Ștefan Beldie: De ce Craiova ar trebui să “recunoască” golul Sibiului

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ștefan Beldie: De ce Craiova ar trebui să “recunoască” golul Sibiului

Ștefan Beldie   |   Publicat: 11.08.2025 12:15   |  Actualizat: 11.08.2025 12:15

De la începutul acestui sezon, 3 dintre echipele mari ale campionatului care anul trecut au fost real dezavantajate de arbitraj - Rapid, Dinamo și Craiova - fac eforturi concrete ca acest lucru să nu se mai întâmple.

Modelul de inspirație este FCSB în principal și CFR Cluj în secundar. Primii, prin intermediul prezenței lui Mihai Stoica la Prima Sport, au reușit să țină constant pe agenda presei de sport orice fază în care arbitrii au dezavantajat real sau imaginar echipa antrenată de Charalambous.

Desigur, succesul lui Stoica se datorează atât faptului că reprezintă echipa care stârnește reflex cel mai mare interes mediatic prin numărul său uriaș de suporteri, dar și prin capacitățile personale ale acestuia de-a face interesant ceea ce spune.

De asta, după ce a avut grijă să atace continuu arbitri precum Hațegan sau Colțescu, Stoica și-a văzut îndeplinită misiunea de-a lungul sezonului, apogeul fiind atins final, la meciul cu Rapid, în care Burmaz a fost la propriu boxat de Târnovanu, dar Hațegan n-a văzut penalty-ul evident din camera VAR.

În fine, în acest moment, Victor Angelescu (Rapid) și Andrei Nicolescu (Dinamo) au colaborări la Prima Sport, unde fac în mod propriu același lucru ca Stoica.

E importantă nuanța “în mod propriu” pentru că sunt personaje publice destul de diferite față de Stoica, dar intenția este exact aceeași - să producă public presiunea necesară ca arbitri să aibă dificultăți să greșească față de ei.

Sorin Cârțu face același lucru pentru Craiova în colaborarea sa cu Fanatik, iar Mihai Rotaru are disponibilitatea de-a interveni când simte că e cazul s-o facă.

Și o simte suficient de des.

Chiar contează ce se vorbește în emisiuni despre arbitraje?

Ai putea crede că vociferările din emisiuni nu contează, dar te asigur, contează. Arbitri urmăresc ce se spune despre ei, iar cei care-i judecă pe arbitri pot deveni în timp sensibili la acuze repetate îndreptate împotriva aceluiași arbitru.

De asemenea, prezența lui Angelescu și Nicolescu poate avea influență mai mare sau mai mică și asupra colegilor de platou, de la moderatori la ceilalți analiști.

Nu-n sensul că Dan Udrea și Silviu Tudor Samuilă își vor pierde busola profesională calibrată în zeci de ani de meserie dacă se supără șefii cluburilor prezenți în emisiuni, dar fiecare vorbă, fiecare intervenție, fiecare atitudine poate influența prin mecanisme absolut logice din perspectivă umană.

Deci contează.

Iar ultima ispravă este chiar reușita personală a lui Gigi Becali, care a determinat modificarea regulamentului în timpul competiției pentru că a avut suficientă vehemență în reclamarea situației în care ajunsese Edjouma, pe care nu-l putea folosi pentru că îl scosese de pe lista depusă la LPF.

Domnul Iorgulescu i-a auzit păsul și l-a rezolvat instant, nu înainte de-a-i da patronului FCSB un telefon ca să-l anunțe că se pune pe treabă.

Atenție, Becali n-a făcut întâi cerere la LPF și apoi Iorgulescu a intervenit în Comitetul de Urgență FRF, ci Becali a vorbit la TV și șeful LPF a auzit.

A fost suficient.

Craiova greșește dacă neagă golul cu Sibiul de o manieră arogantă

Într-o lume sănătoasă la cap în care oamenii se respectă și nu se bănuiesc continuu de jocuri de culise, Craiova ar putea să spună legat de faza golului reclamat de Sibiu câteva lucrurile simple:

“Din păcate, în lipsa tehnologiei goal line, nu avem siguranța că acea minge a depășit cu toată circumferința linia porții. Poate exista iluzia aceasta pentru că se vede acel spațiu verde între linia porții și partea balonului care atinge gazonul. Dar asta nu e suficient, circumferința include și zona care nu e în contact cu solul și care poate să fie deasupra liniei porții”.

Dar nu trăim într-o astfel de lume.

Prin urmare, Craiova trebuie să se adapteze la câmpul de luptă în care se află dacă vrea ca pe viitor muniția sa să nu devină oarbă în probleme de arbitraj.

Dacă negi de o manieră arogantă c-a fost gol și dai doar explicații tehnice care doar pur teoretic sunt de bun simț, vei avea supriza ca-n momentul în care ești dezavantajat de arbitraj să ți se spună:

“Nu vă dați victime după ce arbitrul a scos mingea din poartă pentru voi la meciul cu Sibiul”.

Chiar dacă această idee vine dinspre fanii interesați ai diverselor echipe, mesajul ajunge la urechile ziariștilor conectați cu aceștia prin social media sau care, la rândul lor, pot avea aceeași impresie.

Prin urmare, efortul Craiovei de-a-și apăra cauza în alte situații s-ar putea să fie văzut drept efortul unei echipe mari, care a beneficiat de ajutor din partea arbitrilor, iar acum se smiorcăie exagerat. Gen FCSB în trecutul apropiat sau CFR Cluj, în cel ceva mai îndepărtat.

Cum ar trebui să arate poziția Craiovei în povestea golului “marcat” de Hermannstadt

În mare, ar trebui să precizeze clar ceva absolut uman într-un limbaj absolut netehnic:

“Și nouă ni se pare gol. Cred că dacă eram în locul lor, reacționam la fel sau chiar mai rău pentru că-l știți pe nea Sorin cum este când suntem dezavantajați. Dar în ciuda a ceea ce ni se pare nouă, e important să nu pierdem din vedere toate nuanțele tehnice ale analizei unei astfel de faze. Nu putem vorbi doar emoțional pentru că vom ajunge în situația ca cine strigă mai mult să aibă dreptate și am văzut cât de periculos este - se schimbă inclusiv regulamente în timpul competiției așa...”

Apoi, pot veni cu acele argumente tehnice și de bun simț pentru oamenii care au un pic de dorință de-a privi lucrurile în acord cu realitatea, nu cu ceea ce le-ar conveni să fie.

Nu spun că e ușor să faci așa ceva, dar e singura metodă prin care ai șansa ca ceea ce spui să fie luat în calcul și de altcineva în afară de o parte a fanilor tăi. Pentru că inclusiv printre ai tăi sunt oameni care vor considera că echipa lor a beneficiat la meciul cu Sibiul de o mare eroare de arbitraj.

Și asta e super important în contextul în care ceea ce vor să facă Craiova, Rapid și Dinamo este ca vocea lor să conteze atunci când își apără interesele prin această armă informală care este discursul public.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Vali Moraru: Como si dice?
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Rapid București nu este un aprozar în care vinde Andrei fiindcă așa vrea Diana Șucu!

EDITORIAL VICTOR VRÎNCEANU: Daniel Pancu este un om liber într-un fotbal de angajați

”Citizen Kane”. Editorial Marius Mitran, după triumful englezului la Balonul de Aur

”Ofensiva Craiovei”. Concluziile lui Mitran după victoria din Andorra: ”Baiaram e cel mai valoros român din SuperLiga, Assad e cel mai bun vârf”

Cele mai citite

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
1.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Serie A  |  04 Noiembrie 2026, 10:29
2.
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj

SuperLiga  |  04 Noiembrie 2026, 13:13
3.
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj
Știri de ultimă oră din sport
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf

Rugby   |  06 Noiembrie 2026, 19:24
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 18:38
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 18:00
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj

Diverse   |  06 Noiembrie 2026, 16:43
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională! Anunțul făcut de federali

Echipa Națională   |  06 Noiembrie 2026, 15:27
FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională! Anunțul făcut de federali
Urmează transferuri. Laurențiu Reghecampf a anunțat că FCSB se va întări

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 14:48
Urmează transferuri. Laurențiu Reghecampf a anunțat că FCSB se va întări
AS.RO Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
RTV S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv Gigi Becali a impus un atacant la FCSB în fața întregii echipe! Decizia luată de antrenor
SuperLiga   |  22:09
Gigi Becali a impus un atacant la FCSB în fața întregii echipe! Decizia luată de antrenor
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
SuperLiga   |  21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
live score FC Argeș - Dinamo 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Sadriu a înscris în propria poartă
SuperLiga   |  20:29
FC Argeș - Dinamo 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Sadriu a înscris în propria poartă
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Conference League   |  19:59
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
Rugby   |  19:24
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Conference League   |  18:38
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
SuperLiga   |  18:00
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
Felgueiras a recunoscut interesul pentru fotbalistul transferat de FCSB în vară: ”Jucător de valoare”
SuperLiga   |  17:27