Dinamovistul Capatos scrie cu patos despre chinul trăit în ultimul an: "Nu mai există Borci, Nețoi, Sǎvuleşti, Negoiți"

Bine, mai sunt de jucat două meciuri restante, care implică echipe din zona playoff-ului, CFR și FCSB, dar nimeni nu poate garanta că, după terminarea lor, Dinamo nu ar putea rămâne pe locul 2. Așa că, să o mai spunem o dată, că poate așa și rămâne: Dinamo a terminat prima parte a sezonului pe locul 2!

Câți “câini” ar fi “pus banii” pe așa ceva la început de sezon? Aud? Hai să încep chiar cu mine: eu sigur nu! De altfel, cine citește în mod constant această rubrică știe prin ce stări am trecut. Și cam ce am crezut de-a lungul sezonului. Nu mă dezic de ele. De absolut niciuna. Pentru că nu am de ce.

Poate că acum, în acest moment în care se trage o primă linie de analiză, ar fi bine să spun și eu răspicat ce caut pe aici. Ei bine, când mi s-a propus să devin colaborator al site-ului iAMsport.ro, băieții ăștia minunați, noii mei colegi cum ar veni, au plecat de la ideea de a avea printre ei pe cineva care să nu fie de-al lor.

De altfel, asta am și spus prima oară când am refuzat oferta: nu sunt ziarist sportiv, nu îmi permit să îmi arog acest titlu pe nedrept, deci ce să faceți voi cu mine? Respect prea mult această meserie de jurnalist, în general, și pe cea de jurnalist sportiv în special, pentru că ea necesită un efort urias.

De documentare, de informare, de acumulare de informatii specifice, meciuri, goluri, minute fatale sau providențiale, declarații, întâmplări, statistici, CV-uri, trasee profesionale, anchete, interviuri, legi, regulamente, cultura generală, istorie, un univers întreg pe care să îl depozitezi, ca un adevarat colecționar, în sertarele creierului tău.

Și apoi, cu ceva talent să te aventurezi în viața de cronicar sportiv. Chiar dacă am împlinit recent 31 de ani de gazetărie sub toate formele ei de “agregare”, în domeniul sportiv practic nu exist. Apoi, răbdători, noii mei viitori colegi mi-au explicat că exact aceste “lipsuri” m-au “calificat”, ca să folosesc totuși și un termen sportiv.

Ei aveau nevoie de un suporter care să scrie fix ca un suporter. Adică, ce simte el, în această calitate: bucurie, tristețe, amărăciune, exaltare, mânie, frustrare, draci…

Bineînțeles, în funcție de evenimentele din viața echipei sale iubite. În cazul meu, Dinamo! Am înțeles ideea și am acceptat-o cu plăcere. Și-uite-așa, pe 13 noiembrie se implineste fix un an de cand iAMsport.ro mă găzduiește în “paginile” sale. Pentru mine, o onoare de care încă mă bucur ca un copil. Iar în tot acest an, am scris numai și numai despre trăirile mele ca suporter al “câinilor rosii”. Și bune, și rele.

M-au înjurat “ai mei”? M-au înjurat. M-au și “aplaudat” sau mi-au dat dreptate? Mi-au dat! Pentru că, hai să fim sinceri, măcar acum, când se împlinește anul de când vă tot chinui cu ideile mele, să ridice mâna sus suporterul dinamovist care n-a trecut în ultimul an prin toate stările sufletești posibile. Și care n-a trăit de la agonie la extaz.

Care nu s-a enervat văzând jocul lamentabil “etalat” de echipă, câteodată, care n-a sărit în sus de bucurie la seria incredibilă de meciuri fără înfrângere, care nu s-a frustrat la întâlnirile cu FCSB, care nu a sperat ca un copil în seara de Ajun, cand i-a ascultat pe acționari vorbind depre ce planuri mărețe au și care nu s-a înfuriat când a văzut că este păcălit de către aceeași acționari.

