David, în lipsa lui Hagi. Vali Moraru scrie despre performanța lui Popovici și refuzul "Regelui"

Gică a ascultat imnul de 125 de ori. Două imnuri. Fostul și actualul. Pentru că așa ni se impart multora dintre noi viețile, între ”atunci”-ul cu gri-ul organizării desăvârșite în spiritul partidului și ”acum”-ul gălăgios, colorat, haotic și provocator.

Gică a mai spus o dată ”pas” naționalei pentru că trăiește intens un mare paradox. Pare că un vis îl exclude pe celălalt în viața lui Hagi. A visat că trebuie să construiască ceva durabil pentru a da înapoi fotbalului. Și a construit un club și o școală de crescut fotbaliști.

A mai visat să fie încă o dată selecționer al României, să dea ceva înapoi după ce și-a legat nedrept numele de ”eșecul Slovenia”. Totuși, tocmai primul vis e cel care îl oprește din drumul spre atingerea celui de-al doilea. Cumva, cândva, lucrurile se vor așeza, drumurile se vor uni și, probabil, Hagi va mai fi selecționer al României. Deși, istoric vorbind, așa și-o fi zis cândva și Mircea Lucescu. Și timpul a tot trecut.

David Popovici, AUR pentru România la Jocurile Olimpice

Până ne lămurim dacă e să fie Mutu sau altcineva, să ne bucurăm intens de oamenii care trag din greu sub tricolor și, în cazul cel mai fericit, și sub imn, la Paris.

David Popovici e egal cu el însuși, cel care câștigă medalii tocmai pentru că nu face o obsesie din câștigarea lor. Este modelul perfect pentru toate generațiile – de bunici, de părinți, de tineri și de copii - tocmai pentru că se crede un om absolut normal.

Dar nu e vorba numai de David aici. Cum e să fii Vlad Stancu, să muncești din greu ani de zile și să te trezești cu 3 zile înainte de cursă că ai covid? Că toate capacitățile motrice și respiratorii ți-au fost brusc anulate?

Discursul emoționant al lui Bernadette Szocs

Ce-o fi în sufletul lui Bernadette Szocs care spune ”îmi pare rău că i-am dezamăgit pe români” după eșecul de la dublu mixt? Din ce aluat sunt făcuți acești mari performeri de se gândesc în primul rând la cei de acasă și abia apoi la propria carieră, la propria glorie?

Dragă Bernie, stai liniștită, românii aceia pe care crezi că i-ai dezamăgit nu sunt o așa de mare pierdere. În afară de tine, de coechipieri, de prieteni, de familie, pe cine crezi că ai dezamăgit?

Pe cei care-și amintesc de tine doar dacă ești învingătoare? Și asta, oricum, doar o dată la 4 ani? Chiar că nu merită. În schimb, merită să ai grijă de tine și de drumul tău la Paris. (La ora editării acestui text, Bernadette Szocs e calificată în optimile de finală.)

Sau forța băieților de la 4 rame (Berariu, Bejan, Mândrilă și Tudosă) care au împins cu disperare pe ultimii metri și au ”furat” Franței doar câțiva centimetri în recalificări. Câțiva centimetri după doi kilometri de cursă! Adică după o cursă 200 de mii de centimetri, prezența în finală a fost decisă la o diferență de doi-trei centimetri!

De altfel, francezii au fost creditați inițial cu locul doi, ultimul calificant, și a fost nevoie de foto-finiș pentru a stabili calificarea românilor. Ce educație mentală să ai ca să treci peste așa ceva, indiferent că e succes sau înfrângere!

Fiecare luptă de la Paris are o poveste aparte. Sigur că, vorba cântecului, ”the winner takes it all”, dar sportul e mult mai mult decât lumina reflectoarelor, decât gloria momentului de triumf. Sportul e, în primul rând, pasiune extremă inundată de muncă infinită. Din ele își trag seva mentalul surprinzător pentru noi, pământenii, și maturitatea venită parcă înainte de vreme.

David Popovici ține steagul sus

Da, e adevărat, nu a ieșit nimeni în stradă pentru aurul lui David. Dar asta nu înseamnă că suntem niște babashi care ies în stradă doar pentru ”maneliștii de suflet”, cum i-a numit un amic. Nu e vina fotbalului că e cel mai popular sport al lumii și că românii iubesc fotbalul.

Nu țin minte să fi ieșit cineva în stradă după acel 1.00 al Nadiei de acum 40 de ani. Și nu cred că puteam fi considerați babashi atunci. Sigur, era mult mai greu să ieși în stradă în acele vremuri, dar aerul avea ceva mai mult oxigen decât zece ani mai târziu, când lumea a plecat pe jos la aeroport să-i aștepte Lăcătuș, Balint și Duckadam.

Așa că nu e obligatoriu să ieșim în stradă ca să trecem vreun examen. Ar fi destul să-l ascultăm pe David, să învățăm de la el și să încercăm să facem, fiecare la locul lui, câte ceva din ce face David.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google