Cota lui Antonelli crește și-n rândul colecționarilor. Suma exorbitantă pentru un cartonaș semnat de italian

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Cota lui Antonelli crește și-n rândul colecționarilor. Suma exorbitantă pentru un cartonaș semnat de italian
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 15.04.2026 20:31   |  Actualizat: 15.04.2026 21:05

Șansa de a face avere de pe urma unei cariere impresionante a italianului a dus la o sumă record pentru un cartonaș cu semnătura acestuia.

Probabil că puțini erau cei care se așteptau ca la doar al doilea său sezon în Formula 1, Andrea Kimi Antonelli să devină o vedetă a Marelui Circ. Însă, profitând și de schimbarea de regulament care a făcut din Mercedes mașina numărul unu, italianul a transformat în certitudini semnalele pozitive pe care le oferea încă de anul trecut, probând, dincolo de un pilotaj la cel mai înalt nivel și o maturitate de care puțini îl credeau capabil la o vârstă atât de fragedă.

Așa se face că, iată, în doar 3 Grand Prix-uri a ajuns nu doar să stabilească noi recorduri de precocitate, ci și să se instaleze în fruntea ierarhiei piloților. Iar faptul că este omul momentului o arată și priza pe care o are nu doar între fanii Formulei 1, ci și în rândul celor care colecționează obiecte legate de Marele Circ.

Peste 200.000 de dolari pentru un cartonaș Antonelli semnat

Astfel, un cartonaș de colecție, „2025 Topps Dynasty F1 Racing Glove Jumbo Patch Autograph Kimi Antonelli Signed Race-Used Patch Rookie Card”, a fost vândut pentru 201.910 dolari, sau 172.604 euro, la Goldin Auctions. Astfel, avem de-a face cu un record în ceea ce privește suma plătită pentru produsele pilotului italian și devine al șaptelea cel mai scump card de F1 din toate timpurile.

Recordul absolut pentru o carte de acest tip este cel al lui Lewis Hamilton, tot de la Topps, numit „2020 Topps Chrome Lewis Hamilton SuperFractor Autograph”, care în decembrie 2024 s-a vândut cu puțin peste un milion de euro.

Și dacă vă gândiți că aceste sume sunt neverosimile, trebuie spus că aceste cartonașe de colecție ajung să fie vândute, peste ani, cu sume mult mai mari. De atfel, potrivit unei analize recente, piața globală a fost de 13,30 miliarde USD în 2024 și se preconizează că va crește la 34 de miliarde USD până în 2032.

Topps este cunoscută pentru cartonașele de colecție dedicate sporturilor americane și este partener oficial al F1 încă din așa-numitul sezon COVID-19, iar în 2024 și-a reînnoit contractul printr-un nou acord multianual. Compania, deținută de Fanatics, este licențiatul oficial al colecțiilor de cărți de joc și stickere F1.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Formula 1 își pregătește planurile de rezervă. Variantă surpriză pentru ultima cursă

Williams pregătește un FW48 ”B”, dar adevărata miză este 2027

Alpine s-a decis! Cine va fi coechipierul lui Pierre Gasly în 2027

FIA confirmă oficial situația ADUO 2
FIA confirmă oficial situația ADUO 2
FIA confirmă oficial situația ADUO 2
Schumacher revine în povestea Ferrari la Monza. Surpriza pregătită de italieni

Real Madrid intră în Formula 1
Real Madrid intră în Formula 1
Real Madrid intră în Formula 1

Cele mai citite

A făcut istorie în tricoul lui Dinamo, însă a semnat instant cu Rapid: ”Nu aveam cum să mai pierd vremea”

Fotbal  |  27 August 2026, 17:02
1.
A făcut istorie în tricoul lui Dinamo, însă a semnat instant cu Rapid: ”Nu aveam cum să mai pierd vremea”
A refuzat-o pe Dinamo și acum merge la CFR Cluj pe un salariu de 12.000 de euro

SuperLiga  |  28 August 2026, 15:03
2.
A refuzat-o pe Dinamo și acum merge la CFR Cluj pe un salariu de 12.000 de euro
Salariu de 8.000 de euro. Cristi Ignat, în negocieri cu o echipă din SuperLiga

SuperLiga  |  27 August 2026, 09:06
3.
Salariu de 8.000 de euro. Cristi Ignat, în negocieri cu o echipă din SuperLiga
Știri de ultimă oră din sport
Ricardo Sousa, după victoria cu U Cluj: ”Nu jucăm cu frica de a pierde cu nicio echipă!” + Sergiu Hanca: ”Suntem cu salariile la zi!”

SuperLiga   |  28 August 2026, 23:20
Ricardo Sousa, după victoria cu U Cluj: ”Nu jucăm cu frica de a pierde cu nicio echipă!” + Sergiu Hanca: ”Suntem cu salariile la zi!”
Gol fabulos în SuperLiga! Jovo Lukic a înscris de la peste 30 de metri în poarta Petrolului
foto Gol fabulos în SuperLiga! Jovo Lukic a înscris de la peste 30 de metri în poarta Petrolului
SuperLiga   |  28 August 2026, 21:48
Gol fabulos în SuperLiga! Jovo Lukic a înscris de la peste 30 de metri în poarta Petrolului
Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat aurul la Mondiale! Româncele au stabilit un record mondial

Alte sporturi   |  28 August 2026, 21:25
Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat aurul la Mondiale! Româncele au stabilit un record mondial
FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2. Ilfovenii au lovit de două ori bara în ultimele 10 minute!

SuperLiga   |  28 August 2026, 19:55
FC Voluntari - Oțelul Galați 2-2. Ilfovenii au lovit de două ori bara în ultimele 10 minute!
Șumudică primește întăriri! CFR Cluj transferă un campion european format la Real Madrid

SuperLiga   |  28 August 2026, 19:29
Șumudică primește întăriri! CFR Cluj transferă un campion european format la Real Madrid
Sancțiune dură: vor disputa următoarele meciuri din Cupă fără spectatori și vor plăti 100.000 de lire adversarilor

Internațional   |  28 August 2026, 18:40
Sancțiune dură: vor disputa următoarele meciuri din Cupă fără spectatori și vor plăti 100.000 de lire adversarilor
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
RTV Durere nemărginită la înmormântarea Victoriei. Fiica lui Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum în LACRIMI FOTO
Durere nemărginită la înmormântarea Victoriei. Fiica lui Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum în LACRIMI FOTO
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
exclusiv ”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
Special   |  20 August 2026, 13:22
”Ilie Dumitrescu are orgoliul mai mare decât Pițurcă! Nu are răbdare și e foarte superstițios”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 august. Nicușor Dan a promulgat ”amendamentul Fritz”: ”Nu pot accepta o nouă lovitură adusă credibilității României”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 27 august. Paolo Zampolli l-a sunat pe Nicușor Dan de la inaugurarea Parcului Donald Trump. Ce și-au spus cei doi

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 26 august. Dezvăluiri Recorder despre șeful SPP: Lucian Pahonțu a participat la dispozitivul de la Intercontinental în noaptea de 21 decembrie

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Remus Guțea, verdict după oferta refuzată a lui Gigi Becali
SuperLiga   |  08:43
Remus Guțea, verdict după oferta refuzată a lui Gigi Becali
exclusiv Zeljko Kopic a renunțat la o parte din salariul de la Wieczysta Cracovia pentru a-și îndeplini o dorință
Internațional   |  08:17
Zeljko Kopic a renunțat la o parte din salariul de la Wieczysta Cracovia pentru a-și îndeplini o dorință
Alex Chipciu a identificat problema lui U Cluj după înfrângerea cu Petrolul: ”Suntem superficiali!”
SuperLiga   |  23:55
Alex Chipciu a identificat problema lui U Cluj după înfrângerea cu Petrolul: ”Suntem superficiali!”
Ricardo Sousa, după victoria cu U Cluj: ”Nu jucăm cu frica de a pierde cu nicio echipă!” + Sergiu Hanca: ”Suntem cu salariile...
SuperLiga   |  23:20
Ricardo Sousa, după victoria cu U Cluj: ”Nu jucăm cu frica de a pierde cu nicio echipă!” + Sergiu Hanca: ”Suntem cu salariile la zi!”
Rapid negociază cedarea fotbalistului cotat la peste jumătate de milion de euro
SuperLiga   |  22:40
Rapid negociază cedarea fotbalistului cotat la peste jumătate de milion de euro
foto Gol fabulos în SuperLiga! Jovo Lukic a înscris de la peste 30 de metri în poarta Petrolului
SuperLiga   |  21:48
Gol fabulos în SuperLiga! Jovo Lukic a înscris de la peste 30 de metri în poarta Petrolului
Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat aurul la Mondiale! Româncele au stabilit un record mondial
Alte sporturi   |  21:25
Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat aurul la Mondiale! Româncele au stabilit un record mondial
exclusiv Lupescu a contribuit la transferul de 1.500.000 de euro al fotbalistului român: ”Luați-l!”
Stranieri   |  20:45
Lupescu a contribuit la transferul de 1.500.000 de euro al fotbalistului român: ”Luați-l!”