Henri, c’est votre heritage! Cristian Munteanu îți spune poveștile faimosului Tour de France, care a luat naștere în iulie 1903

Cel care a pus bazele acestei competiții este Henri Desgrange, jurnalist. Omul nu intuise potențialul unei astfel de întreceri, ci doar voia să-și vândă mai bine ziarul, L’Auto (actualul L’Equipe). Așa că a devenit și sponsorul Turului, pentru a-și face reclamă.

Șaizeci de entuziaști au luat parte la Turul Franței, care s-a desfășurat pe durata a 6 zile, care au însumat distanța de 2,428 de kilometri. Să nu credeți că oamenii au dat o raită de Herăstrău sau alt parc. Din cei 60, doar 21 au reușit să termine cursa.

Am avut probleme pe drum. Mi-a fost foame, mi-a fost sete, mi-a fost somn, am suferit. Am plâns între Lyon și Marseille Maurice Garin, câștigător Turul Franței 1903

De câștigat, a făcut-o Maurice Garin, un francez de 32 de ani. Francezul născut în Italia avea cei mai buni plămâni, pentru că era coșar de profesie, și își ținea de multe ori respirația când lucra. Pentru victoria sa, Garin a încasat suma de 6,125 de franci. Plus un trofeu și un pahar de șampanie, ambele oferite de revista L’Auto.

Fausto Coppi vs. Gino Bartali, duelul pentru Mussolini

Turul Franței s-a oprit, de 120 de ani, doar din cauza războiului. Din 1915 până în 1918, din pricina primului război mondial, și din 1940 până în 1946, când lumea era zguduită de cea de-a doua conflagrație.

Competiția franceză a devenit destul de repede, datorită organizării, dificultății, numărului de participanți, drept cea mai importantă din istoria ciclismului. Cei mai mari sportivi au dat lupte grele cu timpul, munții și, mai ales, cu rivalii lor. Să nu uităm că vorbim despre o eră în care drogurile nu erai interzise în sport.

Luam amfetamine numai când era necesar. Însă, cu timpul, și datorită rivalității cu Gino, asta însemna cam la fiecare cursă importantă Fausto Coppi, câștigător Turul Franței 1949, 1952

Una dintre primele, și cele mai mari, dueluri a fost acela dintre italienii Gino Bartali și Fausto Coppi. Pentru o parte a Italiei, poate mai mare decât se crede, marele duel al anilor ’40 nu a fost cel dintre Inter și Milan, ci acela dintre Bartali și Coppi. Și asta deoarece aceștia reprezentau cele două Italii.

Bartali, un tip conservator, din Florența, era simbolul zonei rurale, din sudul ”Cizmei”. Coppi, născut în apropiere de Torino, era reprezentatul nordului industrializat. Vara, la cinele între amici, cu muzică și paste, din orașele mici ale Italiei, încă se dezbate cine a fost mai bun dintre cei doi.

Gino era deja o legendă a ciclismului în 1938. Avea două Giro d’Italia la activ, așa că era unul dintre favoriții la victoria din Franța. Iar italianul nu avea să dezamăgească. A trecut prin Alpi cu brio, iar în Pirinei, chiar dacă era obosit, s-a ținut după adversarii săi.

Bartali a câștigat Le Tour cu 18 minute avans, iar Italia era în delir. Mussolini și regimul fascist jubilau și ei. Orice victorie a unui sportiv italian era una care îi făceau să strălucească. Dar Il Duce avea să fie crunt dezamăgit. Un om pios, Bartali nu voia să fie un claxon în mașina propagandei lui Mussolini.

Așa că nici măcat nu i-a mulțumit în interviul de după victorie. Mai mult, a doua zi a mers la Notre Dame și a depus la picioarele Fecioarei cununa cu lauri. Când s-a întors în Italia, doar câțiva jurnaliști l-au așteptat în gară. Și o pisică, după cum consemnează un ziarist francez. Mussolini ar fi preferat să câștige Coppi.

Gino însă, nu a fost deranjat. Știa să-și aleagă luptele. Când forțele naziste au ocupat Italia și au declarat evreii drept inamici ai statului, Bartali a adăpostit la subsolul casei sale o familie, cu doi copii, de evrei.

În plan sportiv, italianul a pierdut șase ani, din cauza războiului, din cariera sa de ciclist. Iar când s-a întors la curse, știa că omul care-i luase titlul în Il Giro 1940, Coppi, avea să-i fie principalul rival.

Gino Bartali cade și pierde Turul Franței

Pentru că Bartali și Coppi nu au putut stabili cine este liderul echipei italiene, Fausto a renunțat la competiția franceză. Așa că Turul Franței a rămas în stăpânirea lui Gino, care s-a impus fără probleme.

1949 este anul în care cei doi titani ai ciclismului s-au duelat pentru prima dată cățărările franceze din Alpi și Pirinei. Bartali avea deja 35 de ani, în timp ce Coppi doar 29.

