Triumful mediocrității. Dan Ștefănescu, concluzii după Dinamo - Universitatea Craiova 0-2, meciul în care învinșii au fost cei care s-au remarcat

Până și cei mai înfocați suporteri ai Universității Craiova s-au obișnuit cu ideea că echipa pe care o susțin începe fiecare sezon cu speranțe la titlu și îl încheie făcând planuri pentru stagiunea următoare.

S-au dus și anii în care echipa mai îndulcea amărăciunea cu câte o Cupă a României, iar vremurile bune nu se vor întoarce prea curând.

Când termini un sezon pe locul patru, în afara cupelor europene, și nu prinzi nici măcar sferturile Cupei României, și mai susții că ești echipă cu pretenții, nu ai altă opțiune decât să schimbi ce n-a mers bine.

Să umbli la lot, poate și la antrenor și , în general, la modul de abordare a noului sezon. Asta, în cazul în care îți propui să schimbi ceva, în mod real.

Mai mult decât să fii campion vreo jumătate de oră. Sau poți să zici ”Las’, că merge și-așa!” și să speri că norocul și-o întoarce fața și către tine.

Universitatea Craiova a ales varianta a doua. A umblat puțin la lot, în sensul că a scăpat de jucătorii indezirabili, ceea ce a adus și o reducere a cheltuielilor.

De pus în loc, mai nimic! În afara revenirii lui Mitriță, după ce ”Piticul atomic” a înconjurat globul fără să lase urme vizibile sau regrete, oltenii nu prea au cu ce se lăuda.

S-a întors și Atanas Trică, dar fiul lui Eugen și nepotul marelui Ilie Balaci este departe de a fi o certitudine. Iar despre Borța, Mitran, Danciu, Benga sau Mendy nu sunt prea multe de spus. Investiții zero! Așa și-a propus Rotaru să se implice în lupta la titlu, după un sezon în care nu doar că n-a contat, dar n-a prins nici măcar cupele europene.

Investiții zero, performanță zero

Pe Arcul de Triumf, am asistat la triumful mediocrității... a lui Ivan, care se plânge mereu de câte ceva. Acum, a venit rândul poziției pe care joacă. Nicio vorbă nu suflă nouarul Craiovei despre felul în care chinuie mingea și cu stângul, și cu dreptul.

A lui Markovic, care, intrat la pauză, abia mai respira în finalul meciului pe care l-a salvat cu un gol care-i gâdilă orgoliul, fără a-i urni și ambiția de a ajunge la un nivel pe care mulți l-au intuit, dar pe care nu l-a atins niciodată.

Nici banca tehnică nu rămâne neatinsă de mediocritate, o bancă incapabilă să schimbe ceva în jocul bătrănesc pe care l-a etalat și în sezonul precedent. O echipă care se chinuie să ajungă la poartă, care se bazează pe improvizații în flancul drept, unde Ivan și Căpățână se potrivesc precum Rotaru cu Mititelu.

Asta este Universitatea Craiova, care nu mai are ”underi” în lot și-l forțează pe Trică în primul 11, deși pe atacantul de 19 ani nu-l recomandă, deocamdată, decât vârsta și numele.

Un club care continuă să creadă în Elvir Koljic, bosniacul care a adunat în ultimii ani mai multe accidentări decât meciuri. Jocul Craiovei este atât de lent și de lipsit de scântei, încât nu de puține ori ești mai tentat să te uiți la cealaltă echipă a Băniei, dacă vrei să vezi ceva fotbal.

Ce ar fi făcut FCU cu un antrenor și cu sprijinul de care beneficiază CSU este alt subiect.

Doar Mitriță mai aprinde imaginația fanilor, dar nici el nu poate face mare lucru de unul singur. S-a întors la Craiova cu speranța de a regăsi entuziasmul din perioada în care juca alături de Băluță și Gustavo, cei care au adus primul trofeu din era Rotaru.

Când stadionul era plin nu doar la derby-uri, iar fanii credeau cu adevărat în cei care i-au dezamăgit ulterior.

Nerv, entuziasm și spirit. Bani, ca la Craiova

Spre deosebire de olteni, Dinamo are nerv. Are entuziasm și spirit. Are un antrenor încăpățânat și capabil să facă lucruri pe care nimeni nu le credea posibile. Ceea ce nu are Dinamo și asta s-ar putea să o coste, este valoarea. Entuziasmul și spiritul sunt bune, dar nu pot aduce puncte pe termen lung.

O primă dovadă este meciul cu Universitatea Craiova, când alb-roșiii au silit un adversar mai puternic să se apere după primul gol marcat. Dar asta n-a fost de ajuns în fața unei echipe pragmatice, care a știut să sufere și să profite de penalty-ul ratat de Ahmed Bani.

Valoarea nu dă pe-afară în Ștefan cel Mare, iar Dinamo va descoperi în curând că Superliga este altceva decât liga a doua. Că și în prima ligă sunt adversari neplătiți, dar care joacă într-un ritm mai bun decât în eșalonul secund.

Dinamo nu a fost în stare să îi aducă un partener serios lui Ghezali, în zona de atac, iar asta s-ar putea să-i coste pe alb-roșii. Între Abdallah și Țîră nu pare a fi o diferență majoră și nici Goncalo Gregorio nu este departe de cei doi.

Când nu ai bani, e greu să aduci jucători buni. Dar banii îi face un management serios, exact ceea ce i-a lipsit lui Dinamo în ultimul deceniu. Nu poți ține o echipă sperând să vină cineva să-ți încredințeze sume importante, iar tu să le gestionezi.

Au mai încercat unii și Dinamo a ajuns aproape de faliment. Entuziasmul nu ține loc de puncte, iar sâmbătă meciul cu FCSB se anunță și mai greu.

Inclusiv Burcă s-a arătat neîncrezător în capacitatea lotului său de a face față rigorilor Superligii, în momentul în care a făcut doar 3 schimbări cu Universitatea Craiova, deși alerga după egalare.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google