Iluzia oferită de Mutu. Vali Moraru, mesaj special de ziua fostului mare internațional

Așa am ajuns să țin în anumite perioade cu Brescia, Barcelona, Tottenham, Real, Galatasaray, Ajax, Beșiktaș, Fenerbahce, Leverkusen, Milan, Șahtior, Inter, Benfica și atâtea altele.

Magia tricoului cu numărul 7

Nu am fost, nu sunt și nici nu am cum să fiu vreodată fanul lui Chelsea. Dar mi-am amanetat trăirile pentru prezența lui Dan Petrescu pe Stamford Bridge. Petrescu rămâne și acum românul cu cea mai bună evoluție din istoria Premier League.

Când încă juca acolo, mi-am și cumpărat un tricou cu numele lui și cu celebrul număr 2. Mulți ani mai târziu m-am despărțit de tricou pentru o acțiune caritabilă.

Îmi mai plăcea ceva la Chelsea, în afară de Dan Petrescu: albastrul. Tot mai intens și mai viu de-a lungul anilor. Un albastru completat de eleganța jambierelor albe. Apoi, mai erau superfotbaliștii care încântau pe Stamford Bridge, de la Vialli la Zola, de la Gullit la Flo.

Când Mutu a semnat cu Chelsea eram pregătit. Admirator necondiționat al fotbalului englez, mi se părea că acolo e locul lui și că acela e pasul firesc pe drumul spre ceea ce avea de atins: statutul de superstar! Mi-am cumpărat tricoul cu numărul 7. Dar magia a durat puțin, din cauzele știute.

Drum neprevăzut

Drumul lui Mutu avea să fie altfel decât îl prevăzusem. A ajuns un star, dar nu în Anglia, ci în Italia, acolo unde e clar că s-a simțit mult mai bine, mult mai la el acasă. Nu-i bai, ținusem deja cu Parma, aveam să țin și cu Fiorentina!

Douăzeci de ani mai târziu aveam să dau un sens tricoului meu cu Mutu și cu numărul 7 pe spate. L-am așteptat în studio, la un ”Special”, îmbrăcat cu tricoul lui. Sensul nu e că am primit un autograf la final. Adevărata realizare e surprinderea și bucuria lui când m-a văzut echipat așa. M-a încântat.

Mutu trecuse deja prin statutul de selecționer la tineret, era antrenorul Rapidului. Între timp, a trecut și prin experiența azeră. Greu de prezis încotro o va lua cariera lui de antrenor. Dar m-aș întoarce la jucătorul Mutu.

Mutu este în mare măsură ”vinovat” de iluzia pe care ne-a oferit-o la început de mileniu. Și anume că vom putea avea fotbal și după Hagi. Ne mai dăduseră deja speranțe mari Adrian Ilie și Viorel Moldovan. Cu cariera lui Gică aproape de final, apariția lui Mutu ne-a făcut să credem că mustim de talent, că vor apărea în continuare mari jucători.

I s-a alăturat Chivu și deja eram calificați la Mondiale! Apoi Pancu, Lobonț și alții, foarte buni, dar din ce în ce mai puțini. Și, poate, cu din ce în ce mai puțin noroc.

Ei au fost niște excepții care au întreținut o iluzie. Retragerea lor ne-a dezvăluit adevărul pe care îl știam, dar de care nu voiam să ținem cont: oricât talent am avea, nimic nu se realizează fără multă muncă.

Mutu face 45 de ani. Încă n-am aflat dacă s-o fi născut deja sau doar urmează să se nască unul mai bun ca el. Așa că, realist vorbind, decât să-i fac vreun reproș, mai bine i-aș mulțumi pentru iluzie.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google