Mă rog, cine a văzut. Pentru că încă sunt suporteri care refuză să vadă acest lucru. Este dreptul lor. Pe care și-l exprimă și ei acolo unde au ocazia: în comentarii, în postări pe diferite grupuri, în dezbateri la o bere, etc. Cert este că această călătorie din ultimul an a fost una frumoasă. Fix când am început și eu această aventură, Dinamo era pe locul 2, dar din coada clasamentului.

Acum, e sus, pe 2! Am călătorit împreună. Am râs și am plâns împreună. Ne-am spus of-urile care pe unde am apucat, ne-am contrazis, am aruncat în luptă toate argumentele și suntem acolo unde am reușit să ajungem. Împreună. Echipa și suporterii ei. Am trăit, pur si simplu.

Și asta vom face, cu voia lui Dumnezeu, și de aici inainte. Iar la final de campionat, vom vedea unde ne vom afla. Va prinde Dinamo un loc de play-off? Nu știu. Dacă mă întrebați pe mine personal, nu cred. V-am spus în ultimul an de ce nu cred, nu mai are rost să reluăm discuția.

Avem un lot pe atât de valoros precum arată locul actual in clasament? Greu de spus. La prima vedere, nu. Dar parcă nici cu ceilalți nu mi-e rușine. Exceptând echipele ale căror patroni chiar bagă mâna în buzunare, nivelul actual al campionatului te face să speri că va fi bine, chiar și cu acest lot. Deși, e cam subțire. Și se cam “destramă” când ți-e lumea mai dragă.

Și atunci, revine obsesiv întrebarea: avem conducătorii pe care această echipă îi merită? Eu spun categoric nu!! Alți suporteri le dau credit în continuare. Este fix problema lor. Care, ce să vezi, conține și un argument extrem de solid: cu acești conducători suntem acum pe locul 2!

Poți să spui ceva rapid care sa contracareze acest adevăr? Nu prea. Bineînțeles, poți face o analiză la rece, dar n-are nimeni timp să te asculte. Mulți suporteri sunt la vârsta la care nu au apucat să vadă un Dinamo măreț. Pentru ei, locul 2 de acum este echivalent cu “măreția”.

Să dea Dumnezeu să apuce vremuri precum cele de legendă ale acestui club și vor avea atunci timp să se căiască pentru graba de a se considera acum mulțumiți. Măcar de s-ar intampla asta.

Acum, important este că trăim eliberați, unii cu ceilalți. Și toți, împreună cu echipa. Nu mai există Borci, Nețoi, Săvulești, Bagheri, Negoiți, Cortaceri, și tot spectrul de interese care le gravitau viețile. Acum există doar nepricepere. Care până la un moment dat, poate fi iertată.

În tot acest an în care, recunosc, am dus o luptă pentru un viitor mai bun la nivel de acționariat al echipei, nu i-am bănuit pe actualii conducători nici măcar o secundă de ticăloșie. Vremurile alea au dispărut, din fericire. Am avut însă pretenția la mai mult profesionalism, la mai multă implicare financiară și, de ce nu, la o recunoaștere a limitelor, pentru a face loc celor care au cu adevărat puterea financiară, pe măsura acestui brand uriaș.

Și nu-mi argumentați, vă rog, cu eternul refren tocit “nu a venit nimeni în afara lor să ia această echipă”, pentru că este total fals. La un moment dat se va afla și acest adevăr. De altfel, toate aceste lucruri i le-am spus, verde-n față, lui Eugen Voicu, înainte de primul Dinamo - FCSB din acest sezon. Nu a înțeles mare lucru, pentru că el nu este un suporter al echipei și nici nu gândește ca și cum ar fi unul.

E problema lui până la urmă. Eu mi-am făcut datoria mea de suporter. Și o să mi-o fac săptămânal la această rubrică, până într-o zi… Deocamdată Dinamo începe returul de pe locul 2. Pentru orice suporter al “câinilor”, acest “aspect” este tot ce contează acum.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google