”Acel 0-1 dureros, nemeritat, nedrept”. Marius Mitran invocă un moment petrecut acum 40 de ani: ”Să vină, așadar, Austria!”

După 90 de minute în care am avut 23 de cornere și două bare, și în care cei ai lui Billy Bingham, probabil cel mai norocos antrenor din lume, au scos de patru ori mingea de pe linia porții, Irlanda de Nord ne-a învins cu 1-0, gol Quinn, la singura ei incursiune ofensivă, la unica ei prezență în terenul nostru. A fost însă, fix ca în viață, de ajuns.

A doua zi, în “Informația Bucureștiului”, ziarul de după amiază al Capitalei, cel mai mare stilist al presei românești, Radu Cosașu, a publicat un eseu, un fel de cronică a ceea ce fusese, cu o seară înainte, pe “23 August”.

Cronica s-a intitulat chiar așa, “Acel 0-1 dureros, nemeritat, nedrept” și a rămas în istoria presei sportive drept cel mai trist, mai frumos, mai dramatic și mai adevărat text scris vreodată despre fotbalul nostru…

Mircea Lucescu, 40 de ani mai târziu, nu a invocat acel text, ci acel meci, acele clipe de viață și destin, vorba genialului Grossman. “Așa a fost și în meciul cu Irlanda de Nord, când m-am văzut în fața acelorași probleme în joc, dar și dinaintea meciului. Atunci mi-au lipsit cei mai buni fotbaliști, Ștefănescu, căpitanul echipei, Balaci și Cămătaru. Important acum ar fi fost ca înlocuitorii unor titulari să se ridice la același nivel…”

Să credem că nu va fi, la sfârșitul grupei, și același verdict. Deocamdată, acum, lucrurile sunt abia la început, mai sunt meciuri, mai sunt încă niște cauze la mâna noastră, mai e loc de recurs. Dar nedreptatea de acum aproape 40 de ani pare să-l fi înconjurat iarăși pe marele antrenor român, pentru că “acest 0-1” nu diferă prea mult de “acel 0-1”.
La fel de nedrept, la fel de dureros, la fel de nemeritat!

România noastră a atacat, a avut câteva ocazii importante, a avut un penalty clar, neacordat după o analiză halucinantă a olandezului Makkelie, (și abia începuse repriza a doua!), a dominat clar un adversar care ar fi semnat cu ochii închiși pentru un punct, dar care a plecat cu toate trei, într-o demonstrație a hazardului pe care doar fotbalul o poate susține.

Și acum, pe Arenă, ca și acum 40 de ani, pe “23”. Amprenta aceluiași loc a sechestrat același destin, ca într-o capsulă a timpului din care Mircea Lucescu, primul, nu a reușit să se elibereze. Atunci, o mare echipă, cu Hagi căpitan la 20 de ani, cu Lung, Iovan, Negrilă, Iorgulescu, Ungureanu, Rednic, Geolgău, Bölöni, Coraș, Pițurcă, Mateuț, Klein, o superbă echipă, clar, claca având pe margine un selecționer de 40 de ani, abia împliniți.

Nu exista încă “Il Luce”, nici “Brescia romena”, nici Inter Milano, nici trofeele cu Galata ori Șahtior, nici clasamentul în care doar Sir Alex și Guardiola îi stau în față…nu, atunci, în seara aceea de octombrie, a fost doar o imensă nedreptate.

Acum, când încă mai e loc de apel, nu mai sunt nici anii și nici jucătorii de superclasă de atunci. În fond, Iovan, Bölöni și Pițurcă se pregăteau să câștige Cupa Campionilor, Hagi era aproape de Supercupa Europei, Lung și Ungureanu de altă finală de Champions League, Negrilă, Klein, Rednic și Coraș abia veniseră de la Euro. Geolgău ne calificase la Euro. Mateuț urma să fie “Gheata de Aur” a Europei.

Acum, fără cel mai scump jucător, (așa se judecă azi!), Drăgușin, fără Mihăilă, și fără Coman, chiar fără Bîrligea, România e, în realitate, lipsită de emblemele numite Tottenham, Parma, Cagliari.

Chiar și fără tot ce este mai bun la FCSB, pentru că Tănase a jucat accidentat, deci nu a fost el, ci un soi de umbră a sa. Sigur, nici o absență din martie 2025 nu are anvergura celor invocate de Lucescu la conferința de presă de după 40 de ani. Niciunul de azi nu se ridică măcar la umbra celor care erau Ștefănescu, Balaci și Cămătaru. Doar Lucescu e același. E același?

Poate că da, poate că nu. Aceeași e însă nedreptatea, viața și scorul.

De acum, zice nea Mircea, totul se joacă, nu e nimic pierdut. “Și noi putem să batem la ei, și noi putem câștiga alte meciuri. Se joacă până la sfârșit!”

E adevărat totul, cu un amendament. Noi nu doar că am putea câștiga acele partide care ne vin în față, ci TREBUIE să le câștigăm!

Pentru că înfrângerea aceasta nemeritată și nedreaptă ne-a adus în situația de a nu mai avea alte variante în afară de victorii pe linie. Și cu San Marino, luni, dar și la Sarajevo, și cu Austria, și în ambele meciuri cu Cipru și cu…Această înfrângere, spre deosebire de cea care l-a îndurerat pe Radu Cosașu, are drept de recurs.

Dar meciurile în care îl putem susține sunt extrem de puține și de grele. Pentru că, să fim serioși, în Republica San Marino va câștiga toată lumea. Și cred că și în Cipru.

Altfel, chiar că nu mai contează acum că Drăguș a ratat tot ce a fost de ratat. Fraza lui Cosașu, din finalul de atunci al eseului, rămâne în picioare și azi: “Nouă nu de adversari mari ne e frică. Ci de ceilalți. Dați-ne Anglia și Italia, Spania și Cehoslovacia, le vom învinge. Nu ne dați însă Irlanda de Nord…”.

Să vină, așadar, Austria! Nu ne mai chinuiți cu Cipru și San Marino!

Citește și

Marius Avram a analizat faza de la meciul cu Bosnia și spune că România a avut penalty: ”Decizie greșită a arbitrului”

Marius Avram a analizat faza de la meciul cu Bosnia și spune că România a avut penalty: ”Decizie greșită a arbitrului”

Ionuț Lupescu: ”Nu cred că a fost penalty”. Cum a caracterizat prestația României

Ionuț Lupescu: ”Nu cred că a fost penalty”. Cum a caracterizat prestația României

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.