interviu Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep: “Cele 9 luni sunt nemeritate. Ne-am gândit la sabotaj”. Detalii din interiorul proceselor de dopaj

Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, spune că suspendarea de 9 luni i se pare nedreaptă Galerie foto (1 fotografii): Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep: “Cele 9 luni sunt nemeritate. Ne-am gândit la sabotaj”. Detalii din interiorul proceselor de dopaj
Foto: Getty Images  |   Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep, spune că suspendarea de 9 luni i se pare nedreaptă

Cristian Munteanu   |   Publicat: 28.04.2024 11:27   |  Actualizat: 28.04.2024 11:27

Bogdan Stoica a fost avocatul Simonei Halep (32 de ani) de-a lungul întregii ei cariere profesioniste. El a dezvăluit amănunte extraordinare din interiorul proceselor pe care sportiva noastră le-a avut în cazul de dopaj.

Simona Halep a trecut prin cea mai grea perioadă din carieră atunci când a fost suspendată patru ani, pentru dopaj, de tribunalul independent Sport Resolutions. La apelul făcut la TAS (n.r – Tribunalul de Arbitraj Sportiv), românca a avut câștig de cauză, iar pedeapsa i-a fost micșorată la doar nouă luni.

Omul care i-a fost alături și în aceste procese, și în multe alte ipostaze, avocatul Bogdan Stoica, a oferit detalii din viața mai puțin știută a Simonei Halep.

Bogdan Stoica: “Sute de oportuniști au vrut să profite”

Cei doi s-au întâlnit în 2009, atunci când un bărbat rămas nenumit l-a rugat pe Bogdan Stoica să o ajute cu un sfat legal pe sportiva noastră.

“În urmă cu aproximativ 15 ani, un om deosebit, de mare valoare, a venit și mi-a zis: <Aș vrea să o ajuți pro bono pe o copilă, o fată ce va fi o mare campioană în tenis>. El văzuse deja în ea faptul că o să ajungă mare. Am ajutat-o atunci pe Simona, complet dezinteresat”.

Cum cariera Simonei a crescut vertiginos, ea ajungând în topul tenisului mondial, a avut din ce în ce mai mult nevoie de avocați. Iar omul care-i fusese alături la început, Bogdan Stoica, a fost cooptat în această echipă.

“Ulterior, la câțiva ani, când a avut nevoie mai mult decât de un simplu sfat, evident că am fost prima opțiune. În ultimii 11, 12 ani, m-am ocupat de tot ce înseamnă managementul comercial cu toți cei cu care a interacționat”.

Când numele ei a fost unul recunoscut pe întreg mapamondul, au început și problemele legale pentru Halep. Bogdan Stoica a dezvăluit că au fost foarte multe procese sau înțelegeri amiabile, prin care oamenii au fost opriți din a profita de imaginea sportivei.

“Că vorbim de contracte comerciale, de acțiuni care au stopat încălcarea drepturilor de încălcare intelectuală, care au fost sute... sute de oportuniști care au încercat să profite fără să plătească. Ne-am ocupat și de contractele cu antrenorii săi”.

Una dintre cele mai mari probleme le-au chiar în România, cu o firmă de pariuri. Aceasta se folosea de imaginea jucătoarei de tenis fără a avea acceptul ei.

“O mare firmă de betting avea o reclamă care rula obsesiv pe TV, în care apărea imaginea Simonei în timpul unor competiții de mare interes. Lor li se părea normal să pună o fotografie a Simonei în clipul pe care-l… Trebuia să-i notificăm?”

Bogdan Stoica: “Ne-am gândit la sabotaj”

Chiar dacă nu este specializat în probleme de doping, Bogdan Stoica a făcut parte și din echipa Simonei care a apărat-o în procesele de la Sport Resolutions și TAS, alături de Howard Jacobs. În primă fază, înainte ca americanul să vină alături de Halep, Stoica a fost cel care a condus echipa de avocați a româncei.

A contat încrederea (n.r. – în a-l alege ca avocat în cazul de doping), știu industria. Dosarele de doping nu sunt ieșite din comun Bogdan Stoica, avocat Simona Halep

Până ce echipa Simonei nu a găsit suplimentul contaminat, s-au luat în calcul toate variantele care ar fi putut duce la testul antidoping picat de româncă la US Open. Una dintre aceste variante a fost cea a sabotajului.

Academia Mouratoglou avea acces la toate medicamentele, suplimentele, alimentația, băuturile Simonei, dar Bogdan Stoica nu a spus din partea cui le-a fost teamă de un sabotaj.

