Cât valorează onoarea lui Laszlo Dioszegi după transferul lui Ștefănescu la FCSB

“Eu nu vreau să îl dau la FCSB pentru nimic în lume, pentru că onoarea noastră nu se poate cumpăra cu niciun ban. Indiferent de sumă, chiar și 5-10 milioane.

Ideea clubului nostru este, de la început, să fim transparenți, cinstiți și corecți. Corectitudinea nu se cumpără cu nimic, poate să dea și 100 de milioane de euro”.

O fi vorba de stereotipia aceea cu etnicii maghiari care nu vorbesc bine limba română?

Fiind vorba despre o prejudecată, voi folosi formula clasică pentru așa ceva, “se știe că” și pentru a întări totul voi generaliza evident.

După cum se știe, etnicii maghiari din România vorbesc defectuos limba română. Prin urmare, încerc de câteva minute bune să recitesc ce-a spus prin viu grai Laszlo Dioszegi la Fanatik în speranța că n-a spus ceea ce a spus.

Că nu-l dă pe Ștefănescu la FCSB.

Nici pentru 5 sau 10 milioane de euro.

Nici pentru 100 milioane de euro.

Nu de alta, dar onoarea dânsului n-are preț.

Oricum aș întoarce vorbele acestea, nu reușesc să ajung la ceva exprimare care să fie acoperită ulterior în stil clasic românesc: “Domne, e străin. Nu stăpânește limba română, a vrut să spună altceva. Să crească și el prețul”.

Realitatea este că patronul lui Sepsi a greșit atunci, nu acum

Adică a greșit când s-a angajat public să nu-l vândă pe Ștefănescu la FCSB, nu acum, când vrea să-l vândă.

Sepsi este un club care trăiește într-o măsură importantă inclusiv din vânzarea unor jucători. Existența clubului și posibilitatea acestuia să performeze datorită banilor pe care-i produce sunt chestiuni de mare importanță.

Mai mare decât onoarea patronului?

Dacă onoarea patronului a fost provocată de un gest infantil a acestuia, categoric da. Nu poți insista să plătești roadele unei erori atât timp cât știi că a fost o eroare.

Onoarea oricui e valoroasă înainte de-a fi pierdută și se recuperează greu când se pierde. Dar onoarea nu implică stupizenie, ci din contră, capacitatea corectă de-a te evalua. Adică, o formă de inteligență.

Ce trebuia să facă Laszlo Dioszegi ca să iasă parțial bine din toată povestea

Mă-ndoiesc ca domnul Dioszegi să fi făcut așa ceva, dar ar fi trebuit să fie sfătuit s-o facă.

Concret, trebuia să-l sune pe Dan Șucu și să-i spună că FCSB a revenit cu o ofertă concretă pentru Ștefănescu. Și că se află într-o situație dificilă: ar vrea să-l vândă, dar se simt apăsat de promisiunea publică pe care a făcut-o și care avea ca sens inclusiv să demonstreze Rapidului că Sepsi nu a făcut lucruri incorecte în relație cu ei.

Asta fără să menționeze cazul Petrila, în care giuleștenii i-au ajutat pe cei de la CFR Cluj să-i “scutească” pe Sepsi de 50.000 de euro în momentul transferului fotbalistului la București.

Oricum, Șucu e prea inteligent ca să aibă nevoie să i se spună direct asta, o știe și singur. I-ar veni instant în minte când Laszlo Dioszegi i-ar menționa cuvintele cheie “vrem să avem o atitudine onorabilă față de dumneavoastră”.

Mai mult, dacă Dioszegi ar fi menționat cazul Petrila, n-ar fi fost un avantaj, o formă de convingere sub presiunea “și voi ați greșit față de noi”.

Ar fi fost o simplă lipsă de clasă.

Deci, concret, ar fi cerut o dezlegarea morală din partea Rapidului ca să poată ulterior să spună că a marșat la propunerea lui Becali doar după ce s-a asigurat că cei pentru care au făcut promisiunea publică că nu-l dau pe Ștefănescu la FCSB sunt OK cu ideea.

Da, știu, Laszlo Dioszegi nu a promis așa ceva public pentru a-i demonstra lui Șucu că e om de onoare, ci pentru propria sa plăcere de-a se scălda în apele unei astfel de ieșiri în lumina reflectoarelor.

Însă nu contează, contează ce poți face ca să plătești pentru o eroare un preț corect, nu un preț nedrept de mare.

De ce oamenii din fotbal nu au tendința de-a-și salva fața de-o manieră elegantă

Scenariul de mai sus este unul greu de îmbrățișat de o grămadă de oameni indiferent de nivelul lor economic și indiferent că știu c-au greșit când au făcut diverse promisiuni bombastice.

Această incapacitate este frecventă în fotbalul nostru pentru că-n general există foarte puține fire de respect real între oamenii care-l populează. Iar lipsa capacității de a-i respecta pe alții se naște mai rar din faptul că ceilalți nu sunt respectabili și mai des pentru că tu însuți ai un respect de sine scăzut.

Și pentru că fiecare dintre noi trăim cea mai mare parte din viață în compania propriei persoane, avem uneori pe fundalul nostru psihic un soi de dispreț față de ceea ce vedem.

Și acel dispreț poate deveni limbaj, atitudine, reacție inclusiv în relație cu ceilalți. Da, sună freudian și chiar așa este.

În fine, salvarea multora este în realimentarea orgoliului care a produs în primă fază prostia: “Cum să-i cer eu acordul lui Șucu să vând un jucător? Păi, ce treabă are Șucu cu banii mei? Ce, Șucu e șeful meu?”.

Pur teoretic, așa este. Nu ești dator nimănui cu nimic.

În viața reală, însă, mai ales capacitatea de-a fi elegant cu cei de care nu depinzi înseamnă clasă.

Iar clasa salvează mereu onoarea.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.