Editorial Marius Mitran: Craiova, o problemă de geografie, nu de istorie
Galerie foto (1 fotografii): Editorial Marius Mitran: Craiova, o problemă de geografie, nu de istorie
Marius Mitran | Publicat: 11.03.2026 17:50 | Actualizat: 11.03.2026 17:50
În fotbalul românesc toți sunt la plecare împotriva tuturor, sfârșind prin a demonstra că, la sosire, au fost mai ales împotriva lor înșiși. Greșelile care nu au cum să nu apară, forma oscilantă, bioritmul dezechilibrat, soarta, toate se explică în final printr-o coaliție de evenimente provocate de alții și suferite de tine, ținta. Victima.
Cu câteva zile înainte de a se lansa, aproape umăr la umăr cu celelalte cinci urmăritoare, într-un play-off care se anunță mai complicat decât teoria relativității, Universitatea Craiova intră în competiție (pentru că da, e o altă competiție, un alt campionat practic, de azi înainte), fără a suferi însă de niciuna din problemele de anxietate de mai sus.
Paradoxal, deși e o mare țintă pentru toate celelalte adversare, Craiova e singura echipă din ultimii foarte mulți ani care nu s-a victimizat, nu a reproșat, nu a acuzat, nu s-a plâns. Din prima etapă, în iulie trecut, când avea 3-0 la Arad, și era să plece învinsă, și până astăzi, când are în față o altă primă etapă, Craiova, prin toate vocile ei, abia dacă a amintit, abia dacă s-a oprit, pentru o zi-două, din drumul către un titlu pe care-l așteaptă ca și cum ar fi venit deja.
A șoptit ceva de un penalty contra ei la acel meci de la Arad, o invenție dovedită a arbitrilor, de un altul pe care nu l-a primit la Botoșani, a strigat la eliminarea lui Bancu din meciul cu Dinamo, pentru că scoțianul “câinilor” nu a mers cu Nicușor la cabine, și cam atât, deși motive ar mai fi avut. Apoi marele șoc al despărțirii de Rădoi s-a dovedit a fi unul trecut ușor, doar cu consecințe frumoase, Coelho adunând mai multe puncte decât Mirel, din mai puține meciuri.
Portughezul a intrat și el în acest “cântec șoptit”, vorbind puțin și făcând enorm. În fine, Craiova, am mai spus-o, nu speră să fie campioană peste zece etape, ci joacă, trăiește, se comportă ca și cum ar fi deja! Și atunci, cum rămâne cu avantajul atât de fragil, de doar două-trei puncte, hai cinci, maxim, când mai sunt atâtea meciuri, când un sigur eșec, oriunde ar veni el, ar putea avea un efect, măcar psihologic, atât de important?
Simplu. Universitatea Craiova joacă, trăiește și se comportă ca și cum acest posibil eșec e doar o teorie care nu se poate demonstra. Craiova nu se consideră o țintă a urmăritoarelor ei, pentru că joacă având convingerea că nu poate fi prinsă niciodată în intervalul acestor zece meciuri. Și se bazează pe ceva. Dar nu neapărat pe ce a fost între ele.
Deși o avantajează și trecutul apropiat: nu a pierdut în fața niciunei echipe care este acum în play-off, ba chiar are cele mai multe puncte și în clasamentul restrâns al celor șase. Mai mult, a scos din Cupă și pe FCSB și pe CFR, în ciuda mizei uriașe a acelor meciuri, cu primii în grupă, 2-2, o remiză suficientă, cu clujenii, în *sferturi”, 3-1.
Și atunci, pe ce bazează? Paradoxal, nici pe lot, deși toți i-au recunoscut în față valoarea superioară. Și nici pe jocul gândit de Coelho, iarăși mai bun decât al tuturor celorlalte, și mă gândesc doar la cum au fost meciurile cu CFR-ul condus de Pancu, apoi cele cu Rapid, cât despre cel de la Cluj, cu “U”, Cristiano Bergodi însuși a admis public că “echipa din Craiova nici nu ne-a lăsat să ajungem la poarta ei”!
Și atunci? De unde siguranța asta a Științei, de ce antrenorul ei nici nu clipește când, iată, trebuie să înceapă “play-off-ul”, cu FC Argeș, fără Teodor Băluță, Anzor Mekvabishvili și David Matei, ultimul fiind, probabil, cel mai bun “Under” din Superligă, alături de Biliboc? “Sunt aici angajat tocmai pentru a găsi soluții”, zice portughezul.
În plus, Craiova nu reclamă programările, accidentările, cartonașele, oboseala celor 46 de meciuri deja jucate (nimeni în play-off nu are atâtea în picioare!), directele, “indirectele” ori sistemul solar care e, relativ mare și necunoscut. Nu, nimic. Poate doar, mai degrabă retoric, atitudinea unor arbitri din trecutul apropiat sau îndepărtat.
Revin: de unde sentimentul că și aceste zece etape, cele mai grele, vor face ca Universitatea să rămână prima? Simplu. Cel puțin așa cred, după peste 50 de ani de experiență într-o o legătură sentimental-transcendentală cu această echipă egală cu o lume întreagă, selectivă și exigentă, mai ales cu ea însăși. Craiova, pur și simplu, după toate aceste decenii de viață ca o suferință, și-a redescoperit ADN-ul.
Și pentru că, demult, a reușit pentru că nu și-a acceptat niciodată statutul de victimă, de “țintă”, dacă vreți, ci, dimpotrivă, ea a generat, prin joc, prin talent, prin fotbaliștii de geniu pe care îi avea (nu mulți, aproape toți erau în categoria asta!), ea a făcut victime, “ținte”, ei bine, azi, trăiește o aceeași stare.
Craiova joacă având sentimentul că nu toți sunt împotriva ei, ci că ea e contra oricui. Vorba lui Cioran, cum că “România nu e o problemă de istorie, ci una de geografie”, se aplică la superlativ în Oltenia. Craiova poate pierde un meci și, probabil, îl va pierde, dovadă că a mai pierdut. (Rădoi trei, Coelho unul.) Poate pierde chiar mai multe, nu știu. Dar va juca în continuare ca și cum titlul nu-i va putea scăpa.
Iar asta s-ar putea să-i fie suficient, pentru că este pentru prima oară propulsată și de geografie, nu doar de propria istorie. De geografia sentimentală a locului, de “pumnul pedepsitor al celor cinci județe”, cum spune Imnul lui Adrian Păunescu, dar mai ales de forța unei zone culturale cu totul aparte.
Sigur, Argeșul e aproape și e o mare rivală, Clujul e departe și sunt două mari rivale, ce să mai spunem despre București. Dar nu aceste mari cluburi sunt atât de “împotriva Craiovei”, cât e Craiova împotriva lor. Și nu atât împotriva lor, cât a ei înseși, cea care a tot pierdut de 35 de ani încoace. E o problemă de nuanță, desigur. Nuanța care face ca toate celelalte să-și dorească ceea ce Craiova are deja.
Nu, nu titlul, bineînțeles că nu, acesta abia de-acum înainte se va juca total și imprevizibil. Craiova are, singura din grup, orgoliul că, uneori, locul e mai important decât timpul. Iar locul ei nu e neapărat cel din stănga, jos, cum te uiți la hartă. Ci cel de sus, cum te uiți la clasament. Oamenii de acolo cred, în mod ciudat și absolut interesant, că nu pot dispărea de acolo. Și nici de dincolo. Credința asta oferă propulsia și siguranța echipei. Altfel, joc, lot, fotbaiști și antrenori excelenți are toată lumea.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
