”Craiova, spune tu, cine este liderul?”. Marius Mitran salută parcursul foarte bun de până acum al juveților

După 6 etape și aproape o jumătate de secol mai târziu, Știința este liderul incontestabil al campionatului. Pe care l-a și câștigat între timp, dar de prea puține ori față de cât de multă dorință și câți nervi investise. Va fi altfel de data asta? Cum va fi? Va fi altfel acum?

“Știința, spune tu, cine este liderul?”

Schimb, la două noaptea, mesaje cu Liviu Manolache, singurul statistician atins de geniu, (oltean, bineînțeles!) și încerc să decantez acest 5-1 care fixează Craiova pe primul loc. Pentru cât timp? Și de ce ar rămâne acolo? Liviu crede el ceva și nu crede.

Îi spun că încerc o teorie, dincolo de cifrele exacte ale lui, prea exacte, ca să mă convingă iar că se poate. Dacă se va putea păstra acest loc, nu neapărat cifrele vor ajuta Știința, ci o anumită structură de putere interioară. O are, scrie Liviu? Zic că da. Pentru că totul vine acum din sufletul Craiovei, și din mintea cuiva. Dacă e să fie.

Dacă e să fie, atunci nu va fi decât respectând o regulă a fotbalului care spune că un succes e determinat fie de un mare jucător, care a coagulat o echipă, fie de un mare antrenor, care a creat o echipă, fie de un uriaș manager care să le impună pe toate, gen Berlusconi sau Gianni Agnelli. Sau Ion Alecsandrescu, Liviu, poftim, tot un oltean.

La Craiova, când a fost primul caz, a fost Oblemenco. A doua oară, Balaci, care a creat Maxima. În ambele cazuri a fost și magistrul Corneliu Andrei Stroe.

Când a fost vorba de un foarte mare antrenor, a apărut Sorin Cârțu. Și atunci era tot Profesorul Stroe.

Ce poate fi acum, cu Mitriță și Bancu? Poate fi cu ei? E posibil. Dar dacă va fi să fie, va fi grație acestui antrenor mult prea tăcut ca să nu ascundă un plan periculos pentru dușmanii băieților lui. Pentru că viața așa arată în aceste zile senine ale răzbunării!

Are Craiova pe cine se răzbuna? Păi sigur că are! În primul rând, pe ea însăși.

Pe anii în care nu a crezut, în care nu a știut, în care a căzut. În care a fost învinsă.

Apoi, Craiova lui Gâlcă, chiar dacă are trecut, nu trăiește decât în viitor. Schimbările de jucători, despărțirea de unii, promovarea aproape brutală a altora, vezi puștii minune Bană, Barbu și nu numai, accelerarea unui proces de creștere a încrederii de sine, toate acestea țin de un viitor care, dacă va fi altul, va fi cu Craiova acolo unde e azi, după doar șase etape.

Tot acest vârtej de decizii, luate contracronometru, va răsturna clasamentul în favoarea Craiovei sau o va răsturna chiar pe ea, de acolo, de sus. Deocamdată, însă, planurile lui Gâlcă rezistă: Craiova joacă altceva, chiar joacă altceva! Și fii atent, îmi scrie Liviu, Craiova are 14 jucători cu gol sau pasă de gol! 14! 14 din 22 utilizați, inclusiv portarul Popescu, dar care a intrat și el de două ori în echipa etapei! În șase meciuri toate!

Asta ce înseamnă, Liviu? Păi aia înseamnă, exact ce scandau băieții pe vremuri: “… spune tu, cine este liderul?”…

Și mai ține minte ceva, zice Liviu, care nu are somn, “toate, absolut toate golurile sunt din acțiune, nu e niciunul din penalty sau …”

Sau ce? “Sau e semn că nu e vorba doar despre Mitriță!”

Carevasăzică, Costel Gâlcă a inventat o mașină care e pusă în cursă nu doar cu un pilot de geniu, ci și capabilă să câștige dacă trece pe pilot automat, când e cazul.

În curând sau niciodată s-ar putea să fie cazul.

“Craiova, spune tu, cine este liderul?”

Nu știu cine este, dar dacă e să forțăm un pic un răspuns, liderul e Constantin Gâlcă. E foarte limpede că el este liderul la această oră. Un lider care a construit o mașinărie. O mașinărie de război. Care uneori mai greșește, pentru că se află încă în probe de lucru.

Dar care va greși tot mai puțin, care va tremura tot mai rar, care va reuși.

De unde știu? Din cea mai frumoasă carte a lui nea Vanea Chirilă, despre cel mai frumos meci din istoria fotbalului, semifinala de Cupă Mondială din Spania, dintre R.F. Germania și Franța, de la Sevilla. La 3-1, în prelungiri, pentru francezi, cu Giresse, Tigana și Marius Tresor, dacă vă spun ceva numele acestea, în contextul aceluiași an, 1982, Vanea Chirilă îl privește pe Michel Hidalgo, selecționerul acestor băieți, și scrie: “Hidalgo nu are puterea să privească în teren și nici să se bucure. Hidalgo nu îndrăznește să spere.

Francezii nu respiră. Hidalgo nu crede. De fapt, Hidalgo știe…”

Gâlcă, în schimb, știe și are puterea să privească în teren. Gâlcă știe și crede. În definitiv, nu doar nemții i-au învins atunci pe francezi, ci și ai lui Balaci, mai spre iarnă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google