special Cum ar arăta istoria ”Marelui Circ” cu punctajul din 2025? Statisticienii F1 rescriu clasamentele! Nu lipsesc surprizele

O analiză recentă realizată de echipa de date a F1 a încercat exact acest exercițiu: să recalculeze campionatele mondiale din trecut folosind grila de puncte din sezonul 2025. Rezultatul? O istorie paralelă în care câțiva dintre giganții sportului și-ar fi schimbat complet destinul.

Sistemul de punctaj

Sistemul de puncte din F1 a trecut prin diverse modificări în perioadele anterioare din cei 75 de ani de istorie ai sportului; doar primii cinci au punctat în primii ani ai campionatului, de exemplu, acest sistem extinzându-se la primii șase în 1960, care au devenit apoi primii opt clasați în 2003.

De asemenea, au fost acordate mai puține puncte – câștigătorul a obținut inițial opt puncte, înainte ca acestea să crească la nouă, 10 și apoi la 25 în anii următori. Între timp, Campionatul Piloților a fost decis pe baza unui anumit număr dintre cele mai bune rezultate ale piloților, un sistem care a rămas în vigoare până în 1991.

Sistemul de punctaj actual, folosit în Formula 1 din 2010, recompensează primii zece piloți la finalul fiecărei curse, cu 25 de puncte pentru victorie, 18 pentru locul secund, apoi 15, 12, 10, 8, 6, 4, 2 și 1. Din 2025, dispare chiar și punctul suplimentar pentru turul rapid, semn că FIA vrea să pună accentul pe consistență, nu pe oportunități izolate. În plus, Primii opt clasați în cursa Sprint primesc puncte , de la 8 pentru primul loc până la un singur punct pentru locul 8. Pilotul care a acumulat apoi cele mai multe puncte până la sfârșitul sezonului devine Campion Mondial .

Dar cum ar fi arătat trecutul dacă această formulă s-ar fi aplicat mereu? Desigur, excluzând cursele de Sprint, introduse în epoca modernă.

Eddie Irvine ar fi fost campion mondial în 1999

Ei bine, din cei 34 de campioni mondiali din istoria Formulei 1, doar 33 ar fi rămas cu titlul, potrivit simulării. Cel mai spectaculos caz este al lui Eddie Irvine, eternul „locotenent” al lui Michael Schumacher la Ferrari, care în 1999 a ratat la limită trofeul suprem în fața lui Mika Hakkinen. În realitatea alternativă a punctajului 2025, Irvine ar fi campion mondial, cu un avans confortabil de peste 20 de puncte.

În realitate, Irvine a preluat conducerea campionatului în Runda 10 din Germania, înainte de a o pierde din nou în Runda 12 din Belgia, a egalat în Runda 13 din Italia, a pierdut din nou titlul în fața lui Hakkinen după Runda 14 de la Nurburgring, apoi a recuperat titlul la patru puncte în penultima cursă din Malaezia, înainte de a fi în cele din urmă învins de Hakkinen la două puncte în finala sezonului de la Suzuka.

Totuși, cu sistemul modern de puncte, retragerea lui Hakkinen la Silverstone – o cursă în care Irvine a terminat pe locul doi – i-ar fi permis lui Irvine să profite mult mai mult de acest lucru, ceea ce înseamnă că pilotul Ferrari ar fi obținut un avantaj suficient pentru a prelua conducerea titlului de la Hakkinen în Austria și a continua să o mențină până la sfârșitul campaniei, cu un avantaj final de 21 de puncte.

Alain Prost, de la 4 la 7 titluri. Victorie inclusiv în fața lui Senna, în 1988

Dar poate cea mai mare răsturnare o aduce cazul lui Alain Prost. Francezul, considerat adesea maestrul constanței, ar fi de fapt de șapte ori campion mondial, nu de patru. Sub noul sistem, „Profesorul” ar fi adăugat trofee și în 1983, 1984 și 1988 — ani în care, de fapt, titlul le-a revenit lui Nelson Piquet, Niki Lauda și Ayrton Senna. Exact stilul calculat al lui Prost, bazat pe puncte adunate cursă de cursă, ar fi fost amplificat de grila modernă.

Unul dintre cele mai memorabile dueluri de campionat ale lui Prost a avut loc în 1988, an în care a început faimoasa sa rivalitate în cadrul echipei cu Ayrton Senna la McLaren. Motorul MP4/4 dominant al echipei le-a permis să obțină victoria în toate cursele, cu excepția uneia, dar în cele din urmă Senna a fost cel care l-a depășit pe Prost cu trei puncte, câștigând ceea ce a fost primul titlu pentru brazilian.

Totuși, dacă sistemul de puncte din 2025 ar fi fost în vigoare, Prost ar fi câștigat campionatul cu 301 puncte, față de 275 de puncte ale lui Senna, ceea ce înseamnă că – pe lângă titlurile pe care le-a obținut efectiv în 1985, 1986, 1989 și 1993 – pilotul cunoscut sub numele de „Profesorul” ar fi revendicat ipotetic un total de șapte triumfuri.

Hunt și Surtees pierdeau titlul

De cealaltă parte, James Hunt, rebelul britanic care a cucerit lumea în 1976, și John Surtees, campionul din 1964, și-ar fi pierdut titlurile. Ambii au avut sezoane bazate mai mult pe momente excepționale decât pe regularitate, iar sistemul 2025, mai „matematic”, ar fi favorizat rivalii lor mai constanți.

Analiza mai arată și câteva nuanțe interesante: Schumacher, chiar și cu tot dramatismul sezonului 1997, ar fi fost mai aproape de Villeneuve, dar nu ar fi schimbat deznodământul — excluderea sa de la Jerez ar fi rămas valabilă. În schimb, Prost ar fi bifat patru titluri consecutive între 1983 și 1986, un record istoric care l-ar fi propulsat lângă Schumacher și Hamilton în ierarhia legendelor.

Dincolo de cifre: regulamentele definesc campioni, cariere și legende

Și totuși, aceste cifre nu sunt doar un exercițiu de imaginație. Ele vorbesc despre cum regulamentele definesc campioni, cariere și legende. Formula 1 este o poveste de adaptare la context – tehnic, sportiv și, iată, matematic. Un sistem care recompensează consecvența îi ridică pe cei care termină mereu sus, chiar dacă nu câștigă des. Un sistem care privilegiază victoria îi transformă în zei pe cei care riscă totul pentru un tur perfect.

Privind spre prezent, grila din 2025 pare gândită exact pentru echilibrul acestor lumi. Dispare tentația unui punct „bonus”, dar se consolidează ideea de performanță susținută, de „campionat al regularității”. E un semnal că Formula 1, în era sa modernă, caută o linie clară între spectacol și merit sportiv — o temă care a însoțit-o mereu, de la epoca lui Fangio la cea a lui Verstappen.

Poate că Prost ar fi avut șapte titluri, iar Irvine unul. Poate că Hunt n-ar mai fi fost eroul anului 1976. Dar poate că, în esență, asta e frumusețea Formulei 1: fiecare generație își scrie povestea în termenii propriului regulament, propriului risc, propriului echilibru între geniu și noroc.

Iar dacă istoria s-ar rescrie doar schimbând câteva cifre în tabelul de punctaj, atunci ne putem întreba – câte dintre legendele noastre preferate au fost, de fapt, la doar o decizie de regulament distanță de a fi uitate?

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.