Verstappen câștigă în Sepang o cursă haotică, marcată de o furtună puternică

Foto 1/6 Galerie foto(6) Galerie foto (6 fotografii): Verstappen câștigă în Sepang o cursă haotică, marcată de o furtună puternică
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 04.10.2026 13:38   |  Actualizat: 04.10.2026 13:38

Plecat din pole position, Verstappen s-a impus într-o cursă care a fost amânată din pricina unei furtuni care a afectat nu doar pista, ci și, inițial, comportamentul monoposturilor.

Ploaia a amenințat Marele Premiu al Bahrainului din Malaezia toată săptămâna, dar antrenamentele și calificările s-au derulat pe vreme uscată. Se părea că lucrurile vor sta la fel și în ziua cursei, însă, cu 40 de minute înainte de ora oficială a startului, a venit ploaia.

Prognoza meteo anunța precipitații de scurtă durată și oficialii sperau că pista se va usca. Însă ploaia a persistat, iar în timp ce monoposturile se aliniau pe grila de start pentru pregătirile premergătoare cursei, a început furtuna. Iar oficialii cursei au luat decizia de a amâna startul până când condițiile meteo se vor îmbunătăți.

Nu a fost însă singura problemă. În momentul în care condițiile meteo s-au îmbunătățit, planul era să se parcurgă câteva tururi în spatele mașinii de siguranță pentru a elibera apa, a verifica condițiile pistei și, dacă este posibil, a se pregăti pentru un nou start. Pista a rămas însă extrem de alunecoasă - Isack Hadjar chiar a ieșit de pe pistă în timpul acestei proceduri – și, curând, a apărut o cu totul altă problemă.

Foto 3/6

Monoposturile au început să piardă din viteză. Și cum această problemă afecta piloți din mai multe echipe, oficialii au decis să recheme piloții la boxe pentru că era clar că defecțiunea provenea de la unitățile de putere. A urmat o nouă perioadă de așteptare până ce lucrurile au revenit la normal, iar apoi, în fine, s-a dat startul.

Start: Antonelli, start perfect

Liderul clasamentului general, Antonelli, a plecat perfect și a preluat conducerea cursei. La fel a făcut și Russell, care a urcat pe locul 2, în timp ce Verstappen, care plecase din pole position, ocupa locul 3. Leclerc, cu probleme, după ce plecase pe slick, a ajuns în coada plutonului după ce a mers să schimbe anvelopele.

Probleme avea și Hamilton, dar acesta a decis să rămână pe pistă și să încerce să facă un schimb mai târziu. Iar strategia sa avea să se dovedească inspirată, pentru că în turul 7 cursa avea să fie neutralizată după o ieșire în decor a lui Bottas.

Restart: Antonelli cade pe locul 3

La reluarea întrececerii, Verstappen a atacat și a reușit să-l depășească pe Antonelli. Russell a profitat și el de duelul celor din față și a izbutit și el să urce în fața colegului de la Mercedes. Locurile următoare erau ocupate de Hadjar, Lawson și Ocon. În zona inferioară, Hamilton reușea să câștige poziție după poziție și să se apropie de top 10. Și avea să reușească acest lucru în turul 16. Pentru ca, ulterior, după ce Antonelli a trecut de Russell, urcând pe locul 2, Hamilton să își continue ascensiunea, ajungând pe locul 5.

Schimbul de pneuri nu schimbă ordinea primilor 3

În turul 32, Russell a fost chemat la boxe pentru schimbul de anvelope. În aceste condiții, la boxele Red Bull trebuia să decidă dacă reperul lui Verstappen este Antonelli sau britanicul. Iar de la pit wall s-a decis să nu se asume riscuri, astfel că, în turul 33, a schimbat pneurile și Max. Lucru pe care l-a făcut, aproape simultan, și Antonelli. Astfel că ordinea primilor 3 a rămas aceeași.

O nouă neutralizare. Russell abandonează sub Safety Car!

În turul 43 am avut parte de o nouă neutralizare a cursei. Iar Verstappen a decis să intre la boxe pentru un nou schimb de anvelope. Inițial, cei de la Mercedes nu au ”mutat”, însă un tur mai târziu aveau să facă același lucru și Antonelli și Russell, astfel că ordinea primilor 3 nu s-a modificat. Hadjar era pe 4, în timp ce Hamilton a pierdut o poziție, după ce a trecut pe la boxe, fiind devansat de Piastri.

În turul 46 însă, s-a decis renunțarea la VSC și intrarea mașinii de siguranță. Acest lucru a dus la compactarea plutonului, dar și, pe de altă parte, i-a permis lui Hamilton să revină pe locul 5, pentru că și piloții McLaren au trecut pe la boxe.

Mașina de siguranță a rămas pe circuit tururi la rând, iar acest lucru avea să ducă la abandonul lui Russell, al cărui monopost a fost parcat din motive tehnice. O lovitură pentru britanic, pentru că punctele recuperate după victoria de la Baku s-au risipit într-o clipă.

