte.

Șapte fani ai celor de la Petrolul Ploiești au fost opriți la granița dintre Bulgaria și Grecia, după ce vameșii au descoperit că în bagajele acestora existau mai multe arme și obiecte interzise.

Suporterii formației din Superligă călătoreau în țara elenă pentru a o încuraja pe Genk, întrucât au o relație apropiată cu o parte a brigăzii echipei din Belgia.

Fotbalul din Grecia, afectat în ultima perioadă

Polițiștii de la frontiera cu Grecia au controlat duba fanilor de la Petrolul, au confiscat obiectele periculoase și i-au arestat pe ultrași, informează publicația din Grecia Protothema.

Întregul eveniment s-a petrecut la câteva zile după ce un fan al celor de la AEK Atena a fost ucis de mai mulți suporteri ai lui Dinamo Zagreb, înainte de duelul direct din preliminariile UCL.

Înfruntarea dintre formația greacă și cea din Croația, de la Atena, a fost amânată pentru data de 19 august, în timp ce turul se va juca la Zagreb, pe 15 august.

Valizele ultrașilor de la Petrolul conțineau obiecte ilegale

Obiectele interzise care au fost descoperite ca fiind în posesia fanilor petroliști

În interiorul autovehiculului în care călătoreau suporterii ”lupilor galbeni”, vameșii au dat peste mai multe cuțite, un briceag, spray-uri, dar și peste o eșarfă și un tricou al Petorlului, cu care voiau să își reprezinte formația favorită la meciul de pe teritoriul grec.

Meciul la care intenționau suporterii români să asiste era cel dintre Olympiacos Pireu și Genk, care contează pentru preliminariile din Europa League. Meciul este programat să se desfășoare joi, 10 august, de la ora 22:00.

După ce au parcurs întreg teritoriul din Bulgaria, suporterii ploieștenilor au fost reținuți la frontiera Promachonas, după ce autoritățile locale au constatat că românii transportau cuțite, un briceag, aproximativ 20 de spray-uri cu vopsea și mai multe părți dintr-un echipament de luptă.

Unii dintre fanii ploieșteni au fost arestați, în timp ce alții se pregătesc pentru meciul din Superligă

Aceștia au fost duși, după confirmarea arestărilor, la Procuratura din Serres, pentru ca analiza cazului să fie continuată și să se decidă pedeapsa pe care o vor încasa.

Partida retur a duelului dintre Olympiakos și trupa din Belgia se va juca peste o săptămână, de la ora 21:00.

Următorul duel la care fanii celor de la Petrolul Ploiești îl vor disputa se anunță extrem de încins, deoarece trupa pregătită de Florin Pîrvu o va întâlni, în Giulești, pe rivala Rapid București. Înfruntarea este programată să se joace duminică, pe 13 august, de la ora 21:30.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dorit de FCSB și U Cluj, Nicolae Stanciu a decis: ”Ei au prima opțiune”

FRF ar fi inventat un post pentru Sebastian Colțescu: ”Înțeleg că băiatul a capotat”

Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf

Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat

FCSB încearcă lovitura anului. Negocieri pentru fotbalistul cu 88 de selecții la naționala României

FCSB a scăpat de interdicția la transferuri după ce a plătit datoria către William Baeten

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Daniel Pancu a recunoscut că a făcut ”milioane de euro” din fotbal și a spus la ce echipă a încasat cel mai mare salariu

Fotbal  |  24 Septembrie 2026, 23:31
3.
Daniel Pancu a recunoscut că a făcut ”milioane de euro” din fotbal și a spus la ce echipă a încasat cel mai mare salariu
Știri de ultimă oră din sport
Colapinto a fost penalizat după carambolul din Baku

Formula 1   |  27 Septembrie 2026, 13:54
Colapinto a fost penalizat după carambolul din Baku
Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi

Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 12:53
Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi
Au vrut să boicoteze meciul cu Israel din cauza războiului din Gaza. Meciul va fi transmis fără comentariu

Internațional   |  27 Septembrie 2026, 12:45
Au vrut să boicoteze meciul cu Israel din cauza războiului din Gaza. Meciul va fi transmis fără comentariu
Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
SuperLiga   |  27 Septembrie 2026, 10:37
Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat
Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat
SuperLiga   |  27 Septembrie 2026, 10:08
Bogdan Andone a primit o ofertă tentantă din Europa, dar a refuzat
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia

Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 08:18
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
AS.RO Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu cel mai bun prieten și și-a luat prin surprindere fanii
Fiica lui Ion Țiriac s-a fotografiat cu cel mai bun prieten și și-a luat prin surprindere fanii
RTV BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Audi A6 Sportback e-tron intră în Guinness World Records. Ce performanță a reușit modelul
Auto   |  14:20
Audi A6 Sportback e-tron intră în Guinness World Records. Ce performanță a reușit modelul
Colapinto a fost penalizat după carambolul din Baku
Formula 1   |  13:54
Colapinto a fost penalizat după carambolul din Baku
Gică Hagi a anunțat când am putea avea o schimbare radicală la naționala României: ”Îmi asum asta”
Echipa Națională   |  13:24
Gică Hagi a anunțat când am putea avea o schimbare radicală la naționala României: ”Îmi asum asta”
Dorit de FCSB și U Cluj, Nicolae Stanciu a decis: ”Ei au prima opțiune”
SuperLiga   |  12:59
Dorit de FCSB și U Cluj, Nicolae Stanciu a decis: ”Ei au prima opțiune”
Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi
Echipa Națională   |  12:53
Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi
Au vrut să boicoteze meciul cu Israel din cauza războiului din Gaza. Meciul va fi transmis fără comentariu
Internațional   |  12:45
Au vrut să boicoteze meciul cu Israel din cauza războiului din Gaza. Meciul va fi transmis fără comentariu
exclusiv FRF ar fi inventat un post pentru Sebastian Colțescu: ”Înțeleg că băiatul a capotat”
SuperLiga   |  11:33
FRF ar fi inventat un post pentru Sebastian Colțescu: ”Înțeleg că băiatul a capotat”
Trei antrenori au fost pe lista FCSB-ului. De ce a fost ales Reghecampf
SuperLiga   |  10:37