”Ivaylo Petev, vecine, domnule, străine!”. Marius Mitran trage concluziile după debutul noului antrenor al Universității Craiova

Asta deși Dinamo e pe o poziție care o poate duce în Liga a doua, iar Craiova e pe loc de Conference League, condiționată și în anumite circumstanțe. Da, Craiova a început minunat și a încheiat rău, s-a ales cu toate punctele și de atunci, speră, dar nu crede.Și nu mai crede, pentru că are impresia că a mai trăit asta.

A fost prima etapă din retur și primul derby al acestuia s-a terminat în chinuri pentru Știința, Markovic încercând și nereușind, ridicol și umilitor, să țină mai mult de trei secunde o minge blocată pe spațiul rezervat loviturii de colț. Mai poate fi ceva de de adăugat? Și ce se mai poate când asta se poate? Mai poate fi ceva adus peste?

Da! În cazul Universității, de duminică, 12 noiembrie, (sigur că nu întâmplător ziua lui Sorin Cârțu, ultimul zeu cu titlu oficial), totul e de adăugat, de acum înainte. E de adăugat, înainte de orice, conștientizarea, pentru fiecare jucător, a ceea ce reprezintă. Ceea ce reprezintă el, dar, mai ales, ceea ce reprezintă echipa din care face parte.

Două întreprinderi foarte dificile, din moment ce nu au fost înțelese decât parțial până azi. Și selectiv, apropo de cei trei, poate patru jucători care știu, de ceva vreme, unde sunt și cine sunt. Să dăm nume? Hai să dăm: Popescu, Screciu, Bancu, Mitriță. Crețu? Ar fi sau nu și Crețu?

Poate și el. Poate și Ivan, care a știut unde e, apoi pare că a uitat, azi pare că și-a amintit din nou, apoi iar că a uitat. Și Danciu, the kid. Ar fi și puștiul, da. Neapărat! Și cam atât. De aici pe mai departe, Craiova poate începe să numere. Să adauge. Sau să scadă, cine știe, în cazul unuia ori al altuia. Sigur e că mâine nimic nu va mai fi la fel!

Universitară și, deci, mereu în examene, de trei sferturi de veac încoace, Știința e acum la cel mai greu dintre ele. De aici și zbaterea sufletească din meciul cu Dinamo, graba, pasul înapoi, din ce în ce mai acut, supărarea, sensibilitatea în a da explicații, iritarea, nervii, toată gama de trăiri care au învârtit-o în acest carusel de speranțe până au pus-o nu chiar jos, dar nici bine.

Craiova nu e, prin genă și definiție, o echipă de locul 5 care râvnește la locul 4. Ea care, cândva, considera locul 2 cea mai mare înfrângere! Craiova e o carte mare, poate cea mai mare din istoria civilă a fotbalului românesc, sigur o ediție princeps a performanței, iubirii devastatoare și a credinței în oameni buni.

A ține cu ea, a te alătura ei, a face parte din imnul așternut ei la picioare de către Adrian Păunescu, “și pumn pedepsitor cu cinci județe”, e în sine, definiția unei vieți pe muchie de cuțit. Craiova e ori, ori. Întotdeauna o carte mare, de multe ori jucată mic, Craiova a ajuns abia acum la capătul răbdării, când nimic nu se mai poate din tot ce se putea.

Sentimentul de la meciul cu Dinamo e că totul se resetează acum, că nu mai e vorba de nicio sesiune, ci de Marele Examen, cel de intrare la facultate, cel la care listele se afișau febril pe geamul dinspre stradă al Rectoratului, cel care aducea intr-o mare parte a tinerilor lacrimi, iar puținilor aleși să învețe carte la nivelul cel mai înalt, strigăte de triumf. Craiova, la cei 75 de ani ai săi, a uitat însă cum e să urli de fericire!

Acolo trebuie să o ducă Mister Petev. În sfârșit, în definitiv și în absolut, acolo trebuie să ajungă acești băieți. Sau alții, pentru că doar suferința e nominală, bucuria, de care, după cum prea bine ne-a spus Poetul, rar avurăm parte, e colectivă. Bucuria, ca să existe, trebuie să se clădească pe curaj, prima calitatea a Maximei de acum 40 de ani.

Pe curaj, pe dorință apoi, și pe sacrificiu. Acestea au fost marile cărți ale istoriei ei. Chinul acela înfiorător de a nu putea bate un corner, acasă, cu Dinamo, nu poate fi de acolo! Nu de a nu reuși, ci de a refuza să-l bați, fir-ar să fie de corner!

Antrenorul care a trecut Dunărea pentru a reda Craiovei o supremație aproape uitată nu are în față un retur de campionat, ci o sesiune de meditații. O lume care îl imploră în gând și se roagă cu glas tare să reușească. O lume care e conștientă de noțiunea ultimei șanse, o lume care a înlocuit de mult speranța cu revolta și care acum o vrea înapoi.

Ivaylo Petev, vecine, domnule, străine, oltenii sunt, ca și Păunescu, doar oameni care ard, flăcări în alb și albastru, mereu pe niște scări. “ În sus, ce e? În jos, nimic! În jos, ce e? În sus, nimic!”

Ați venit la punctul plecării, domnule. În afară de dragostea infinită a Peluzei Nord, a oamenilor din tribune ori de aiurea, totul trebuie să fie altfel, altcumva, altceva. Nici nu vă dați seama câtă încredere, câtă speranță și câte vise au început duminică, cu dumneavoastră, domnule! Vecine. În jos, într-adevăr, nu e nimic. Nu mai e nimic. În sus e totul!

---

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.