Caramel în Turul Turciei. Cristian Munteanu, de la fața locului, îți spune poveștile turului ciclist din țara Semilunei

Soare plin, neiertător, în țara Semilunei. Alanya pare un ceainic uitat pe foc de o gospodină furată de serialele turcești.

Noroc că mai adie briza lângă port, acolo se anunță echipele participante în competiția ce stă să-nceapă. Doar umbrele pisicilor nu sunt locuite de oameni, dar, în rest, fiecare copac, mașină, devine un refugiu în calea topirii.

Turul Turciei a început sub semnul Soarelui

Prima etapă a Turului Turciei se unduiește pe lângă Marea Mediterană precum o cadână pe la curțile marilor sultani. Are ceva hipnotic țara aceasta, între lamă de iatagan și zâmbet sfios. Doar că nu știi niciodată de care parte a hipnozei pici, exact ca în filmele bune.

Prima etapă. 135 de kilometri la 32 de grade. Nu-i tocmai o plăcere, dar oamenii trebuie să-și câștige salariul.

Riderii pornesc la drum, cu câteva minute după ce mașina în care mă aflu, cu Cristian, Jan and Tom, pleacă. Mă tot gândesc că bicicleta a fost inventată datorită vanității omului. Sătul să fie admirat doar celălalt animal cu care străbătea distanțe mari, calul, omul s-a decis că-i trebuie un mijloc de a se deplasa care să-l pună pe el în valoare.

Așa-mi place să cred că am ajuns să inventăm bicicleta, deși știu că nu-i adevărat. Motivele invenției sunt mult mai practice. În cursă se încearcă desprinderea de pluton. În mod repetat, grupuri mici de rutieri încearcă să se îndepărteze de roi.

La prezentarea echipelor l-am văzut și pe celebrul Mark Cavendish, britanicul. Cu zâmbetul său abraziv, de om trecut prin lupte crâncene, ne-a zâmbit, iar pe noi ne-a luat cu frig. E bine, aveam nevoie să ne mai răcorim.

Șoferul nostru, pe care-l întrebăm, blasfemie!, dacă-i place fotbalul, se uită la noi ca și când am fi fluierat în moschee, și ne spune, mândru, că a fost campion al Turciei la ciclism, în proba de contratimp.

Dar de abia asta ne amuțește de tot. După ce a terminat-o cu sportul, din cauză că presiunea era prea mare, s-a dus la Istanbul ca să se facă... șofer pe ambulanță. Uneori poveștile, cele care trec încet strada, cu bunătate, nici nu mai contează dacă sunt sau nu adevărate.

Prima etapă începe să se anime

În cursă se formează o evadare, cinci rutieri, iar amuzant este că vedem asta pe telefonul șoferului. Suntem în fața plutonului, la câteva minute chiar. E ciudat termenul “evadare” în ciclism, nu? Inadecvat.

Să evadezi din mijlocul plutonului, alți “întemnițați”, purtători de lanțuri, ar trebui să însemne, mai degrabă, să fugi din cursă, nu să încerci să ajungi primul. Sau poate, în ciclism, linia de finiș asta înseamnă, libertate.

4-5 ore, uneori mai mult, sute de kilometri, presărați cu cățărări la peste 1.500 de metri. Totul să fie dramatic, de rulat la tv cu orele, publicitate, bani, iar dacă s-ar putea tot efortul să fie susținut de apă cu lămâie. Pentru că, altfel, ne simțim trădați. Noi, cei din mașina presei, noi, cei din fotoliile de acasă.

Soferul, pe care, între timp, am aflat că-l cheamă Omer ne arată un resort spectaculos, parcă părăsit de clădiri învecinate pentru că le făcea să se simtă urâte. În jur numai câmp. Așa e și Turcia, care îți oferă perle cu grijă, una câte una, ca să nu te saturi de ele.

Echipa Bora conduce acum plutonul, încercând să-i “mulineze” pe cei cinci care formează grupul lider al cursei. Intră în Manavgat, ce-mi amintește ca sonoritate de Maglavit. Dar la Manavgat fundațiile nu se toarnă pe revelații, ci mai mult pe ruinele romane pe care le-au păstrat până astăzi.

Omer i-a depășit pe toți

Trec benzinăriile pe lângă noi, ca niște radiografii ale plămânilor unui fumător înrăit văzute în goana unui hol de spital.

