”De ce Dinamo ar trebui să-l vândă pe Cîrjan acum”. Ștefan Beldie nu are dubii: ”Ar fi o dovadă de funcționare sănătoasă”

Președintele Andrei Nicolescu a spus doar că ar vrea 5 milioane pentru cel mai important fotbalist din lotul lui Kopic, dar că acționarii nu au luat încă o decizie, pentru că totul s-a petrecut foarte rapid.

Gazeta susține astăzi că jucătorul ar fi decis deja să refuze, din rațiuni care țin mai ales de destinația în care Cîrjan ar urma să joace fotbal – într-o țară devastată, într-o măsură importantă, de războiul cu Rusia.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre motivul pentru care genul acesta de ofertă ar trebui acceptată de Dinamo, în urma unei negocieri firești.

Asta în contradicție cu ideea vehiculată de suporteri sau de cei care, spre deosebire de acționari și fani, nu investesc la Dinamo – fanii altor echipe, ziariști, glorii ale clubului, analiști etc.

Dinamo are ocazia să stabilească un reper în piață

În fotbalul nostru există foarte puține echipe care vând bine raportat la cota generală a fotbalului românesc. De departe, cel mai bine stau cei de la Rapid, care au reușit să stabilească recorduri în ceea ce privește fotbaliștii vânduți fără ca echipa să fi jucat vreun minut în cupele europene.

Nu vei găsi, în toată istoria fotbalului românesc, echipe care abia să promoveze și să vândă pe cineva cu 4,5 milioane de euro, fără să fi atins măcar play-off-ul în sezonul respectiv – vezi cazul Rareș Ilie.

Sau să vândă pe cineva cu 5 milioane de euro plus procente la o revânzare, după un sezon terminat pe un dezastruos loc 6 din punct de vedere sportiv – vezi cazul Rahmani.

În rest, oricine a vândut decent a avut trei atuuri: performanță sportivă în campionat, participare în cupele europene și patroni capabili să refuze ofertele inițiale. Adică nu-ți imagina că, înainte ca Mihai Rotaru să-l vândă pe Mihăilă cu 8 milioane la Parma, n-a refuzat oferte mult mai mici, de 2, 3 sau 4 milioane de euro. Oferte pe care un club obișnuit din Liga 1 le-ar fi acceptat de la prima strigare.

În fine, cluburile capabile să vândă decent sau foarte bine până acum au fost CFR Cluj, în perioada Paszkany și chiar în perioada Varga, Craiova și FCSB. Farul a avut și ea câteva momente de grație din acest punct de vedere, dar, repet, nimeni nu a reușit vreodată ce a reușit Rapid din această perspectivă.

Dinamo se află astăzi într-o postură foarte apropiată de cea a Rapidului – aceea de a-și crea un reper pentru cota de piață a jucătorilor săi, înainte ca aceștia să fie validați de rezultate sportive deosebite în Liga 1, de prezențe importante la națională sau de contactul cu fotbalul din cupele europene.

Unii vor spune că și dacă refuzi o ofertă, tot trimiți un semnal legat de cota jucătorilor tăi, tot te poziționezi drept un club care își vinde bine marfa.

De acord, dar cel mai puternic semnal este tranzacția, nu refuzul acesteia. Trecerea banilor dintr-un cont în altul este mult mai puternică, psihologic și din perspectiva imaginii lui Dinamo, decât simple declarații de tipul „am avut 4 milioane de euro pe Cîrjan și nu l-am dat”.

Deficitul operațional de 4 milioane de euro nu poate fi acoperit la nesfârșit de acționari

De ani de zile scriu despre victoriile contabile ale lui Dinamo. Adică genul de victorii pe care niciun fan nu pare să le aprecieze.

Și cumva este de înțeles: suporterii vor victorii pe teren, nu în Excel-urile de monitorizare ale situației financiare. Iar pentru aceste victorii de natură sportivă au nevoie ca jucătorii buni să fie ținuți măcar până la atingerea unor obiective onorabile – cum ar fi participarea în cupele europene sau, ideal, câștigarea titlului.

