“Prietenului” Andrei Nicolescu! Dan Capatos vine cu o nouă replică tare pentru oficialul dinamovist

Ce-i drept, spusă la începutul campionatului, această țintă era una aproape fantasmagorică. Însă, reluată chiar și în apropierea intrării echipei în play-off, a devenit o frază de-a dreptul hazlie: o dată intrat în play-off, a-ți stabili drept obiectiv locul 6 denotă cam cat de paralel esti cu fenomenul.

Pentru că și teoretic, dar și practic, locul 6 nu ți-l poate lua nimeni. Mai jos de 6 nu ai cum să cobori.

Așa că, ocuparea ultimului loc într-o competiție nu poate fi, în niciun caz și în niciun sport din lumea asta, un “obiectiv”. Din acest motiv i-am transmis lui Andrei Nicolescu, omului care crede că am ceva personal cu el (sunt tăbăcit, așa au crezut mulți dintre invitații mei, de-a lungul celor 20 de ani de emisiuni zilnice, urmând ca în timp să realizeze ca s-au înșelat), așadar i-am transmis să stea mai puțin în fața camerelor de luat vederi, pentru că în felul ăsta va reuși să evite genul acesta de declarații, care îți aduc instantaneu un zâmbet pe fața și te fac să-ți dai coate cu apropiații.

Era un sfat aproape prietenesc, așa cum i-am spus în acest colț de pagină, că risca să devină cel mai neserios conducător din fotbalul nostru, dacă tot pomenește de transferuri niciodată duse la bun sfârșit, dacă se laudă cu modelul celor 40 de scouteri pe care îi are Dinamo și care, ce să vezi, a inspirat mai nou cele mai mari cluburi ale lumii, sau când ne spune că viitorul echipei este practic asigurat prin semnarea nu știu cărui parteneriat cu o academie celebră de juniori din America.

Atât de celebră de n-a auzit nimeni de ea, în lumea importantă a fotbalului. Și nici nu ar fi avut cum să audă, din moment ce, în America, fotbalul european este pe locul 5 ca popularitate, la foarte mare distanță de fotbalul american (NFL), baseball (MLB), baschet (NBA) și hochei (NHL).

I-am transmis toate aceste lucruri domnului Andrei Nicolescu și bineînțeles că s-a supărat. Mă atacă prin podcast-uri sau prin diverse intervenții telefonice la felurite emisiuni de sport.

Nu am nicio problemă cu această abordare și am apreciat faptul că a precizat foarte clar în urma unei întrebări, că noi doi “nu ne-am certat niciodată”. Așa și este, nu ne-am certat niciodată.

Mai mult decât atât, nu am vorbit vreodată personal cu el. Am făcut-o cu Eugen Voicu și 3 minute mi-au fost mai mult decât suficiente să realizez că nu înțelege absolut nimic din fenomenul ăsta, din trăirile unui suporter al echipei Dinamo și din eforturile pe care toți acești suporteri le-au făcut la un moment dat, pentru ca el să-și permită să vină călare pe un cal Red&White și să se autoproclame “salvatore della patria”.

Această aroganță și-o permite destul de relaxat și Andrei Nicolescu, însă, în cazul lui, eu personal simt că s-ar putea schimba lucrurile mult în bine, dacă ar renunța la ideea că noi, suporterii ăștia bătrâni, care am apucat să vedem Dinamo în perioada ei de glorie, am fi nostalgici sau avem dorul unor persoane anume din trecut.

Da, nostalgici suntem și este normal să fim, din moment ce am trăit atâtea bucurii oferite de către echipa noastră de suflet, la un nivel ce nici cu gândul nu-l mai poți atinge acum.

Cât despre “dus dorul” unor persoane aflate în trecut la cârma echipei, am spus-o foarte clar și în nenumărate rânduri că este o prostie majoră.

