SPECIAL | Afaceriștii de "carton" care au terfelit fotbalul românesc! Ei sunt cei mai mari "țepari" din istoria Ligii 1

Momentul în care cluburile de fotbal din România au început să alunece vertiginos a fost în clipa în care fiecare dintre ele a avut nenorocul să fie cumpărat de câte un afacerist, de cele mai multe ori un personaj care a făcut bani peste noapte.

Într-o ordine aleatorie, nu în cea a numerelor de pe tricou, iAM Sport vă prezintă câteva dintre cele mai notorii cazuri în care echipele de fotbal au fost doar niște marionete în mâinile unor păpușari nepricepuți.

Comunistul Dinel Staicu pe emblema Universității Craiova | GALERIE FOTO

Un admirator fervent al lui Nicolae Ceaușescu, Dinel Staicu a fost patronul FC Universitatea Craiova.

Atât de mult l-a impresionat fostul dictator, încât Dinel a construit un muzeu al Comunismului la Scornicești, locul de baștină al lui Ceaușescu. La Podari, omul de afaceri a ridicat Palatul Republicii Socialiste România. De asemenea, Staicu este proprietarul Casei Bujorului din Craiova, una dintre casele de protocol ale familiei Ceaușescu.

Cu asemenea simpatii, nu se putea ca Dinel să nu-și pună amprenta și asupra clubului la care au jucat, odată, Oblemenco, Balaci sau Gică Popescu.

Universitatea Craiova a intrat pe mâna fostului căpitan de miliție, Dinel Staicu, în 2002. “Campioana unei mari iubiri” a costat 400.000 $, cu cât a vândut-o Gigi Nețoiu. Fanii alb-albaștrilor s-au bucurat, neștiind că or să pice din lac în puț odată cu această schimbare de patroni.

Prima promisiune a lui Dinel Staicu, după ce s-a văzut atotputernic peste istoria uriașă a unei echipe de tradiție, a fost că-l aduce pe Paul Gascoigne în Bănie. Englezul jucase doar 6 meciuri pentru Burnley United, în liga a treia engleză, și se pregătea de o perioadă la dezalcoolizare.

Dar trecerea frâielor Universității, dintr-o mână în alta, a fost precedată de o altoială bărbătească în biroul lui Dumitru Dragomir, pe atunci șeful LPF.

Gigi Nețoiu, fost ofițer sub acoperire al Securității, l-a lovit în repetate rânduri pe Dinel Staicu, pe când cei doi încercau, sub medierea lui Dragomir, să negocieze suma pentru care să fie cumpărată Craiova. A dat și Dinel, cât a putut, iar rezultatul a fost că, după ce s-au umplut de sânge, s-au... înțeles la bani.

Era duminică dimineață, la ora 11. Și Nețoiu nu credea că Dinel e în stare să-i dea banii duminică dimineață prin bancă. Și zice Dinel: În cinci minute îți vine pe fax confirmarea. Erau vreo 360.000 de dolari, atunci, pe loc Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro

Dar asta nu e tot. Dinel Staicu a mai reușit să lase câteva povești de neuitat în Bănie. Una dintre acestea a fost să-și pună fața pe stema Craiovei, în locul proverbialului Leu. Voia să ajungă primar, anunțându-și candidatură cu o săritură cu parașuta.

A renunțat la aceasta, înlocuind-o cu aruncatul de bani falși, cu fața sa, din elicopter. Din păcate pentru fanii fotbalului românesc, dincolo de zâmbetele pe care le stârnea, Dinel Staicu a reușit să bage echipa în liga a doua, în 2005.

Dinel a vândut clubul în 2004, pentru cinci milioane de euro, lui Adrian Mititelu. O fi fost mai bine, o fi fost mai rău, doar suporterii Universității Craiova știu.

Claudio Zambon se visa revoluționar în Timișoara

Primul italian de pe lista noastră este Claudio Zambon. AS FC Politehnica Timișoara este cea care s-a ales cu “afaceristul” italian ca patron, în 1999.

Doi ani a investit acesta la Timișoara, apoi, din varii motive, cel mai important fiind cearta cu autoritățile locale, care participau și ele cu o sumă la bugetul echipei, s-a retras. Clubul se scindează:

• Claudio Zambon și SC Politehnica Timișora
• Viorel Boiț și AS FC Politehnica Timișoara

Clubul italianului se mută la București, dar grație “priceperii” patronului ajunge în liga a patra. Iar de aici începe o adevărată aventură. În 2002, AEK București (fosta Fulgerul Bragadiru, fosta Rocar București) merge să joace la Timișoara, oraș rămas fără o echipă în prima divizie.

Toni Doboș a fost cel cu ideea și așa se naște Poli AEK Timișoara, cumpărată, trei ani mai târziu, de Marian Iancu și Balkan Petroleum.

