”Între Budapesta și București”. Dumitru Graur scrie despre o problemă despre care se discută prea puțin
Dumitru Graur | Publicat: 22.08.2023 14:39 | Actualizat: 22.08.2023 14:39
Se desfășoară în aceste zile la Budapesta Campionatul Mondial de atletism, competiție care a luat naștere exact cu 40 de ani în urmă, la Helsinki, din inițiativa fostului președinte IAAF, Primo Nebiolo.
Este o întrecere internațională de foarte mari dimensiuni, la care participă 2.100 de atleți, din 202 țări ale lumii (la ONU sunt doar 193 de țări și teritorii afiliate!).
Participarea românească este destul de redusă, doar 16 atleți și atlete au fost înscriși în concurs, iar obiectivul de performanță anunțat era extrem de modest: intrarea în 3 finale și nimic mai mult.
A surprins însă extrem de plăcut bronzul cucerit de Alina Rotaru-Kottmann în proba de săritură în lungime, o medalie care vine după prea mulți ani de așteptare.
Dar nu despre asta am de gând să scriu aici. Ci despre locul de desfășurare, stadionul de 36.000 de locuri ridicat special pentru această întrecere în capitala Ungariei.
„Nemzeti Atlétikai Központ” (Centrul Național de Atletism) a costat nu mai puțin de 246 miliarde de forinți (aprox. 658 milioane de euro), aici intrând desigur și toate dotările anexe. Impresionant.
Stadionul a fost construit pe o fostă zonă industrială din Budapesta, dezafectată ca atâtea altele după 1990, chiar pe malul Dunării. Interesant că nu i-au fost amenajate și parcări, pentru a descuraja spectatorii să vină cu mașinile personale.
În schimb, ei pot veni cu vaporașele, pe Dunăre! Este vorba despre ecologie. După CM, prin demontarea unor structuri metalice, stadionul va fi redus la numai 15.000 de locuri.
Ca să mergem mai departe, trebuie să ne reamintim că stadionul numit este cel de-al cincilea construit sau reamenajat în ultimul deceniu în Budapesta. Celelalte patru pot găzdui între 5.000 și 67.000 de spectatori, cel din urmă fiind impresionanta „Puskas Arena”, în care nu se joacă decât fotbal.
Dacă tot am început, atunci putem adăuga „Danube Arena”, un complex nautic impresionant, de peste 5.000 de locuri, alte zeci de bazine de înot, patinoare, ca și două săli polivalente uriașe, „Lazslo Papp Arena” (12.500) și mai nou „Budapesti Kezilabda Arena” (Arena de handbal din Budapesta), sală de peste 20.000 de locuri, care a găzduit nu demult campionatul mondial masculin al jocului cu mingea mică.
Iar toate acestea într-un oraș nu mai mare de 1,7 milioane locuitori, perfect asemănător Bucureștiului, cel puțin ca număr al populației. Aici trebuie să subliniem că Budapesta se pregătește să găzduiască o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, prea bine nu știe când (și-a dorit în 2024, dar a fost net devansată de Paris), dar ungurii sunt convinși că va veni și ziua aceea. Iar ei sunt deja pregătiți.
Acum vă propun să facem un salt vreo 800 km înapoi, la București. Așa cum se știe, în capitala României nu avem decât o sală polivalentă construită de Ceaușescu în 1970, nicio singură pistă de atletism corespunzătoare cerințelor internaționale, niciun patinoar artificial, un singur complex de natație onorabil (la Otopeni), dar în schimb câteva stadioane de fotbal pe care s-au dus bani mulți.
Aici ar fi o altă poveste, cea despre rentabilitatea acestor arene, pe care se joacă uneori doar dacă primul ministru însuși se implică.
Să ne îndreptăm însă atenția spre așa-zisul stadion de atletism „Iolanda Balaș-Soter”, aflat în apropierea Arcului de Triumf, pe Bd. Mărăști. Aici, în 2005, când marea doamnă a atletismului românesc încă trăia, a început construcția unei tribune spațioase, care ar fi trebuit să găzduiască în interior diferite săli și spații de cazare, recuperare ș.a.
S-au investit la vremea respectivă 5 milioane de euro, dar clădirea a rămas în cele din urmă nefinisată, din lipsă de fonduri. Și lucrările au fost întrerupte, lucrarea abandonată, în 2010. Deci acum 13 ani!!
Între timp s-a schimbat și legislația privitoare la construcții, clădirea n-ar fi chiar conformă noilor reglementări, ceea ce creează desigur o problemă în plus. Trec destul de des pe lângă ceea ce ar fi trebuit să fie centrul național de atletism visat de doamna Balaș, iar clădirea părăsită (din fericire încă bine conservată) îmi apare ca o relicvă a neputinței și incapacității noastre de a face ceva concret pentru sport.
Și nu numai pentru atletism!
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.