Disperarea de a ne ține agățați de coada cometei Halep. Cristian Munteanu scrie despre cele mai recente declarații legate de cazul Simonei

N-am învățat nici până la vârsta asta, și cred ce e deja tardiv, că, atunci când nu ai nimic laudativ de scris la adresa unui simbol sportiv din viața României, mai bine nu scrii nimic. Riști aproape exclusiv înjurături. Sau, în cel mai bun caz, tăceri acuzatoare.

Cu excepția fotbalului. Acolo, dacă scrii “nasol” de culorea vișinie, te iubesc alb, roșu și albastru. Și invers. Doar un exemplu. Dacă adăugați și galben și albastru, vă puteți juca în tihnă cu variantele. Doar înlocuiți culorile după cuvântul “nasol”.

Puterea de a crede fără dubii

În cazul Simonei Halep, lucrurile sunt simpliste, deși nu tocmai simple. Te îndoiești de alegerile ei, de cuvintele ei, de faptele ei? Știți urmarea. “Da’ cine ești tu? Da’ ea e neprihănită. Mouratoglou e o scârbă. Da’ Serena s-a dopat și ea. Halep nu datorează nimic statului. Ne urmăresc străinii ca să ne distrugă valorile”.

Un fel de cor al mulțimii care te întreabă din ce în ce mai amenințător dacă te lepezi de Satana. Sigur, în metafora noastră Satana fiind Îndoiala. Și înțeleg vocea celor mulți. Pentru că îndoiala, curiozitatea, nu au fost niciodată panouri cu indicații spre Fericire. Și nici nu au făcut viața suportabilă, ba din contră. Puterea de a crede fără dubii, însă, iată superputerea umanității.

Cioran spunea la un moment dat că: “lumea nu se îngrămădește decât în jurul negustorilor de iluzii”. Și cum ne raportăm la sportivi, în general, dacă nu chiar așa? Nu ne fac performanțelor lor să ne hrănim cu iluzia că suntem deosebiți? Că urcăm și noi, măcar cu un deget, pe podium, lângă ei? Că suntem mai buni decât alții, lăcrimând în timpul imnului?

Iar Simona, spre deosebire de cei care au fost pe podium o dată, de două ori, a fost numărul 1 mondial timp de 64 de săptămâni. Așa că e de înțeles pasiunea care o poate naște într-un popor ce crede că pe ale sale meleaguri a existat Grădina Maicii Domnului. Și ușurința cu care pot trece peste un scandal de dopaj precum cel al româncei.

Caroline Wozniacki și, mai nou, Andy Roddick, oricât de mult le este simpatică Simona Halep, au dubii. La ei nu a ajuns oblojitorul “crede și nu cerceta”. Așa că au îndrăznit să-și expună câteva păreri despre modul în care sportiva noastră obține invitații la turnee.

Pe scurt, așa a decurs schimbul de replici între “actorii” acestui episod.

Wozniacki: “Dacă este testat pozitiv pentru dopaj, este convingerea mea personală că oamenii nu ar trebui să primească wild card-uri după aceea”

Halep: “Nu am avut niciodată de-a face cu dopajul. Nu m-am dopat niciodată, deci nu sunt o trișoare”

Rodick: “Simona spune <nu m-am dopat>. De fapt, corect e: <nu m-am dopat intenţionat>”

Și Halep, la rândul ei, spunea, în 2017, despre Maria Sharapova că: “Pentru copii, pentru jucătorii tineri, nu cred că e ok să vadă că un jucător care a fost suspendat pentru doping este ajutat cu invitații la turnee. Nu este vorba despre Maria Sharapova aici, este vorba despre toți cei care sunt găsiți dopați”.

Atât ne-a trebuit. Flama cea curățătoare de îndoieli a fost aprinsă sub sufletele celor care nu cred orbește. Wozniacki, “tractorista”, așa cum o numea, plin de afecțiune, un cunoscut gazetar – dar, hei, sună mult mai bine decât "țigancă împuțită" rostit de Băsescu – a fost martelată. Roddick, la fel.

Însă, dincolo de pasiunile mistuitoare născute peste noapte, care servesc intereselor noastre, conștiente sau nu, ce rămâne, de fapt, în cenușă?

Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat, nu a recunoscut niciodată că s-a dopat, susținând că e vorba despre un supliment contaminat, dat de echipă, a fost suspendată patru ani, a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în urma căruia a rămas cu nouă luni de pedeapsă.

Sharapova lua un medicament, de zece ani, care conținea meldonium, substanță aprobată de WADA, apoi, în ianuarie 2016, regulile s-au schimbat. Echipa nu a verificat noile reguli, Maria a luat medicamentul în continuare, iar în martie a fost depistată pozitiv. Sharapova și-a asumat greșeala echipei, a primit 24 de luni de suspendare, scăzute la 15 în urma apelului de la TAS.

Wozniacki și Roddick au fost puși la zid

Vreți să știți care sunt formulările celor de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, cel infailibil, din motivarea deciziilor de a accepta apelurile celor două jucătoare de tenis? Vă pot ajuta.

În cazul Sharapovei: “(…) în nici un caz sportivul nu poate fi considerat ca fiind unul ce se <dopează intenționat>”.

În cazul Simonei: “(…) nu a contestat răspunderea, întrucât a acceptat că, din cauza prezenței roxadustatului în proba sa, a comis încălcări ale normelor antidoping”.

Halep spune că nu contează ”o singură persoană care este negativă împotriva mea”. Mă rog, acum două și cu Roddick. Însă și ea știe, și noi, că, de fapt, doar acestea au ieșit, acum, la suprafață. Sunt și altele, poate nu la fel de cunoscute precum cele care o suțin. Și sigur nu la fel de puternice.

Însă, imparțiali cum ne stă bine, trebuie să spunem că, în cazul Simonei, dacă nu ar fi stat atât de mult în afara terenului de tenis, peste cele nouă luni de pedeapsă, ea ar fi avut suficiente puncte în clasament încât să fie prezentă la turnee fără nevoie de wildcard. Aici pică logica danezei Wozniacki.

În continuare ne ținem cu disperare agățați de trena cometei Halep care ne-a făcut să ne visăm superb. Și e perfect de înțeles. Nu trec des astfel de străluciri pe cerul de la care așteptăm semne. Doar că, poate din păcate, nu s-a ieșit încă în stradă pentru a se aboli îndoiala.

Așa că, Andy Roddick, să mergi și tu la munci agrare!

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google