Acesta din urmă vrea și palmaresul fostei AS FC Politehnica Timișoara și negociază cu Zambon. Italianul vrea 1 milion $ pentru a ceda tot, dar Iancu nu-i oferă această sumă. Așa că, în 2006, intervine Curtea de Arbitraj pentru Fotbal în disputa juridică, hotărând că AS FC Politehnica Timișoara, echipa lui Viorel Boiț, este proprietara palmaresului.

În 2007, Poli AEK Timișoara se asociază cu AS FC Politehnica Timișoara, în speranța că asta le va aduce palmaresul.

Palmaresul aparține Politehnicii vechi, cea condusă de Viorel Boiț. Nenorocirea este că ei nu s-au afiliat la Asociația Județeană de Fotbal, iar contractul de asociere dintre Politehnica lui Boiț și clubului lui Iancu nu poate fi valid la federație Adalbert Kassai, fost secretar general al FRF

Dar Zambon nu stă cu mâinile încrucișate și merge la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Aici câștiga procesul cu bănățenii, dar din 2006 până în 2008, clubul lui Iancu refuză să pună în aplicare deciziile TAS.

Într-un târziu, echipa schimbă numele, în Fotbal Club Timișoara, culorile oficiale, în alb-negru-mov.

Am acte care dovedesc că eu sunt deținătorul numelui și palmaresului. Membrii fondatori au declarat, în fața notarului, că renunță la orice pretenții față de Poli Timisoara, societatea non-profit de atunci. E declarația lor, făcută la notar și depusă la Camera de Comerț, la Federație si la Ministerul Sportului Claudio Zambon, fost finanțator Politehnica Timișoara

Însă ce nu se știa atunci era că marca “Politehnica Timișoara” era deținută, și înregistrată la OSIM, de Universitatea Politehnică din Timișoara, instituția de învățământ superior. Aceasta și-a dar acceptul ca echipa de fotbal să folosească marca.

În februarie 2011, Curtea de Apel București anunța că Zambon nu atacase, pentru a doua oară, decizia Tribunalului București, și Politehnica Timișoara câștiga litigiul. Decizia spunea că echipa pe care italianul o mutase la București (n.r. - SC Politehnica Timișora) era o societate nouă, iar trupa rămasă în Banat (n.r. - AS FC Politehnica Timișoara) era continuatoarea de drept a clubului inițial.

În 2011, dar în iulie, tot la TAS, se anunță decizia unui nou apel făcut de Zambon. Fotbal Club Timișoara nu primește licența de a juca în prima divizie, fiind exclusă și din cupele europene. Marian Iancu anunță că s-a săturat și că pleacă de la echipă. Clubul a intrat în insolvență și în uitare.

Angelo Massone și Valerii Moraru = ”Amore”

Primul semn care ar fi trebuit să le dea de gîndit celor de la Rapid sau de la Chealhlăul Piatra Neamț, în privința “omului de afaceri” Angelo Massone, era aventura sa de la Livingstone.

În 2008, italianul era principalul acționar al clubului scoțian și adusese mai mulți italieni la echipă, printre care și antrenorul Roberto Landi.

Livingstone a început să aibă probleme cu banii, iar Massone a refuzat să plătească datoriile pe care le avea echipa. Așa că Livingstone a intrat în insolvență, apoi a fost retrogradată în divizia a treia scoțiană. Massone a vândut acțiunile unor parteneri și a părăsit clubul.

Între italian și Valerii Moraru a existat un conflict legat de Rapid. Cel din urmă a preluat un pachet majoritar, 75% dintre acțiuni, după negocieri la care au fost prezenți Dănuț Perjă, Adrian Zamfir, fostul patron, și Cristina Andronache, administratorul judiciar al Rapidului.

Massone afirma că el deja semnase un contract cu Adrian Zamfir și așa a început un carusel al declarațiilor belicoase între cei doi.

Dacă vine cu banii pe care deja i-am investit, îi dau lui acțiunile. Am dat bilete de ordine de 570.000 de euro și am cumpărat creanțe de 8000.000 de euro. Îl aștept la negocieri pe domnul Massone Valerii Moraru, fost finanțator Rapid

După ce italianul și-a văzut blocat drumul la Rapid, a virat către Ceahlăul Piatra Neamț. Oficialii clubului moldav au fost extrem de bucuroși că Massone a cumpărat 55% din pachetul de acțiuni. Contractul avea stipulată o clauză prin care noii patroni își luau angajamentul ca echipa să rămână în prima ligă.

La doar un an distanță, în noiembrie 2015, înfuriat de rezultatele proaste ale echipei, italianul a dat afară tot staff-ul, antrenor principal, secunzi, preparatori fizic, tot, numit tot de el cu cinci etape în urmă. Mai mult, a dat afară toți jucătorii vechi.

Rapid, cu Valerii Moraru care nu a băgat cărbuni, a intrat în faliment. Datoriile clubului ajunseseră la 4,5 milioane de euro.