În etapa a cincea, Fausto, care conducea cursa, având un avans de 6 minute, a căzut și bicicleta sa a fost avariată. Bartali l-a ajuns din urmă pe conaționalul său și l-a așteptat până ce acestuia i-a fost adusă altă bicicletă. Apoi l-a ajutat să revină în pluton, dar, când Coppi s-a plâns de foame și extenuare, a plecat de lângă el ca să câștige etapa.

Mă grăbeam la coșul de gunoi din camera lui de hotel, mă uitam prin sticle, flacoane, fiole, tuburi, cutii, supozitoare - măturam totul. Devenisem atât de expert în interpretarea tuturor acestor produse farmaceutice încât puteam să prezic cum se va comporta Coppi pe parcursul etapei Gino Bartali, câștigător Turul Franței 1938, 1948

În cea de-a șaisprezecea etapă, când Bartali împlinea 35 de ani, Coppi i-a oferit victorie liderului de echipă. În ziua următoare, cei doi au evadat din nou din pluton. Gino a făcut pană, iar Coppi, domn și el, l-a așteptat pe conațional. Dar steaua lui Bartali își pierdea din lumină. Acesta a căzut cu câțiva kilometri înainte de linia de sosire și făcut entorsă la o gleznă, pierzând Turul Franței în favoarea lui Coppi.

Fausto avea să mai câștige o dată competiția ciclistă franceză, în 1952, atunci când s-a impus la o diferență de aproape 30 de minute față de al doilea clasat.

Eternul loc secund în Le Tour a fost primul în inimile francezilor

Unul dintre marii și carismatici pierzători ai Turului Franței a fost Raymond Poulidor. Acesta a terminat de trei ori pe locul 2 al competiției, și de cinci ori pe poziția a treia. Și asta pentru că a fost contemporan cu Jacques Anquetil, metronomul pe roți.

Jacques se apucase de ciclism pentru a impresiona fetele, iar această dorința nu l-a părăsit niciodată. Pare că a și funcționat dacă e să credem toate știrile vremii, care îl caracterizau drept un diavol blond cu ochii albaștri când vine vorba despre femei.

La apogeul celebrității lui Poulidor, sondajele de popularitate au arătat că el ar fi fost prima alegere ca invitat la cină pentru aproape jumătate din populația franceză William Fotheringham, jurnalist sportiv

Anquetil a fost unul dintre primii “bad boys” ai ciclismului modern. Petrecerile sale la limita orgiilor, festinurile gargantuelice, precum și declarațiile efervescente au făcut din “Mister Chrono” un personaj care nu te putea lăsa indiferent. În urai sau îl iubeai, așa cum făcea toată Franța.

De la prima ediția în care a participat, Jacques a uimit lumea ciclismului. A spus că va câștiga Le Tour de France. Și a făcut-o, cu un avans de aproape 15 minute față de urmăritori. Nimic nu a putut să-i stea în cale. Doar el, care uita de multe ori rigorile unei vieți sportive.

Din 1961 până în 1964, inclusiv, Anquetil s-a impus în cea mai tare competiție ciclistă a lumii. Dar victoria din 1964 a fost doar o urmare a unui duel epic, cu Raymond Poulidor. Chiar dacă încă era dominat psihic de carisma și priceperea lui Anquetil de a gestiona etapele din Marea Buclă, Poulidor era mai hotărât ca niciodată să câștige Marea Buclă.

În etapa a noua a Turul franței ediția 1964, Poulidor sprintează când vede linia de sosire, și trece primul linia de finiș. Uitase însa faptul că rutierii trebuiau să mai efectueze un tur suplimentar, iar numai după acesta cursa se încheia. Anquetil profită de efortul inutil al celui poreclit “Eternul loc 2”, și atacă ulterior, câștigând un minut în raport cu Poulidor.

În ziua de pauză dintre etapele 13 și 14, Jacques face un chiolhan pe cinste, cu miel la proțap. Cum nu mai putea concura în etapa următoare, directorul cursei o amână. Îi oferă și o sticlă de șampanie lui Anquetil, ca să-l ajute la digestie.

Credeam că ceea ce mi se întâmpla era deja destul de minunat. Nu m-am gândit niciodată să câștig. Niciodată, niciodată, nu m-am trezit dimineața cu gândul de a câștiga Raymond Poulidor, câștigător Vuelta ediția 1964

Etapa 20 avea să fie una dintre cele mai dramatice din istoria Turului Franței. Poulidor avea o întârziere de 56 de secunde față de rivalul său, așa că trebuia să atace. Și așa a și făcut. Pe Puy de Dome, la 1.415 metri, Raymond s-a distanțat de Jaques. Numai că jocul acestuia la cacialma a funcționat.

A stat lângă Poulidor, și nu în spatele său, pentru a-i arăta că face față ritmului. Iar Raymond a ezitat și nu a atacat decisiv decât atunci când era prea târziu. Chiar dacă i-a luat 42 de secunde, Anquetil s-a păstrat lider în ierarhia generală pentru doar 14.

După retragerea lui Jaques, în 1969, Poulidor nu a putut participa, din cauza unor accidentări, la edițiile din 1967 și 1968. Apoi, în ’69, avea să apară Eddy Merckx, iar Raymond nu a putut să-i facă față "Canibalului".

