Fenomenul Darius Olaru. Ștefan Beldie, omagiu pentru omul care a adus calificarea FCSB-ului în Europa League

Acum, pentru unii poate să sune cumva exagerat atât sintagma “fenomenul”, cât și entuziasmul debutului acestui text. Până la urmă, în fotbal, brazilianul Ronaldo se identifică în mod reflex cu acest epitet, iar o calificare în grupele competiției secunde ca importanță a fotbalului de club european n-ar trebui să fie cine știe ce.

Doar că aici vorbesc de momente.

De momentul lui Darius Olaru și de momentul unei calificări într-o perioadă nu tocmai fericită pentru echipele cu pretenții din Liga 1.

Când CFR Cluj, una dintre formațiile noastre cu evoluții onorabile în Europa părăsește Conference League după un meci precum cel din Cipru, e firesc să apreciez mult mai mult calificarea FCSB.

Și când calificarea FCSB a fost obținută într-un meci cu un adversar clar sub “slabii” de la Sparta Praga, dar totuși suficient de puternic încât să o chinuie intens pe echipa lui Charalambous și Pintilii, jucătorii merită felicitați.

Ștefan Beldie: Cu ce m-a impresionat Olaru când l-am văzut prima dată la Gaz Metan Mediaș.

Când l-am văzut prima dată pe Olaru la Gaz Metan Mediaș, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el nu era neapărat faptul că avea o tehnică bună - că-și folosea ambele picioare ca să paseze și să tragă la poartă, o chestiune oricum foarte rară pentru fotbalul nostru.

Îmi plăcea foarte mult prezența sa în joc.

Inclusiv prezența fizică.

Care prezență nu era dată de înălțime sau de cine știe dezvoltare musculară deosebită, ci de intensitatea brută cu care se implica în dueluri, cu care făcea presing, cu care se deplasa pe teren.

Și nu avea 18 ani împliniți, adică era încă la vârsta la care antrenorii spun despre fotbaliștii români că mai au nevoie să crească pentru a face față la nivelul fotbalului de primă ligă.

Beldie despre Olaru: Ce m-a făcut să am unele îndoieli ulterioare după ce a ajuns FCSB.

Apoi, în mod cumva nedrept, așteptările mele legate de el au fost net superioare față de așteptările mele legate de aproape orice fotbalist din fotbalul nostru.

Am considerat cumva că, dacă Olaru a fost la un nivel atât de ridicat la o vârstă fragedă, ar fi trebuit ca la FCSB să ofere mult mai mult decât a oferit.

Ceea ce desigur e aberant dacă te gândești că-n toți acești ani a fost cam cel mai constant fotbalist al echipei care a luat o dată titlul și a tot terminat pe locul 2 mai ales din cauze extrafotablistice.

Îndoielile mele au fost alimentate și de o logică bazată pe argumente indirecte. M-am întrebat ce nu văd eu și văd echipele de afară care nu-l transferă în condițiile în care pare cel mai complet fotbalist din campionatul nostru.

Tehnică excelentă și reală pentru un mijlocaș - adică lovirea foarte bună a mingii, pase care dovedesc creativitate, dribling. Plus acea implicare fizică neromânească și, uneori, neomenească.

Mai mult, mi-am pus întrebări iarăși când Iordănescu nu l-a folosit decât foarte rar la națională, iar când l-a luat a părut că-l ia inclusiv ca să mai taie din presiunea publică clasică pe care Becali a pus-o asupra sa.

Bun, era Stanciu pe postul lui, dar totuși dacă selecționerul, care-l antrenase la Mediaș și care-l avusese o perioadă scurtă la FCSB l-a folosit atât de puțin, ce vedea la el în neregulă și eu nu vedeam?

Deci trebuia să fie ceva.

Poate că este, dar cred astăzi că acel ceva pălește zdravăn în fața a tot ceea ce arată Olaru aproape meci de meci.

De ce golul marcat de Olaru cu LASK are o simbolistică aparte

Nu e vorba doar de un gol frumos în sine.

Nu execuția acea imposibilă este ceea ce m-a impresionat cel mai mult. OK, bravo lui că a reușit să trimită mingea pe singurul culoar de pătrundere în poartă dintr-un unghi “imposibil”.

Eu sunt impresionat din nou de aspectele care m-au făcut să fiu încântat de el când era un puști de la Mediaș. Adică de faptul că în minutul 90 a avut o incredibilă capacitate fizică de-a lua mingea, de-a pătrunde într-o viteză neobișnuită pentru ce vedem noi în finalurile de joc din România și de-a decide să tragă la poartă.

Da, vor fi unii care vor spune c-a tras la poartă de acolo pentru că e egoist. Și vor vorbi prostii pentru că un fotbalist egoist nu face un asemenea efort pe teren.

Egoistul este leneș.

Și egoistul nu-și periclitează în mod constant integritatea fizică băgând capul în tot felul de contre-sperietoare pentru majoritatea fotbaliștilor.

Olaru a inițiat acea acțiune și a tras la poartă de acolo pentru că știe ce poate. Și a avut capacitatea de-a gândi că poate să facă asta tocmai datorită energiei sale incredibile. Nu I s-a întunecat rațiunea din cauza lipsei de oxigen, ci i s-a luminat mintea datorită capacității sale fizice incredibile.

Da, a fost un gol frumos, dar mai frumos decât golul a fost felul în care s-a mișcat Olaru de-a lungul întregii faze.

Ce se va întâmpla în continuare cu Darius Olaru

E fotbal, de unde aș putea ști?

Oricât de mândru aș fi de anticipările mele, inclusiv realitatea acestui text arată că e mult mai ușor să mă arăt uimit de ceea ce s-a întâmplat deja decât să ghicesc cu acuratețe ce se va întâmpla.

Dar totuși, sper pentru Olaru să meargă la o echipă din Europa de Vest. Adică în fotbalul care este fotbal. Nu pentru că ar fi rușinos să te duci să joci fotbal pe mulți bani în zona arabă.

Ci pentru că prea mult din ceea ce arată el seamănă a fotbal din Vest.

Desigur, mai sunt puține ore din această perioadă de transferuri când vine vorba de majoritatea campionatelor mari. Plus că depinde de ce va cere patronul Becali în schimbul său.

Dar indiferent ce se va întâmpla, îndrăznesc să sper a nu știu câta oară ca-n cazul multor fotbaliști români, că Olaru este omul care poate merge în fotbalul civilizat ca să joace, nu doar ca să vadă despre ce-i vorba.

Și cred că sper mai argumentat.

Oricum, felicitări Darius!

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google