Amănuntul care nu trebuie uitat este acela că doamna Moraru, Violeta, din când în când, îi mai transmitea lui Ovidiu Burcă, pe atunci președintele vișiniilor, schimbări tehnico-tactice pe care acesta să le dea mai departe.

Cortacero, câine până când a fost vorba de salarii

Pablo Cortacero a ajuns la Dinamo pe filiera Șerdean. Acesta i-a spus că există un club de fotbal, în România, pe care-l poate achiziționa. Ionuț Negoiță voia să scape de echipă, așa că spaniolul s-a oferit să-l cumpere.

Ca să-și demonstreze potența financiară și bunele intenții, spaniolul a băgat 100.000 de euro în conturile clubului. Suma a ajuns, ulterior, la 550.000 de euro, iar clubul era al său.

Contra a sosit și el la club, antrenor, plus mulți alți jucători, iar lucrurile păreau intrate pe un tărâm al performanței pentru Dinamo

Vrem să investim pentru dezvoltarea bazei Săftica, pentru ca jucătorii să aibă un mediu adecvat pentru peformanță. Vom lua legătura cu autoritățile pentru a obține un stadion pe măsura echipei noastre. Suporterii merită acest lucru Pablo Cortacero, fost finanțator Dinamo

Probleme au început să apară când Cortacero a trebuit să plătească salariile. Cu o sumă considerabilă pe care trebuia s-o scoată periodic din buzunar, spaniolul a scos celebra vorbă, întrebat de data la care intră salariile: prossima semana (n.r. – săptămâna viitoare).

Așa că, în doar câteva luni, Cortacero a venit, a pierdut 550.000 de euro, și a plecat de la Dinamo.

Adamescu s-a asigurat până a rămas cu toți banii

În 2012, după ce Marius Stan, fostul președinte al Oțelului Galați, a ieșit primar în localitate, și datorită performanțelor cu echipa, a lăsat clubul pe mâna lui Dan Adamescu, unul dintre acționari.

Afaceristul român avea Astra Asigurări, Medien Holden, trustul care includea ziarul România Liberă, și Intercontinentalul. Deci, în jargon, era blindat. Oțelul tocmai fusese campioană, în 2011, și participa în Liga Campionilor, încasând în jur de 18 milioane de euro din această competiție.

De la aproape un miliard, averea lui Adamescu a scăzut la 430 de milioane un an mai târziu, apoi la 165 de milioane în 2015!

Oțelul avea bani în cont, intraseră și cei din drepturile tv, iar Adamescu îi voia la el în cont. Așa că a început să asigure, la Astra, firma sa, tot ce se putea asigura la club, pe sume incredibile, iar banii și-au schimbat proprietarul.

Apoi, ca să nu se vadă sumele care lipseau din casierie, a vrut să bage clubul în insolvență. Metoda clasică a afaceristului român.

Așa că i-a oferit judecătorului Mircea Moldovan suma de 25.000 de euro, o bagatelă, pentru ca acesta să dispună intrarea în insolvență a clubului. Banii erau pentru ca judecătorul să-i ceară administratorului judiciar să depună mai multe acte false, cu cererea de insolvență, care să-i permită lui Adamescu să ascundă banii din conturile firmelor.

În 2016, clubul Oțelul Galați, care avea, cu doar câțiva ani înainte, peste 20 de milioane de euro în conturi, intra în faliment. Dan Adamescu murea pe 24 ianuarie 2017.

Domnule, a "furat, dar a și făcut"!

O categoria aparte de finanțatori din fotbalul românesc îl cuprinde, printre alții, pe Dumitru Bucșaru. Atât de româneasca vorbă din intertitlu i se aplică foarte bine.

La sfârșitul anilor ’90 a preluat Unirea Urziceni, o echipă de județ înființată în 1954. A dus-o, lucru demn de laudă, până în prima divizie, în 2006, apoi, în 2009, a luat titlul și a jucat în grupele Ligii Campionilor.

Ialomițenii aveau jucători buni, bine plătiți, iar Mihai Stoica era manager general al echipei. Dar, după doar doi ani, în 2011, Unirea Urziceni se desființa!

Motivul? Toți banii din conturi au intrat în afacerile imobiliare ale lui Dumitru Bucșaru. Mai mult, le-a oferit apartamente jucătorilor, staff-ului, oficialilor, în complexele sale rezidențiale, în loc de prime, dar nu a semnat contracte cu aceștia. Când au vrut să se mute în case, sau să le vândă, toți aceștia au avut surpriza de a constata că nu le aparțin, de fapt.

Bucșaru, un afacerist apropiat lui Traian Băsescu, prin afinitatea pe care o avea cu Elena Udrea, a dispărut din peisajul fotbalistic al României. Meteoric, așa cum a și apărut. El a fost reținut, în martie 2015, în afacerea Green City, și arestat la domiciliu.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.