11 inimi. Și toate au bătut pentru Dinamo

N-am ținut niciodată cu Dinamo. Nu puteam să încep să scriu despre Cătălin Hîldan cu o minciună, fie ea și prin omisiune. Însă am respectat întotdeauna clubul, începând cu performanțele anului ’90, traseul european din Cupa Cupelor, campionatul și, mai ales, victoria din extraordinara finală a Cupei României, 6-4 cu Steaua.

Așa că, atunci când Cătălin Hîldan a apărut la prima echipă, am privit cu ochi limpezi, netulburați de ură, evoluția sa. Și primul lucru de care-mi amintesc de el este că am gândit, într-o zi în care mâncasem o portocală, - omul asta are 11 inimi, câte una pentru fiecare coleg de echipă, iar alta pentru el.

Da, în copilăria unora zilele se țineau minte după portocalele mâncate, după abțibilduri Panini și după fotbaliști care te impresionau.

Întreb un coleg de redacție când a auzit prima dată de Cătălin. Nu știe să-mi răspundă, iar asta mă întristează imediat. Cucută pentru suflet. Însă poate citesc eu lucrurile într-o cheie greșită.

S-ar putea ca să nici nu fie necesar un moment în care să afli despre Cătălin Hîldan. S-ar putea ca numele lui să fi devenit, așa cum era și pe teren, altoit cu Dinamo.

Pentru fanii roș-albilor, Cătălin Hîldan s-ar putea să fi fost, în acest timp secat de prezența sa, momentul în care au descoperit că legendele înscriu cele mai multe goluri, dar ADN-ul unei echipe este modificat de și prin iubire.

Cătălin a fost, probabil, un mănunchi de clipe în istoria unei echipe cu vârsta de 75 de ani. Sigur, unul dintre cele mai frumoase. Cu tenacitatea unui rugbist, talentul unui fotbalist, și inima unui cavaler.

Câteodată ținem minte zilele doar pentru că altele, după ele, nu au mai existat. Cinci octombrie este una dintre acestea. Ziua în care ne apasă pleoapele o ceață grea, umedă, de ne-am duce încotro am putea vedea. Și cum noi nu putem încă să privim dincolo, ne uităm la clipurile de pe youtube ale lui Cătălin.

Omul care avea 11 inimi, una pentru fiecare coleg de echipă, și numai una pentru el. Dacă avea nevoie, le putea împrumuta, preț de câteva bătăi, pe cele ale oamenilor veniți la stadion.

Cum spunea melodia Ileanei Sărăroiu, “dacă moartea nu vrea bani, vrea copii și oameni mari”. Nimeni nu o poate evita, din păcate, dar puțini, aleșii, pot exista de dincolo de ea. Pentru că, azi, și în toate celelalte zile care sunt strânse în jurul lui 5 Octombrie, consolându-l, numele Cătălin Hîldan își are ecou în copii și oameni mari, deopotrivă. E singura izbândă în fața morții.

Da, poate că omul este singurul animal care poate idealiza. Dar zeii, care ne iau atât de multe, atât de des, ne-au lăsat acest dar. Azi, el poartă mantie roș-albă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google