Ne oprim lângă un grup de tineri, care flutură steaguri ale Turciei, părând bucuroși, și așteptăm să treacă plutonul. Jan vrea să facă fotografii rutierilor, iar noi ne mai dezmorțim puțin. Mici uzine trec, galopând, pe lângă noi, cu aproximativ 50 de kilometri la oră.

După ce trec și ultimele mașini, sărim în a noastră, și o pornim în urmărirea lor. Iar Omer, fost ciclist și șofer pe ambulanță, trece de toate mașinile și motocicletele din spatele plutonului. Lasă în urmă și mașina oficială a medicului, și, gentil, aproape feminin, apasă claxonul ca să-i dea la o parte și pe… cicliști.

Cavendish duce mâna la cască, ne face un semn, prin care pare să se îndoiască de sănătatea noastră mintală. Noi ne face că nu înțelegem, câteva poze, îi urăm succes și trecem.

Mark îmi amintește de Caramel, apropo. Nu-l știți pe Caramel, așa e. E motanul unui restaurant unde am mâncat. Foarte politicos, așteaptă în liniște să-i dai puțin din mâncarea ta, nu pune lăbuța pe masă. Bine crescut, ce să mai. Însă în secunda în care te vede că duci spre el bucata de pește, carne, ce te lasă inima, i se aprinde în ochi sălbăticia.

Așa și Cavendish. Se folosește de Turul Turciei pentru a intra în formă pentru Le Tour de France. Iar dacă va avea ocazia unei noi victorii, vă asigur că nicio mașina nu va îndrăzni să-l dea la o parte de pe șosea.

• Mark Cavendish este omul care are cele mai multe victorii în Turul Franței, alături de Eddy Merckx, cu câte 34 fiecare.

Doar trei evadați au mai rămas în micul grup fruntaș. Plutonul îi înghite precum țările Imperiul Otoman.

Jan ne spune că Peter Sagan, retras oficial acum câteva săptămâni, a câștigat puțin față de ce potențial avea. E păcat, zice olandezul. Și-mi pun aceeași întrebare ca în cazul lui Tsonga, de exemplu. E mai bine să te simți cât mai relaxat posibil când faci un sport, să faci bani, sau să vrei mereu să fii cel mai bun?

Știu, întrebarea e simplă, iar răspunsul la îndemână. Fiecare după cum e structurat. Doar că îmi e teamă că, atunci când unicul tău țel e să fii mereu number one, rănile pe care ți le lasă insuccesul te pot distruge din interior, te pot întoarce pe dos ca pe un ciorap uzat.

Gata, Moby Dick i-a înghițit pe toți. Plutonul va sosi complet în Antalya, unde se termină etapa, iar cursa se va încheia la sprint. Cu doar 2,5 kilometri înainte de final, Alpecin-Deceuninck și Astana, echipele ce colaboraseră în fruntea plutonului, i-au prins pe ultimii evadați.

Philipsen câștigă prima etapă din Turul Turciei

Suntem aici și noi, pe marginea drumului, la doar câțiva metri de finiș. Întrecerea a durat mai puțin decât se așteptau organizatorii, semn că rutierii s-au grăbit și ei să facă o baie în Mediterană. Și îi înțeleg, cred că până și Caramel și-ar uda blana pe zăpușala asta.

M-am aplecat 20 de centimetri peste gard, ca să fac o poza mai bună, când am văzut vârtejuri de toate culorile venind spre mine. Cine nu a văzut un sprint pe viu, în ciclism, nu-și poate imagini. Cred că vitezele sunt pe la 70 de km/h. Torpile pe două roți.

Primul, cel mai bun sprinter din lume, Jasper Philipsen. Dar lumea e cu ochii și pe Cavendish, acest Caramel al Turului Turciei, care așteaptă, ascultător, zâmbitor, să intre în formă pentru Turul Franței. Acolo unde, dacă i se va ivi ocazia, va fugi cu recordul din farfuria Ciclismului.

Clasament prima etapă Turul Turciei 2023:

1.Jasper Philipsen (Alpecin-Deceuninck) – timp 2:44:31

2.Gleb Syritsa (Astana Team) – același timp

3.Timothy Dupont (Tarteletto - Isorex) – același timp

4.Luca Colnaghi (Green-Project-Bardiani) – același timp

5.Matteo Malucelli (Bingoal WB) – același timp

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google