Doar că Dinamo vine după o lungă perioadă în care a consumat mai mult decât a produs, chiar și în condițiile în care, din punct de vedere strict sportiv, evoluția a fost una bună: o promovare, o salvare de la retrogradare în ultimă instanță, participarea în play-off sezonul trecut, o posibilă implicare, în premieră, în lupta pentru titlu anul acesta.

Anul acesta, Dinamo este pe minus. Diferența dintre venituri și cheltuielile operaționale este de aproximativ 4 milioane de euro. Fair-play-ul financiar analizează ultimele trei sezoane și evaluează pericolul în care pot ajunge cluburile dacă ceva nu se schimbă. Nu poți veni la nesfârșit cu aport de la acționari pentru a acoperi pierderile.

Nu pentru că aceștia n-ar vrea sau n-ar putea, ci tocmai pentru a evita situațiile în care deținători extrem de potenți ai unor cluburi uriașe pot distorsiona competiția prin forța lor financiară, finanțând constant deficite tot mai mari.

Așadar, Dinamo trebuie să aducă bani din alte surse. Nu a ajuns încă în Europa, precum FCSB – campioana sumelor încasate din această zonă –, nu are încă succesul Rapidului în atragerea de parteneri și sponsorizări, nu are un stadion pe care să-l exploateze precum cei de la Craiova, liderii de audiență la meciurile de pe teren propriu.

Are, în schimb, ca sursă „curată” de finanțare imediată posibilitatea de a vinde un jucător la o sumă foarte bună.

În plus, niciunui club n-ar trebui să-i fie rușine să vândă chiar și pentru îndestularea acționarilor. Nu spun că se întâmplă asta la vreuna dintre echipele mari, dar subliniez că un acționar care câștigă bani din fotbal este un investitor dispus să-și crească investiția, așa cum face în orice afacere care funcționează.

Prin urmare, vânzarea lui Cîrjan ar fi o dovadă de funcționare sănătoasă atât în raport cu regulile fair-play-ului financiar, cât și în relația cu acționarii clubului.

Dinamo și Cîrjan s-au ajutat reciproc, acum fiecare parte poate merge lejer pe drumul său

Aici sunt cât se poate de subiectiv. Îmi place Cîrjan și cred că postura în care a ajuns – căpitan la Dinamo, jucător luat în calcul probabil de Lucescu pentru convocarea la națională, fotbalist ofertat de cluburi mai potente financiar – este pe deplin meritorie.

Mă uit la punctul din care a plecat: o dezamăgire pentru Rapid și un pariu pentru Dinamo. Nicolescu și Kopic au crezut în potențialul său, iar jucătorul a făcut exact același lucru – a crezut, la rândul său, în capacitățile sale.

Și niciuna dintre părți nu s-a înșelat.

Cîrjan a jucat pentru Dinamo cu determinarea pe care a arătat-o inclusiv la Rapid atunci când era introdus, dar cu reușite net superioare. Îmi vine și acum în minte debutul său strălucitor de pe terenul celor de la CFR Cluj, dar și momentele în care a contat enorm în ideea de joc colectiv a celor de la Dinamo.

Cu toate acestea, cred că Dinamo a ajuns la un nivel de exprimare care îi permite să compenseze lipsa oricărui jucător. Nu spun că este același lucru dacă va lipsi Cîrjan sau dacă vor lipsi Sivis ori Opruț. Spun doar că maniera lor de joc le permite să absoarbă o astfel de plecare fără a face pași majori înapoi.

Toate acestea adunate mă fac să cred că Dinamo ar avea numai de câștigat dacă l-ar vinde, chiar și fără scenariul – destul de puțin probabil – în care nu ar putea obține ceva peste cele 4 milioane de euro oferite deja de ucraineni.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google