“Am citit și am încercat să încadrăm cazul Simonei în cazuistica cu care se mai confruntaseră alte sporturi și tenisul. La început am avut absolut toate scenariile pe masă. Când zic toate scenariile mă refer nu numai la contaminare, ci și la sabotaj. Căci ne-am gândit inclusiv la asta, la sabotaj. După ce am făcut primele testele de păr la Paris a devenit 100% cert că e vorba de contaminare”.

Un lucru era cert. Dacă avocații și experții Simonei nu reușeau să găsească sursa contaminării, atunci nu se putea cere, cu un temei legal, micșorarea pedepsei de patru ani. Așa că a început o cursă contracronometru în descoperirea acesteia.

“A durat mult până am reușit să descoperim sursa. Era cel mai important lucru în toată economia dosarului nostru. În lipsa descoperirii sursei, nu poți vorbi decât de o sancțiune de patru ani. Regulamentul prevede by default (n.r. – din oficiu) patru ani. Dosarul va creea un precedent, de care niciun alt tribunal nu va putea să nu țină seama”.

Bogdan Stoica: “Cele nouă luni sunt nemeritate”

Referindu-se la suspendarea obținută la TAS, avocatul român al Simonei nu s-a declarat mulțumit, deși ea a fost redusă de la patru ani la nouă luni. Stoica a insinuat că membrul ales de ITIA în panelul de judecată, profesorul Ulrich Haas, a fost cel care a dorit această sancțiune.

“Noi considerăm că acele nouă luni sunt nemeritate. În sensul în care sancțiunea care s-a aplicat putea să fie mai mică. Dar trebuie să înțelegeți că există și o componentă de politică acolo și că hotărârea a fost dată în unanimitate. Asta înseamnă că inclusiv expertul numit de ITIA (n.r. – Ulrich Haas) a fost de acord cu sancțiunea de nouă luni, în condiții în care, putem să ne imaginăm, ceilalți doi arbitri s-ar putea să fi fost de acord cu o sancțiune mult mai mică”, a mai spus Bogdan Stoica pentru podcastul “Vreau să știu”.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

WTA Finals 2026: elita tenisului feminin se întâlnește la Indian Wells (P)

Jannik Sinner speră să revină la Australian Open 2027: ”Obiectivul este să merg în Australia”

Sorana Cîrstea a fost eliminată de la Hong Kong de numărul 136 WTA. Ar putea fi ultimul său turneu din carieră

Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american

Sorana Cîrstea, în sferturi la Hong Kong! Românca a revenit de la 2-5 în primul set

Surprize la Paris: Djokovic și Zverev, învinși încă din turul al doilea!

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 15:27
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie

Formula 1   |  12 Noiembrie 2026, 12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)

Pariuri   |  12 Noiembrie 2026, 11:52
WINBET la 33 de ani: parteneriat cu AC Milan și trei campanii aniversare în România  (P)
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 10:59
Lukasz Szukala ar urma să semneze cu o echipă din SuperLiga
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”

SuperLiga   |  12 Noiembrie 2026, 10:48
Gigi Becali a numit jucătorii pe care îi vom vedea la FCSB: ”Îmi dau curaj”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)
Pariuri   |  15:27
România vs Polonia - Bet Builder în cota 4.50 și cote 1x2 (P)
Mitică Dragomir susține că MM Stoica ar putea semna cu o rivală a FCSB: ”E bombă, nu?”
SuperLiga   |  15:13
Mitică Dragomir susține că MM Stoica ar putea semna cu o rivală a FCSB: ”E bombă, nu?”
Fotbalistul lui Leicester City nu a mai fost convocat la naționala României din 2024, dar speră să revină în planurile...
Echipa Națională   |  14:37
Fotbalistul lui Leicester City nu a mai fost convocat la naționala României din 2024, dar speră să revină în planurile selecționerului: ”Agentul rămâne în contact cu FRF”
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  14:01
Cristi Borcea a surprins când a comentat demisia lui Mihai Stoica de la FCSB
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
SuperLiga   |  13:54
Mihai Stoica i-a explicat lui Gigi Becali la telefon de ce a ales să plece de la FCSB
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
SuperLiga   |  13:22
Gigi Becali a confirmat că Meme Stoica pleacă de la FCSB: ”Am vorbit cu el”
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
Formula 1   |  12:52
Weekend LEGO Formula 1 la București, pe 14 și 15 noiembrie
exclusiv Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se...
Diverse   |  12:05
Florin Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: ”Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă”