Craiova lui Safira, nu a lui Mitriță. Marius Mitran analizează ce se întâmplă la Craiova

Sigur că nu doar penalty-ul tras în peluză de Căpățână a cauzat eșecul. Multe altele au dus la eliminare, dar ce e mai important e că, din ce am văzut luni seara, acea eliminare a fost și principala cauză a înfrângerii din Superligă. Cum s-ar spune, planul nu a mers și acum, când știm totul, zic să spunem și ce am înțeles.

Pentru că da, de sinceritate e vorba atunci când strângi două înfrângeri în patru zile, în meciuri importante, ca să nu spun decisive. Unul mai mult decât celălalt.

Curajul de a te așeza în fața adevărului și de a-i recunoaște celuilalt meritele. Și Craiovei micile vulnerabilități, care devin însă mari cu cât adversarul e mai puternic.

Să începem cu planul, așa cum pare să fi fost

Acum exact o săptămână, Mirel Rădoi gândește să-i odihnească pe Bancu și pe Mitriță, care acuză o stare de oboseală, și începe meciul din Cupă fără trei dintre cei patru fundași titulari, Maldonado, abia revenit din America, rămânând și el pe bancă.

Craiova deschide scorul, euro-gol Baiaram (nu există niciun comentator care să-i poată pronunța corect numele, nu înțeleg de ce!), este egalată repejor și duce meciul în 120 de minute. Nici ei, nici CFR-ului nu-i trebuia așa ceva, dar gazdele, care odihnesc la rândul lor cinci titulari, câștigă la loviturile de departajare. Un mare succes, pentru că euforia aceea avea să le ofere încrederea totală în meciul de campionat.

La Craiova, știți poanta, lucrurile au stat la fel, doar că invers!

În loc de euforie, amărăciune, în loc de calificare, eliminare, în loc de odihnă, oboseală cruntă, în loc de două variante, una. În loc de liniște, o ambiție forjată la maxim.

Rădoi are inițiativa, pe care o va mărturisi în fața reporterilor apoi, de a lăsa ușa de la vestiar dată de perete, la final, pentru ca băieții lui să audă strigătele de bucurie ale clujenilor, asta urmând să-i mobilizeze altfel pentru meciul de luni, să-i ambiționeze și să-i facă mai puternici. Mental și, pe cale de consecință, și în evoluție.

Și ajungem la meciul din campionat, când efectul s-a produs, într-adevăr, dar cu consecințe fix pe dos. Evoluția lui Safira, care nu jucase nici el în Cupă, este definiția ultimei Craiove, cea de luni noapte. Irascibil, căutând în permanență ceartă, protestând, din păcate chiar lovind la un corner, alergând după un adversar la 75 de metri de propria poartă și călcându-l apoi neglijent, dar suficient pentru a încheia, practic, meciul, pentru ai lui, după doar o oră de joc. Al doilea galben și eliminare. (Pe primul îl “rugase” practic pe Chivulete să-l arate, protestând teatral și vehement, încă din minutul 7!)

Dar Universitatea așa a fost, aproape post cu post: iritată, nervoasă, țîfnoasă, fără luciditate și fără busolă, în prea multe momente. Ușa deschisă de la vestiar a lăsat loc unui anumit tip de revanșă, dar care s-a întors chiar împotriva Științei.

Asta pentru că eșecul din campionat are cauze în eliminarea din Cupă, dar rădăcinile, adânci, vin tot din campionat. Și cred ca vin de la atitudinea, mai precis din lipsa ei acută de pe vremea, recentă, când echipa era antrenată de Constantin Gâlcă.

Bun tactic, chiar foarte bun, Gâlcă nu a reușit mai mult tocmai pentru că nu ținut niciodată ușa vestiarului deschisă la bucuria altora. Craiova lui nu a avut “grinta”, cum zic italienii, nervi, determinare, draci verzi pe pereți, în fine, ceva care să amplifice uneori frumoasele trasee ale lui Costelinho.

Rădoi a știut asta, și a mizat, corect, pe spiritul casei de altădată. Pe oltenii lui, pe băieții lui, pe Iancu Jianu și pe Baba Novac, pe Frații Buzești, adică pe Bancu și pe Mitriță.

Doar că, în lipsa lor, deși pe teren tot meciul, Craiova a fost a lui Safira, care atât a înțeles, atât poate, atât a făcut. Ca și Popescu, cu siguranță cel mai slab portar din play-off, ca și Maldonado, vezi brânciul de liga a treia pe care îl comite la lovitura liberă din care iese golul doi. Badelj are limitele lui, ca și Houri, ca și Baiaram Ca Mogoș. (“Cum vreodată să mă bați cu jucători la care am renunțat eu?!”)

Remember

Rădoi desigur că știe toate acestea lucruri și infinit mai mult și mai multe decât atât.

De aceea a vorbit despre arbitraj un pic, despre determinarea mai mare a băieților lui Dan Petrescu, iar un pic, și despre meciul cu FCSB, dar tot în cheia unei ambiții necesare și suficiente. Nu a vorbit deloc însă despre cel mai bun fotbalist al campionatului. Despre metamorfozele Craiovei atunci când acesta joacă. Sau nu joacă.

Rădoi are o experiență la Craiova și se vede asta mai ales acum. Faptul că a vorbit puțin despre Safira și deloc despre Mitriță arată că Alex are toate căile deschise către marea revanșă cu FCSB. După 36 de minute în Cupă și un meci în campionat, în care a tras un șut periculos pe poartă și atât, Rădoi nu avea cum să nu vadă ce-am văzut toți. Dar Rădoi este el însuși altul acum.

Cu răbdare însă, ca și noi, el așteaptă meciul următor. Acel meci. Și, mai cu seamă, acel fotbalist. Dacă acela se va prezenta, titlul va fi iar în discuție. Dacă nu, nu.

Altfel, sunt sigur că Mirel Rădoi abia acum a închis ușa vestiarului.

Acum când citiți, acum când scriu, acum, cât mai credeți!

Dar unde o fi fost Mitriță, de n-a auzit?

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!