EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

Într-un fotbal în care prea mulți angajați confundă profesionalismul cu obediența, Daniel Pancu a făcut una dintre cele mai riscante declarații ale carierei sale. A spus un lucru normal, într-un mediu în care normalitatea a devenit o formă de curaj.

Andrei Șucu nu este încă pregătit să joace la nivelul unei echipe cu pretenții din prima ligă a României. Are 17 ani, e posibil să aibă anumite calități și are mare nevoie de experiență, dar numele de familie nu poate reprezenta un argument sportiv.

Acesta este, în esență, mesajul lui Pancu.

Un diagnostic simplu al unui profesionist. Nimic mai mult.

Și totuși, în fotbalul românesc, asemenea cuvinte pot costa un antrenor postul.

L-a titularizat cu un adversar slab

Pancu l-a titularizat pe Șucu jr. împotriva celor de la Miercurea Ciuc, l-a schimbat la pauză și apoi și-a explicat decizia. A refuzat să-l evalueze după alte criterii decât pe restul fotbaliștilor. A ales să fie antrenor înainte de a fi angajat.

Bravo, Pancone! Jos pălăria! Diferența este enormă!

Să nu ne imaginăm că Daniel Pancu nu înțelege consecințele propriilor cuvinte. Cunoaște foarte bine fotbalul nostru pentru a ști că patronii pot mai ierta ușor rezultatele slabe decât orgoliile rănite.

Pancone, să fii pregătit pentru ce urmează!

De acum înainte, Pancu trebuie să fie pregătit pentru un scenariu deloc imposibil: prima serie de rezultate proaste poate să devină pretextul unei despărțiri. Nu există dovezi că familia Șucu intenționează să procedeze astfel, dar putem să ne imaginăm și, eventual, să așteptăm anumite postări pe instagram date cu manta de anumite persoane care au un istoric în acest sens.

În fotbal, motivele oficiale ale demiterilor sunt aproape întotdeauna sportive. Cele reale pot fi mult mai complicate. Cu atât mai mult cu cât Pancu are și argumentul rezultatelor: Rapidul este pe locul 2, în lupta pentru titlu.

E drept, există limite și lucruri de corectat, dar antrenorul nu încearcă să le ascundă. Tocmai de aceea, merită respect.

Este simplu să ai principii atunci când nu te costă nimic. Caracterul începe să se vadă atunci când respectarea lor îți poate costa poziția și salariul.

Milionarii și iluzia că salariul cumpără orice

Există o confuzie veche în mediul de afaceri românesc, transferată cred că integral sau aproape integral în fotbal: ideea că omul care plătește salariile trebuie să primească, odată cu munca angajaților, și acordul lor necondiționat. Ca o formă de apreciere și de respect ca li se plătește salariul convenit.

Unii milionari ajung să considere că investiția financiară le oferă dreptul de a administra nu doar companii, ci și viețile angajaților. Că orice face sau zice un angajat trebuie raportat la aura lor de milionari.

Cred ca familia Șucu intră pe undeva în această categorie, mai presus de discursurile despre management mondern, occidental etc.

Când vine vorba despre familia care stăpânește acum sorții Rapidului, inclusiv în relația cu presa, întrebarea despre toleranța față de vocile incomode este legitimă.

Încercările de a controla discursul editorial sau de a condiționa relațiile profesionale de atitudini favorabile, atunci când apar, nu reprezintă management modern, ci presiune.

Banii cumpără acțiuni, nu și tăcerea

Familia Șucu are dreptul să-și administreze investiția, să ceară rezultate și să decidă cine conduce echipa. Nu are însă un drept moral asupra opiniilor profesionale ale celor pe care îi angajează. Iar asta nu o are niciun patron, indiferent de domeniul de activitate.

Banii pot cumpăra acțiuni, infrastructură și contracte. Nu ar trebui să cumpere și tăcerea.

Fotbalul românesc este industria complimentelor interesate

Poate cel mai deranjant fenomen din fotbalul nostru nu este comportamentul patronilor, ci disponibilitatea celor din jur de a-i transforma în personaje exemplare, acolo unde lacunele morale sunt uneori abisale.

Prea mulți conducători sunt prezentați drept vizionari pentru simplul motiv că au bani. Prea mulți patroni sunt descriși drept modele de moralitate de oameni care depind financiar de ei.

În acest ecosistem, obediența este recompensată, iar sinceritatea devine o tară. Antrenorii învață să nu contrazică, președinții să confirme, iar restul angajaților să admire.

Doar că Daniel Pancu face notă discordantă.

Nu ca ar fi un mare revoluționar, dar Pancone se pare că ințelege perfect că un job chiar și la clubul iubit nu înseamnă slugărnicie eternă față de proprietar.

Poți respecta omul care îți plătește salariul fără să-i confirmi fiecare opinie. Poți apăra interesele unei companii fără să renunți la propriile principii morale.

Pancu a dovedit că mai există demnitate!

Nu știm care va fi de acum relația dintre antrenorul Rapidului și familia Șucu.

Daniel a pus un principiu înaintea confortului personal, și ar putea să aibă mult de pierdut. Cu toate acestea, nu trebuie transformat într-un martir. Va greși ca orice om și va fi judecat conform. Important este să fie judecat doar pentru asta și nu pentru principiile sale. Daniel Pancu și-a riscat locul de la Rapid și salariul bun pe care îl încasează în acest moment. E clar că e dispus să le piardă.

Ceea ce nu pare dispus să piardă este respectul față de propria meserie și față de propria persoană.

Într-o lume în care aproape orice se negociază, Pancu a dovedit că mai există demnitate și că nu totul este de vânzare.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google