Mondialul fără însușiri. Marius Mitran, după startul turneului din America de Nord: ”Așteptăm fotbalul adevărat”
Galerie foto (1 fotografii): Mondialul fără însușiri. Marius Mitran, după startul turneului din America de Nord: ”Așteptăm fotbalul adevărat”
Marius Mitran | Publicat: 16.06.2026 15:45 | Actualizat: 16.06.2026 15:45
Ceea ce se întâmplă acum în State, în Mexic și în Canada nu e încă un campionat mondial. Cum a fost 100 de ani. Azi a ajuns o mișcare de marketing a unui sport care, până nu de mult, se numea fotbal. Tot așa se cheamă și acum, tot așa îi zice, dar a devenit altceva pe hârtie, și cu totul altceva pe teren.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Urmărește-ne pe Google
Urmărește iAMsport.ro pe Google
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro. Urmărește iAMsport.ro pe Google.
Suntem în 2026. E normal să nu mai fie la Mondiale ceea ce nea Vanea Chirilă ne-a scris că se întâmpla în 1974 sau 1986. Lumea e alta, bărbații, fotbaliști sau actori, scriitori sau pianiști, ca să luăm așa, la întâmplare, meseriile mai liberale, nu mai sunt nici ei ca pe vremea lui Pele și a lui Alain Delon, a lui Vargas Llosa, Marquez sau Michelangeli, în timp ce femeile nu mai arată și nu mai vorbesc de mult precum Sofia Loren sau Lesley Ann Down. (Cu toții ne prezentăm, desigur, mai bine, știm mai multe, reușim mai sus în carieră, atât în viață, cât și peste hotare! Iar un Borges a jucat totuși, excelent, în apărarea celor din Insulele Capului Verde! Nu?)
Garrincha și Paolo Rossi, Beckenbauer și Maradona au murit, cu amintirea lor s-a îngropat nu doar o lume, ci mai ales un mod de a înțelege acea lume grație fotbalului. Pentru că fotbalul avea această putere, de a descifra universul.
Au fost și mă bucur că le-am văzut, la televizor sau de la locul faptelor, mari turnee finale, mari mondiale. Din 1978 le știu pe de rost, nu doar meci cu meci, ci aproape fază cu fază. Din 1978, până în 2006. Hai, 2010, când Maradona era antrenor, când cu Spania campioana lumii, “Iniesta de mi vida!” exclamația sufocată de bucurie a lui Camacho, hai 2014, chiar și 2018, că am fost acolo. Fiecare cu amintirile lui, măcar atât.
Dar ce se petrece acum în America e altceva. Nu știu dacă mai complicat, dar sigur mai plictisitor.
Nu așa trebuia să arate anul 2026, nici în politica lumii, nici în fotbal și nici în literatură. Proiectul în care întregul glob trăiește nu mai poate fi modificat, e de acum obligatorie adaptarea și reprimată orice nostalgie.
Deși fotbalul trăiește din amintiri, mai mult decât orice alt fenomen global. Fotbalul însuși e o melancolie ambulantă!
Acest Mondial însă nu ni le-a interzis, doar ni le-a făcut inutile. Nostalgiile, amintirile, poveștile.
Acum se joacă mediocru, dacă ești echipă mare, de titlu, vezi Spania, Olanda, Brazilia, și excelent dacă nu știi nimic. Capul Verde, Curacao (care a avut 1-1 cu Germania aproape o repriză, cât au putut alerga și băieții!), Iran, Noua Zeelandă. Egiptul a fost peste Belgia, iar Correa de Sud peste Cehia. Și tot așa! Un fotbal bunicel, de nota 6,5, uneori 7, se va strecura în sufletele tuturor, până când, să nădăjduim, un alt fotbal va începe.
Acesta, mediu dezvoltat, nici mare, dar nici mic, că e totuși, Cupa Mondială, se va putea transforma într-unul de referință, cu eroi, precum Platini ori Socrates cândva, atunci când vor mai rămâne doar 16 echipe.
Să avem credința că măcar atunci! Că Marmoush va putea fi ce a fost Robert Milla, iar Oyarzabal, care nu a atins mingea timp de 30 de minute, având ca adversari pe cei din Insulele Capului Verde (!), va fi ca Fernando Torres.
Că Havertz va fi ca Gerd Muller, și Casemiro ca Zico, ori măcar ca Dunga. Și Ivan ăla ca Ronaldo Dințosul!
Ca Vava, Didi, Tostao ori Falcao oricum nu va mai fi nimeni vreodată, așa cum nu va mai exista un Hagi ori un Diego Armando Maradona! Dar îi avem pe Messi și pe CR 7, la 60, respectiv, 75 de ani… (ce urât din partea mea să exagerez așa), sau, mă rog, la câți ani vor ei să joace. Ani, bani. Mulți de tot și unii și ceilalți! Dar bine că-i așa.
Pauze de hidratare, pauze de cafea, pauze de fotbal, toate sunt acum și nu prea erau. Suporteri sunt și ei, dar nici ei cum erau. Fotbalul este și el cum este. Se filmează însă și se transmite 4K, 5 K, oricât K. Se vede perfect ceea ce se joacă prost, în timp ce pe vremea antenelor fixate “pe bulgari” era fix invers!
Avem un fotbal Mic, dar cu “M” mare, Mijlociu uneori și-l așteptăm pe cel adevărat. Asta e tot. Dacă va veni, vom uita aceste zile de început de Mondial, dacă nu va veni, vom uita absolut tot și vom continua să trăim din amintiri, acolo unde fotbalul însemna viață și moarte, pace și război, poveste și, uneori, mit. Poate de mâine va fi mai bine!
Altfel, ca să închei, 104 meciuri sunt prea multe, pentru toată lumea, darămite pentru fotbaliștii de clasă mondială care vin după sezoane agonizante, epuizante, și care sunt obligați acum să joace precum ursul pe jar în poezia lui Beniuc.
Deși acolo ursul era românesc, ideea se aplică universal, cred. Pentru că e greu să mai poți alerga, când e evident că e imposibil să mergi. Anihilarea, timp de 15 minute, a lui Lamine Yamal de către Joao Paulo “al nostru” e o dovadă.
O dovadă a orice!
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
