MM Stoica a reacționat după ce a citit mesajul lui Rareș Ilie: ”Nici nu mai contează că ai acompaniat cu gesturi scandările penibile!”

Rareș Ilie, lăudat de Mihai Stoica Galerie foto (1 fotografii): MM Stoica a reacționat după ce a citit mesajul lui Rareș Ilie: ”Nici nu mai contează că ai acompaniat cu gesturi scandările penibile!”
Foto: Profimedia  |   Rareș Ilie, lăudat de Mihai Stoica

Denisa Ștefan   |   Publicat: 18.10.2024 18:43   |  Actualizat: 18.10.2024 19:59

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a reacționat după ce Rareș Ilie (21 de ani), mijlocașul ofensiv al României U21, a transmis un mesaj în legătură cu criticile care i-au fost aduse. 

Naționala României U21 s-a impus în fața Elveției, scor 3-1, victorie ce le-a adus ”tricolorilor” mici calificarea la Campionatul European din 2025.

În minutul 76, atunci când a fost schimbat cu Marius Corbu, Rareș Ilie s-a îndreptat înspre peluza unde erau suporterii rapidiști. Deși nu a scandat alături de aceștia, jucătorul a încurajat injuriile pe care fanii i le-au adresat Stelei.

Mihai Stoica, felicitări transmise lui Rareș Ilie

Deranjat de gestul ”tricolorului”, Mihai Stoica a reacționat acid, precizând că ”nu știe nimeni unde joacă”. Cu toate acestea, oficialul de la FCSB a revenit asupra declarației sale, după ce a văzut postarea de pe Facebook a lui Rareș Ilie.

”Nici nu mai contează că ai acompaniat cu gesturi scandările penibile. Dacă ai puterea să scrii asta, înseamnă că ai personalitate, educație și caracter.

Felicitări și succes în carieră, Rareș!”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

Rareș Ilie: ”Nu sunt de acord”

La trei zile de la incident, mijlocașul a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, pentru a oferi explicații în legătură cu imaginile apărute.

”Legat de discuțiile care s-au iscat pe tema răspunsului meu la chemarea peluzei, a fost un gest de politețe să salut galeria fostului club. Eu nu sunt de acord cu jignirile și înjurăturile în general, cu atât mai puțin la adresa prietenilor și coechipierilor de la națională sau a suporterilor adunați acolo. Intenția mea a fost să salut galeria, nu să jignesc vreun coleg sau suporter”, a scris mijlocașul.

Daniel Pancu va vorbi cu Rareș Ilie

Întrebat de măsurile pe care le va lua în ceea ce privește gestul jucătorului său, Daniel Pancu a mărturisit că va avea o discuție cu Rareș Ilie, căci nu consideră astfel de gesturi ca fiind unele normale.

”(n.r. despre Rareș Ilie) E regretabil, o să vorbesc eu el. La națională, și nu numai, evităm asta. Și eu am evitat, m-au chemat suporterii, poți să mergi să aplauzi și atât. (n.r. despre faptul că a fost înjurat Tavi Popescu) Nu sunt lucruri normale. Așa am pățit și eu la vremea mea în Ghencea. Dar nu sunt lucruri normale”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”

Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21

România U21 - Finlanda U21 0-2. Eșec pentru tricolorii mici! Naționala de tineret ratează calificarea la al 5-lea European consecutiv

Cipru U21 - România U21 0-3! ”Tricolorii” au făcut spectacol în Larnaca și continuă lupta pentru prezența la EURO

Curelea a anunțat lotul României U21 pentru meciurile cu Cipru, Finlanda și Spania

Fostul campion al României a rupt tăcerea despre scandalul cu componentul Generației de Aur: ”Acum pot să zic”

Cele mai citite

S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”

Echipa Națională  |  28 Septembrie 2026, 20:28
1.
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”

SuperLiga  |  29 Septembrie 2026, 17:52
2.
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională

Echipa Națională  |  30 Septembrie 2026, 16:35
3.
Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională
Știri de ultimă oră din sport
Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”
Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”
U21   |  30 Septembrie 2026, 23:15
Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”
Scandal în lotul Portugaliei! Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul înaintea meciului cu Danemarca. Mesajul starului lusitan

Internațional   |  30 Septembrie 2026, 22:18
Scandal în lotul Portugaliei! Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul înaintea meciului cu Danemarca. Mesajul starului lusitan
Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21
Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21
U21   |  30 Septembrie 2026, 21:52
Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21
România U21 - Finlanda U21 0-2. Eșec pentru tricolorii mici! Naționala de tineret ratează calificarea la al 5-lea European consecutiv
România U21 - Finlanda U21 0-2. Eșec pentru tricolorii mici! Naționala de tineret ratează calificarea la al 5-lea European consecutiv
U21   |  30 Septembrie 2026, 18:50
România U21 - Finlanda U21 0-2. Eșec pentru tricolorii mici! Naționala de tineret ratează calificarea la al 5-lea European consecutiv
Clubul de tradiție din Franța a fost cumpărat pentru doar un euro! Cine este noul patron

Internațional   |  30 Septembrie 2026, 18:25
Clubul de tradiție din Franța a fost cumpărat pentru doar un euro! Cine este noul patron
Marius Șumudică a anunțat plecarea a doi titulari de la CFR Cluj: ”Clubul îi va vinde cu siguranță!”

SuperLiga   |  30 Septembrie 2026, 17:55
Marius Șumudică a anunțat plecarea a doi titulari de la CFR Cluj: ”Clubul îi va vinde cu siguranță!”
AS.RO Afacerea de 24 de milioane de euro a lui Gigi Becali, blocată fiindcă România nu are guvern! Cum a votat acesta în Parlament
Afacerea de 24 de milioane de euro a lui Gigi Becali, blocată fiindcă România nu are guvern! Cum a votat acesta în Parlament
RTV ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  27 Septembrie 2026, 21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 septembrie. Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel București a admis cererea DIICOT

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 septembrie. Ambasadorul SUA la București, după dezvăluirile despre Guvernul Bolojan: ”Democrația poate fi complicată”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Veste-șoc pentru Portugalia! Jurnaliștii lusitani anunță retragerea lui Cristiano Ronaldo de la națională
Starurile fotbalului   |  00:10
Veste-șoc pentru Portugalia! Jurnaliștii lusitani anunță retragerea lui Cristiano Ronaldo de la națională
Anunț clar pentru Dinamo și Universitatea Craiova! Fotbalistul dorit de ambele cluburi nu este de vânzare
SuperLiga   |  23:54
Anunț clar pentru Dinamo și Universitatea Craiova! Fotbalistul dorit de ambele cluburi nu este de vânzare
Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”
U21   |  23:15
Costin Curelea, după ratarea calificării la EURO U21: ”S-a văzut diferența. Ne-au lipsit 7-8 jucători”
Scandal în lotul Portugaliei! Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul înaintea meciului cu Danemarca. Mesajul starului lusitan
Internațional   |  22:18
Scandal în lotul Portugaliei! Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul înaintea meciului cu Danemarca. Mesajul starului lusitan
Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21
U21   |  21:52
Pierdere importantă pentru un club din SuperLiga! Un titular s-a accidentat la România U21 - Finlanda U21
Victor Pițurcă a făcut anunțul așteptat de fanii Stelei: ”Echipa va avea drept de promovare! O să se asocieze cu un privat”
Liga 2   |  21:31
Victor Pițurcă a făcut anunțul așteptat de fanii Stelei: ”Echipa va avea drept de promovare! O să se asocieze cu un privat”
exclusiv A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
Stranieri   |  20:38
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
”Ziua Copilului Lamine Yamal”. De ce Marius Mitran crede că ibericul va câștiga Balonul de Aur
Editorialisti   |  19:30