”Cristian Chivu, aproape departe”. Marius Mitran, despre drumul pe care și l-a ales fostul fundaș al lui Inter Milano

Nu, aproape nimic nu s-a întâmplat, conform standardelor noastre de înțelegere a lumii de azi. De aceea nici nu s-a insistat asupra subiectului, doar am aflat, am constatat, poate că o clipă ceva mai lungă ne-am și amintit cumva de el, și gata, am expediat totul.

A, ba nu! Unul dintre cei mai inteligenți observatori din fotbalul nostru, fost uriaș fotbalist la rândul lui, și mare antrenor, Sorin Cârțu, l-a indicat ca o posibilă variantă de antrenor în fotbalul nostru, la un moment dat.

Dar s-a luat repede acel moment dat.

Și totuși, o poveste care nu crește niciodată în cărțile de pe la noi începuse de ceva timp să fie scrisă de acest uriaș fotbalist român greu de comparat. Reșița, sau punctul plecării. Drama pierderii tatălui. Mereu, clasa evidentă. Mereu, ceva doar al lui.

La 20 de ani, căpitanul lui Ajax, după ce fusese căpitanul Universității Craiova sub conducerea lui Ilie Balaci. Campion al Olandei, cel mai bun fotbalist din Eredivisie, iar campion, iar cel mai bun. Transferul la AS Roma, unde joacă patru ani. Cel mai bun apărător din Serie A.

Transferul la Inter Milano. Campion al Italiei cu Interul lui Mourinho, titular indiscutabil și în parcursul încheiat cu câștigarea Ligii Campionilor, în 2010, tot cu Mourinho pe bancă.

Accidentul și apoi retragerea de partea cealaltă a lumii.

Acum niște ani, un alt drum. Preia grupa de copii sub 14 ani de la Inter, echipă pentru care jucase 7 ani și pentru care pusese capul în gheata adversarului.

Copiii vor fi mereu începutul poveștii lui. El, copil, la Reșița. El, copilul care fugea după antrenamente, în piața Centrală din Amsterdam, la cofetărie.

Antrenat de Mou și de Capello

“Întotdeauna comand două prăjituri diferite, nu pot să mă hotărăsc la una singură!”, avea să-mi spună chiar pe terasa acelei cofetării, în mai 2001, în timp ce mai dădea câte un autograf altor copii, mai mari sau mai mici decât el. (Nu exista pe vremea aceea platforma X, Instagram. Ori Facebook. Ori Tik Tok. Poza trebuia să o ai cu tine. Și pixul. Ori tricoul, și markerul).

Viața ca o pradă a fotbalului.

Coverciano, absolvit în 2020, în generație cu Tiago Motta, antrenorul revelației Bologna și viitorul stăpân al băncii Juventusului. Școala la cel mai înalt nivel, fotbalul la cel mai înalt nivel. Viața, mai ales viața la cel mai înalt zbor posibil. Către ce?

Căpitanul echipei naționale a României, timp de un deceniu, nu seamănă cu România. Ce paradox, nu-i așa? Cristi Chivu joacă la timp, strălucește la timp, câștigă absolut tot ce se putea câștiga la timp, se retrage la timp. Acum câtva zile, a doua oară.

Timpul ce i s-a dat.

Și totuși, ce țintă are acest antrenor în vârstă de 43 de ani? Care a parcurs toate etapele carierei, dar absolut toate, așa cum scrie la carte?

Coverciano, cinci limbi străine vorbite perfect. Antrenat de Jose Mourinho, Ronald Koeman, Luciano Spaletti, Claudio Ranieri, Fabio Capello.

Chivu vorbește, în toate intervențiile sale, rare, oricum, doar despre concepte dușmănoase pe la noi prin bătătură, cum ar fi munca, respectul, umilința, sacrificiul, prietenia, solidaritatea în teren și în afara lui. Spirit de echipă. Sensuri pe care le-a descifrat ca jucător și le propune ca antrenor. Departe de noi, de ceea ce înțelegem noi uitându-ne sau jucându-ne la fotbal, dar aproape de ei, de cei foarte mari.

În primul 11 all time

Nu a început direct la națională să antreneze, nu a zis că se va bate la titlu la noi sau în Italia, dar l-a luat, acolo unde i s-a dat ocazia să-l ia. Cristi Chivu așteaptă un timp acum, sau poate că timpul va veni către el, să-l ajute.

Un sfârșit e, de fapt, o continuare.

Într-o sută și ceva de ani de fotbal românesc, într-o echipă ideală cu Dobrin, Balaci și Hagi, Chivu e stânga, din moment ce Dan Petrescu e dreapta apărării, cu Belodedici și Dinu în centru, de pildă.

Antrenorul Cristian Chivu e la un nou început însă, pe scena cea mare. Poate va fi la Cagliari, cum se aude. Poate că va fi la Ajax Amsterdam, într-o zi, ca atunci când a plecat să cucerească lumea.

Azi, odată cucerită, cu principiile lui care l-au apropiat de lumea lor și l-au îndepărtat de a noastră, Chivu merită, venită dinspre noi, mai multă atenție. Pentru că într-o altă zi, nu foarte târziu, va veni acasă, să ne învețe câte ceva. Totul e ca, până atunci, noi să fim capabili să înțelegem.

Ceea ce, deocamdată, pare mai ușor pentru el și infinit mai greu pentru noi.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!