live score U Cluj - CFR, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Bergodi revine pe bancă chiar la derby-ul cu marea rivală!
Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): U Cluj - CFR, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Bergodi revine pe bancă chiar la derby-ul cu marea rivală!
Redactia | Publicat: 16.03.2026 16:03 | Actualizat: 16.03.2026 16:03
Luni, de la ora 20:30, U Cluj va primi vizita rivalei CFR, în ultima partidă din prima rundă a play-off-ului. Meciul va putea fi urmărit, în format live score, de la ora 20:30, pe iAMsport.ro, dar și la TV, pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Prima etapă a play-off-ului SuperLigii va fi închisă de derby-ul Clujului, disputat de rivalele Universitatea și CFR. Doar un punct au avans ”studenții” în fața ”feroviarilor” înaintea partidei directe.
Echipa pregătită de Cristiano Bergodi nu a reușit să învingă trupa din Gruia în niciuna dintre întâlnirile din acest sezon. Turul, de pe Cluj Arena, s-a încheiat 2-2, în timp ce returul a fost câștigat de gazde, scor 3-2.
Ultima dintre cele două partide s-a încheiat cu un scandal-monstru. După ce Andrei Cordea l-ar fi înjurat pe Cristiano Bergodi, italianul a izbucnit și a provocat un meleu general pe teren.

U Cluj - CFR, LIVE SCORE, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Ce a spus Cristiano Bergodi
Bergodi a prefațat partida în cadrul unei conferințe de presă și a vorbit inclusiv despre controversa de la ultimul derby al Clujului.
”A fost o perioadă foarte grea. Una e să stai pe bancă, alta când stai la televizor și te uiți la meciurile echipei tale. Nu e ușor, dar în același timp, am trăit emoții. M-au înlocuit foarte bine asistenții mei și mă bucur.
Mai ales mă bucur pentru că și jucătorii, principalii actori, s-au descurcat foarte bine. Nu credeam că vom avea asemenea rezultate, dar au dat dovadă de caracter, de ambiție, de dorință și au făcut meciuri foarte frumoase. Mă bucur pentru ei și pentru noi toți, în general.
Am trăit emoții, pentru că la televizor e foarte greu. Mi-au lipsit meciurile în general, emoțiile pe care le trăiești pe bancă. Dar mă bucur, repet, pentru rezultatele echipei. Asta e o coincidență mare de tot, pentru că revin împotriva echipei cu care s-a întâmplat acel episod.

Dar nu e nicio problemă, eu mă gândesc la acest derby, nu ca la un meci de revenire de pe bancă. Eu vreau să câștigăm acest meci și nu mă gândesc că revin pe bancă, asta e ultimul lucru la care mă gândesc, sincer, cu tot respectul” a spus Cristiano Bergodi.
U Cluj - CFR, LIVE SCORE, de la 20:30, pe iAMsport.ro. Ce a declarat Daniel Pancu
Daniel Pancu a vorbit și el despre incidentele de la precedenta partidă.
”(n.r. Reporter: Domnul Bergodi spunea că, în calitate de antrenor gazdă, îți va întinde mâna înainte de meci, adică va da mâna cu tine. Bănuiesc că răspunsul va fi același din partea ta?) N-am avut nicio problemă cu domnul Bergodi ca situație și nu mai revin.
E încheiată istoria, totul e istorie. Să ne vedem fiecare de fotbal, de echipe și tot așa.E un derby, în primul rând. Orgolii mari în joc, trei puncte foarte importante. Suntem două echipe cu un parcurs similar, fantastic din punctul meu de vedere, pentru că singura diferență între parcursul nostru din retur – adică de când sunt eu aici – și al lor e meciul direct. Alea trei puncte sunt.

În rest, și ei un număr impresionant de victorii, un joc solid, o echipă foarte bine organizată, o echipă cu jucători și tehnică, și viteză, și experiență. Într-un cuvânt, o echipă care cu siguranță... nu m-am înșelat atunci când spuneam acum o lună și jumătate că are șanse mari de a câștiga acest campionat, cum au toate celelalte din play-off.
Avem și probleme de sănătate, inclusiv eu. Ieri nu am putut să particip la antrenament, am un virus care nu-mi dă pace, mă lasă, mă ia, de după jocul de la Constanța. Sperăm ca cei mai în formă, cei mai apți, mâine seară să se prezinte ca întotdeauna foarte bine și să obținem primele trei puncte din play-off.
Avem... nu vă putem spune, vă dați seama, dar avem jucători care abia ieri s-au antrenat cu echipa. Vedem, facem o evaluare și astăzi. Nu e cazul să fim fataliști, nu e cazul să intrăm în panică dacă, ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva, dar nu cred că se va întâmpla.
Iar pentru cupele europene, care e obiectivul meu de când sunt aici, sunt sigur că pentru locul ăla 3 sau 4 se va juca până în ultima etapă”, a declarat Pancu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