Foto 4/6

Verstappen rămâne lider la restart

Max Verstappen l-a surprins pe Antonelli după ieșirea mașinii de siguranță și și-a păstrat prima poziție. Antonelli a încercat să-l preseze, dar nu a izbutit să se apropie pentru o depășire, astfel că pilotul Red Bull și-a trecut în cont prima victorie din 2026. În spatele lor, în turul 53, Hamilton a trecut de Hadjar și și-a asigurat astfel o poziție pe podium. Mai mult, cel de-al doilea pilot Red Bull avea să fie depășit și de Leclerc, astfel că Ferrari a reușit să termine cu ambele monoposturi în zona fruntașă după un start ratat.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Oficialii din Formula 1 s-au hotărât. Se respectă calendarul original

Antonelli pleacă din a doua linie după penalizarea lui Hadjar. Ce șanse are la victorie liderul F1

Max Verstappen, primul pole position din 2026! A fost cel mai rapid în calificările de la Sepang

Mercedes, prima actualizare tehnică după Montreal, și un nou design

Cum au fost sesiunile de antrenamente libere de vineri de la Sepang

Formula 1 ajunge la Sepang. Detaliile esențiale ale Bahrain Grand Prix

Cele mai citite

Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 14:26
1.
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”

Fotbal  |  02 Octombrie 2026, 18:33
2.
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”

Echipa Națională  |  03 Octombrie 2026, 11:38
3.
Zeljko Kopic a spus pe cine ar miza ca selecționer al României: ”Știe să rezolve problemele”
Știri de ultimă oră din sport
Cristi Chivu a pus punctul pe i în cazul Champions League: ”Banii nu îți pot cumpăra trofeul”

Serie A   |  04 Octombrie 2026, 12:27
Cristi Chivu a pus punctul pe i în cazul Champions League: ”Banii nu îți pot cumpăra trofeul”
Fotbalistul crescut de Steaua a fost dorit de Dan Șucu, dar a semnat cu o altă echipă din Serie A

Stranieri   |  04 Octombrie 2026, 11:58
Fotbalistul crescut de Steaua a fost dorit de Dan Șucu, dar a semnat cu o altă echipă din Serie A
Marius Lăcătuș, mesaj categoric după Polonia - România 6-0: ”Liderii trebuiau să oprească prăbușirea!”

Echipa Națională   |  04 Octombrie 2026, 11:36
Marius Lăcătuș, mesaj categoric după Polonia - România 6-0: ”Liderii trebuiau să oprească prăbușirea!”
Marc Marquez, victorie în Marele Premiu al Japoniei! Cum arată clasamentul 

Moto   |  04 Octombrie 2026, 11:05
Marc Marquez, victorie în Marele Premiu al Japoniei! Cum arată clasamentul 
Cristiano Ronaldo a luat decizia după apelul Federației. Mutarea starului portughez

Internațional   |  04 Octombrie 2026, 10:34
Cristiano Ronaldo a luat decizia după apelul Federației. Mutarea starului portughez
MM Stoica, atac dur după umilința României: ”Poți să pierzi, dar poți să pierzi arătând că te doare”

Echipa Națională   |  04 Octombrie 2026, 09:22
MM Stoica, atac dur după umilința României: ”Poți să pierzi, dar poți să pierzi arătând că te doare”
AS.RO Cele mai tari meme-uri după Polonia – România 6-0. Gică Hagi, luat la țintă: „Game, set, meci”
Cele mai tari meme-uri după Polonia – România 6-0. Gică Hagi, luat la țintă: „Game, set, meci”
RTV Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Nuntă surpriză în fotbal. Florin Răducioiu s-a căsătorit a doua oară. El și Andreea se despărțiseră anul trecut. Ținutele impecabile purtate în ziua cea mare / GALERIE FOTO
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  01 Octombrie 2026, 21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”
SuperLiga   |  14:16
Fostul căpitan de la FCSB, impresionat de Dinamo: ”A crescut de la an la an”
Verstappen câștigă în Sepang o cursă haotică, marcată de o furtună puternică
Formula 1   |  13:38
Verstappen câștigă în Sepang o cursă haotică, marcată de o furtună puternică
Gică Hagi, despre viitorul său la națională: ”Când văd că nu mai am încredere, o să îmi aleg eu momentul”. Cum abordează...
Echipa Națională   |  13:22
Gică Hagi, despre viitorul său la națională: ”Când văd că nu mai am încredere, o să îmi aleg eu momentul”. Cum abordează duelul cu Suedia
Nicolae Stanciu, înainte de România - Suedia: ”E un moment dificil, dar trebuie să rămânem împreună”
Echipa Națională   |  12:55
Nicolae Stanciu, înainte de România - Suedia: ”E un moment dificil, dar trebuie să rămânem împreună”
Cristi Chivu a pus punctul pe i în cazul Champions League: ”Banii nu îți pot cumpăra trofeul”
Serie A   |  12:27
Cristi Chivu a pus punctul pe i în cazul Champions League: ”Banii nu îți pot cumpăra trofeul”
Fotbalistul crescut de Steaua a fost dorit de Dan Șucu, dar a semnat cu o altă echipă din Serie A
Stranieri   |  11:58
Fotbalistul crescut de Steaua a fost dorit de Dan Șucu, dar a semnat cu o altă echipă din Serie A
Marius Lăcătuș, mesaj categoric după Polonia - România 6-0: ”Liderii trebuiau să oprească prăbușirea!”
Echipa Națională   |  11:36
Marius Lăcătuș, mesaj categoric după Polonia - România 6-0: ”Liderii trebuiau să oprească prăbușirea!”
Marc Marquez, victorie în Marele Premiu al Japoniei! Cum arată clasamentul 
Moto   |  11:05