Personal, consider că primii “gropari” ai lui Dinamo au fost fix acea gașcă pe care o știm cu toții, acei acționari care vorbeau blând și elevat sau care dansau Lambada pe la oficială, cu un trabuc fin între “dește”, cei care trăgeau cu ochiul mai mult la imensa bază aflată în mijlocul Bucureștiului, decât la vitrina cu trofee, obținute în urma unor performanțe care au făcut ca acest club să fie cel mai mare club din Romania, alături de Steaua.

Ei au început sugrumarea clubului, puțin câte puțin, iar Negoiță aproape că i-a dat lovitura mortală lovindu-l în tâmplă cu Cortacero!

Ca să fiu foarte bine înțeles, îi detest pe toți cei care au pus umărul la distrugere! Așa că îl rog pe Andrei Nicolescu să înțeleagă într-un final acest lucru. Nu mai merge argumentul ăsta.

Cum nu mai merge nici cel pe care încă îl tot văd “rostogolit” în fiecare discuție: “să nu uităm unde am fost anul trecut sau în urmă cu doi ani”. Gata, s-a perimat și treaba asta. Ok. Nu uităm. A zis cineva că uităm? Dar, cât ne agățăm de aspectul ăsta? Cât îl mai folosim drept scut pentru actualii conducători? Când putem să ne rupem definitiv de această gândire și mentalitate?

Ne bucurăm că suntem unde suntem. Ne bucurăm că nu am retrogradat a doua oară (și cât de aproape am fost de acea rușine epocală), ne bucurăm că am intrat în play-off, ne bucurăm că avem un antrenor de-a dreptul genial, care a exploatat cu mult peste orice putere de înțelegere, resursele acestui lot, ne bucurăm, ne bucurăm, ne bucurăm…

Și, după ce ne-am bucurat îndeajuns de mult, ce facem? Ne apucăm de o treabă serioasă sau nu? Ei bine, exact această senzație de neseriozitate trebuie eliminată din comportamentul actualilor conducători. I

ar Andrei Nicolescu întelege exact ce spun, dar preferă să se victimizeze ca o fată mare la hora din sat, suparată că niciun băiat nu-i înțelege ifosele. Fă absolut tot ce ai promis, domnule Nicolescu, și voi fi primul care te va lăuda.

Pentru că acea întrebare pe care mi-am permis să ți-o adresez în timpul podcast-ului lui Codin Maticiuc, care te-a deranjat poate și pentru că nu a fost expusă în forma în care i-o trimisesem lui Codin, fix la asta se referea.

Și o să îmi permit să o repet aici, așa cum i-am spus-o când m-a sunat sa mă anunțe ce invitat are și să mă roage să îi adresez o întrebare: “Dacă își analizează acum, retroactiv, toate declarațiile publice făcute de-a lungul timpului despre echipa Dinamo și intențiile pe care le are el (n.r. Andrei Nicolescu) la acest club, se consideră un om de cuvânt, sau nu?”

Bineînțeles că a înțeles atacul subtil (este totuși un băiat inteligent) și a ales sa mă atace la rândul lui. Pentru că un răspuns sincer nu avea cum să dea.

Ar fi trebuit să recunoasca public faptul ca este neserios. Sau că vorbește gura fără el în multe dintre cazuri. Ceea ce e la fel de grav.

Dar nu într-atât de grav, incât să nu poată fi reparat. Așa că îmi doresc să vină ziua în care Andrei Nicolescu să nu se mai răfuiască și să se certe cu suporterii, pentru că eu fix asta sunt (și am și explicat de ce am acceptat provocarea de a scrie aceste materiale în iAMsport), un simplu suporter!

Nu te poți certa cu suporterii. Nu îi poți bate, așa cum o făcea Meme Stoica pe vremuri, ai altă misiune în acel scaun. Fă lucrurile ca la carte și toți suporterii te vor aplauda. Eu încă aștept cu palmele deschise acel moment.

Dar, mi-au cam amortit mâinile de atâta vreme!

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google