Lumea întreagă a fost martora duelului LeMond-Hinault

Ca și în cazul lui Gino Bartali și Fausto Coppi, Hinault și LeMond au început ca și colegi de echipă. Bernard Tapie, cel care avea să câștige Liga Campionilor cu Marseille, în 1993, i-a oferit tânărului rutier american 1 milion $ pentru trei sezoane. Scopul era de a-l ajuta pe Hinault să se impună în Turul Franței.

"Locotenentul" LeMond a fost extrem de aproape de a câștiga el însuși Marea Buclă, atunci când, în 1985, Hinault a fost vulnerabil. Însă americanul l-a așteptat pe Col du Tourmalet, deși un atac ar fi putut fi decisiv. Bernard, care a reușit să câștige Tour de France din acea ediție, a promis că anul următor avea să se pună el în slujba americanului.

Până în 1986, însă, francezul părea că a uitat de promisiune. După etapa 12, Hinault avea un avantaj de 5 minute față de LeMond. În fața presei, susținea în continuare că doar îl sprijină pe american.

M-a atacat încă de la începutul Turului Franței. Nu m-a ajutat nici măcar o dată și nu mă simt deloc încrezător cu el Greg LeMond, câștigător Tour de France 1986, 1989, 1990

Etapa a 13-a a însemnat și revanșa lui Greg. Fiind convins că Hinault vrea să devină primul rutier câștigător a șase Le Tour, LeMond i-a pulverizat avantajul francezului. Din cele cinci minute au rămas doar 30 de secunde. Apoi, pe mitica ascensiune de pe Alpe d’Huez, unde Bernard și el au ajuns împreună, l-a lăsat pe francez să câștige.

Hinault nu s-a lăsat îmbunat de acest gest. L-a atacat din nou pe LeMond, dar coechipierii de la La Vie Claire l-au adus înapoi în pluton. În ultima etapă care putea face diferența, contratimpul individual de la nantes, Bernard i-a luat doar 25 de secunde americanului, iar acesta și-a păstrat prima poziție în clasamentul general. Greg LeMond devenea primul yankeu câștigător în Turul Franței.

Lance Armstrong l-a salvat pe Jan Ullrich

Un articol despre lumea ciclismului nu poate evita subiectul dopingului sistematic, așa că nu o voi face nici eu. Probabil cel mai mare scandal din istoria sportului mondial, din cauza substanțelor interzise, l-a avut protagonist pe Lance Armstrong.

Americanul a câștigat șapte Mari Bucle, dar ulterior a fost descoperit dopat, iar toate victoriile i-au fost șterse din istoria competiției. Omul care a fost cel mai aproape de a-l învinge pe Armstrong a fost tot un rutier dopat, germanul Jan Ullrich.

În Le Tour din 2003, în etapa a 15-a, ghidonul lui Lance s-a agățat de o sacoșă a unui spectator. Americanul a căzut, iar Ullrich, care era lângă el, putea ataca și câștiga timp serios în raport cu adversarul său. Însă germanul nu a făcut-o și i-a permis lui Armstrong să revină lângă el.

Lance a câștigat acea ediție cu doar 1 minut și o secundă avans față de Jan, cea mai strânsă victorie a sa din Marea Buclă.

Jan a apărut (n.r. – la o petrecere), a luat microfonul și a ținut un discurs despre noi. A fost cel mai elegant lucru pe care cineva l-a făcut vreodată pentru mine în cariera mea de ciclist. Nu voi uita niciodată acest lucru. Îl iubesc pentru asta Lance Armstrong, fost ciclist

Victoria din 1997, precum și cele trei locuri 2, nu i-au adus liniștea lui Ullrich. Acesta a intrat în depresie, recunoscând, la cinci luni după ce Armstrong a fost nevoit să o facă, că s-a dopat pe parcursul carierei. Cel care l-a salvat, vizitîndu-l regulat la spital, a fost tocmai fostul său rival, Lance Armstrong.

Acum trei ani am avut mari probleme și atunci a venit să mă vadă. M-am bucurat foarte mult că a făcut-o și da, eram exact ca Marco Pantani... aproape mort... Jan Ullrich, câștigător Turul Franței 1997

Cavalerii moderni sunt Pogacar și Vingegaard

Câștigători ai ultimelor trei ediții ale Turului Franței, cei doi, Tadej Pogacar și Jonas Vingegaard, sunt principalii favoriți și în acest an. Slovenul a câștigat edițiile din 2020 și 2021, iar danezul pe cea de anul trecut. Lupta se anunță pasionantă și în acest an, iar etape cu cățărări precum, Puy de Dome, Grand Colombier sau Col de la Loze, vor fi epice.

Duelul dintre Pogacar și Vingegaard, din Turul Franței, poate fi urmărit pe Eurosport.

🎙 Team radio zapping - stage 1

🗣️ Here are some snippets from team radio exchanges during today's inaugural stage of the #TDF2023!

🗣️ Voici quelques extraits des échanges entre coureurs et équipes pendant cette étape inaugurale du #TDF2023 ! pic.twitter.com/Konn2ZY8So

— Tour de France™ (@LeTour) July 1, 2023

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!