Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica
Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica
Remus Răureanu | Publicat: 09.11.2026 15:39 | Actualizat: 09.11.2026 15:41
Patronul și-a propus să le arate tuturor că managerul cu care el colaborează de 24 de ani e foarte slab.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Cum se mai distrează un miliardar în vârstă de 68 de ani? Concurează cu propriul angajat și caută să-i arate publicului cât de incompetent este omul cu care el colaborează de 24 de ani. E drept că nu a existat o colaborare continuă din 2002 până acum.
Aymen Boutoutaou, subiectul demonstrației: MM Stoica e incompetent
Angajatul a mai și plecat și s-a întors pentru că patronul societății îl considera foarte bun. Că dacă nu l-ar fi considerat nu l-ar mai fi ofertat din nou, nu? E logic?

Dar e logic să mai căutăm logica în ceea ce se petrece la FCSB? Gigi Becali l-a trimis pe Mihai Stoica să caute jucători. MM i l-a propus pe Aymen Boutoutaou, pentru aducerea căruia patronul a fost de acord să achite un milion de euro. Cum au început meciurile oficiale, obiectivul lui Becali a devenit demonstrația că Boutoutaou e slab, deci MM nu se pricepe la fotbal.
Gigi Becali consumă un milion de euro ca să ne arate cât de slab e managerul de la FCSB
Franco-algerianul a marcat două goluri în victoria cu Rapid, ceea ce l-a cam încurcat pe Gigi, căruia i-a mai și spus Reghecampf că Boutoutaou ”e un fotbalist de Champions League”. N-are cum să fie! Aaa, dacă l-ar fi remarcat Gigi jucând pentru FC Botoșani, atunci, da, merita să fie titular, să insiste cu el oricare i-ar fi fost randamentul, ca să vadă toată lumea că Becali ”are ochi la jucători”.
Nu se poate să se priceapă MM mai bine! MM e doar un angajat, cum să știe el mai bine decât patronul?! Bine că Becali nu e proprietarul vreunui spital privat, că ar fi înhățat bisturiul și s-ar fi apucat să ne taie ca să le dea peste nas chirurgilor incompetenți!
O concluzie din toată situația aceasta este și aceea că Gigi e atât de bogat și de orgolios încât își permite fără probleme să sacrifice un fotbalist de un milion de euro doar ca să ne arate cât de slab e Mihai Stoica.

”Gata, mă ocup eu!”. Becali a scăpat de concurența cu Mihai Stoica
Pentru că Boutoutaou, oricât de talentat ar fi, nu are cum să se descurce într-o asemenea atmosferă. În trei luni, de cînd e în România, francezul i-a fost propus Craiovei la schimb cu Nsimba, a fost amenințat că va fi dat afară, că nu va mai juca niciodată, i-a fost lipită eticheta ȚEAPĂ. Ca să scape, Boutoutaou ar fi trebuit să marcheze câte trei goluri pe meci, două din ”foarfeci” de la 30 de metri. Dar și atunci i s-ar fi găsit ceva.
Becali a ținut să sublinieze că MM nu doar că nu e bun să evalueze jucătorii, e și un negociator dezastruos: ”Lui Boutoutaou îi plătesc patruzeci de mii de euro pe lună!”. Ca să fie clar că Stoica îi aduce și fotbaliști fără valoare, și prea bine plătiți.
După înfrângerea cu Corvinul, 0-1, patronul a putut, în sfârșit!, să formuleze clar: ”Nu am oameni care să-mi aducă jucători! Asta este, va trebui să mă ocup eu personal”. Quod erat demonstrandum.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite







