1.200.000 de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia

Edi Iordănescu este liber de contract după ce s-a despărțit de Legia Varșovia Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): 1.200.000 de euro pentru Edi Iordănescu. Fostul selecționer a luat decizia
Foto: Profimedia  |   Edi Iordănescu este liber de contract după ce s-a despărțit de Legia Varșovia

Vlad Stoica   |   Publicat: 30.07.2026 12:57   |  Actualizat: 30.07.2026 19:29

Liber de contract după despărțirea de Legia Varșovia, Edi Iordănescu (48 de ani) a fost foarte aproape să semneze cu Kalba, formație din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite.

Negocierile au eșuat însă din cauza diferențelor financiare, iar antrenorul român continuă discuțiile cu alte două cluburi din zona Golfului.

Edi Iordănescu a refuzat oferta lui Kalba

Negocierile dintre Edi Iordănescu și Kalba au avut loc în luna iunie, însă nu s-a ajuns la un acord.

Fostul selecționer a solicitat un pachet de 1,8 milioane de dolari pentru el și stafful său, în timp ce clubul din Emirate a pus pe masă 1,2 milioane de euro.

Edi Iordănescu are încă două oferte din zona arabă

Diferența financiară a blocat mutarea, iar Kalba a renunțat la varianta românului, scrie trumedia.ro.

După eșecul negocierilor cu Iordănescu, Kalba a anunțat, pe 24 iunie, numirea spaniolului Víctor Sánchez del Amo, ales după ce conducerea a analizat mai multe variante, printre care și Besnik Hasi.

Tehnicianul iberic a început deja pregătirea noului sezon, astfel că revenirea asupra variantei Edi Iordănescu nu mai este luată în calcul.

După Legia Varșovia, două noi variante din Golf

Edi Iordănescu este fără echipă din octombrie 2025, când s-a despărțit de Legia Varșovia, după un mandat în care a câștigat Supercupa Poloniei și a calificat echipa în faza principală din Conference League.

Conform acelorași surse, antrenorul negociază în prezent cu alte două cluburi din zona Golfului, însă nu există încă un acord.

Motivul este același: Iordănescu nu este dispus să accepte orice ofertă și caută un proiect care să îi ofere atât stabilitate sportivă, cât și condiții financiare pe măsura pretențiilor sale.

Foto 2/3

A refuzat și revenirea la CFR Cluj

Înainte de negocierile cu Kalba, Edi Iordănescu a fost dorit și de CFR Cluj. Marian Copilu și Neluțu Varga au încercat să îl readucă în Gruia, însă tehnicianul a declinat propunerea.

Problemele financiare ale clubului și dorința antrenorului de a-și continua cariera în străinătate au făcut ca negocierile să nu se concretizeze.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

KuPS - Universitatea Craiova nu se vede la TV! Cine transmite meciul din Europa League al campioanei României

Brann - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. ”Șepcile roșii” visează la o calificare în al 3-lea tur preliminar al Conference League! Echipele de start

Mirel Rădoi l-a convins! Fostul mijlocaș de la CFR Cluj a semnat cu Gaziantep

FK Auda - FCSB 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Gol anulat pentru formația lui Marius Baciu! Ocazie irosită de Bîrligea

A mers la antrenamentul CFR-ului, dar nu a fost lăsat să intre! Varga l-a dat afară chiar înaintea returului cu Alashkert

Dorin Goian a spus ce trebuie să facă FCSB pentru a câștiga dubla cu Auda: ”Va fi un sezon dificil pentru ei”

Cele mai citite

A refuzat invitația lui Măruță la podcast, apoi l-a făcut praf: ”Nu ai avut caracter cât ai făcut televiziune, nu ai talent, pentru ce să vin?!”

Diverse  |  29 Iulie 2026, 19:02
1.
A refuzat invitația lui Măruță la podcast, apoi l-a făcut praf: ”Nu ai avut caracter cât ai făcut televiziune, nu ai talent, pentru ce să vin?!”
DDB Italia, apel în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”Dați-i înapoi Cupa furată de Valentin Ceaușescu”

Cupa României  |  29 Iulie 2026, 09:24
2.
DDB Italia, apel în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”Dați-i înapoi Cupa furată de Valentin Ceaușescu”
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”

Internațional  |  28 Iulie 2026, 21:44
3.
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
Știri de ultimă oră din sport
FCU Craiova a revenit în fotbal cu un eșec usturător! Debut ratat în Cupa României pentru echipa lui Adrian Mititelu

Cupa României   |  30 Iulie 2026, 18:25
FCU Craiova a revenit în fotbal cu un eșec usturător! Debut ratat în Cupa României pentru echipa lui Adrian Mititelu
Schimbări importante în arbitrajul din SuperLiga! Ce vor putea face arbitrii VAR

SuperLiga   |  30 Iulie 2026, 17:58
Schimbări importante în arbitrajul din SuperLiga! Ce vor putea face arbitrii VAR
Atenție, Dan Șucu! Ioan Varga a fixat prețul pentru Cordea și Korenica: ”Să pună banii jos”

SuperLiga   |  30 Iulie 2026, 17:12
Atenție, Dan Șucu! Ioan Varga a fixat prețul pentru Cordea și Korenica: ”Să pună banii jos”
Nuno Campos anunță noi transferuri la Dinamo: ”Lucrăm împreună la acest aspect”

SuperLiga   |  30 Iulie 2026, 16:36
Nuno Campos anunță noi transferuri la Dinamo: ”Lucrăm împreună la acest aspect”
Un club care a votat împotriva lui Răzvan Burleanu a fost retrogradat: ”Considerăm că motivul este politic”. 441 de copii sunt afectați

Fotbal   |  30 Iulie 2026, 16:08
Un club care a votat împotriva lui Răzvan Burleanu a fost retrogradat: ”Considerăm că motivul este politic”. 441 de copii sunt afectați
A mers la antrenamentul CFR-ului, dar nu a fost lăsat să intre! Varga l-a dat afară chiar înaintea returului cu Alashkert
A mers la antrenamentul CFR-ului, dar nu a fost lăsat să intre! Varga l-a dat afară chiar înaintea returului cu Alashkert
Conference League   |  30 Iulie 2026, 14:34
A mers la antrenamentul CFR-ului, dar nu a fost lăsat să intre! Varga l-a dat afară chiar înaintea returului cu Alashkert
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Fosta soţie a lui Ilie Năstase s-a lansat într-o afacere neașteptată şi a dat lovitură după lovitură
Fosta soţie a lui Ilie Năstase s-a lansat într-o afacere neașteptată şi a dat lovitură după lovitură
RTV Schimbare ULUITOARE a lui Dan Petrescu, după ce a învins boala! Are un look nou și pare mai tânăr cu câțiva ani. Cum arată acum. Nu te-ai fi așteptat! / GALERIE FOTO
Schimbare ULUITOARE a lui Dan Petrescu, după ce a învins boala! Are un look nou și pare mai tânăr cu câțiva ani. Cum arată acum. Nu te-ai fi așteptat! / GALERIE FOTO
Prunea, mesaj emoționant în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”E greu de acceptat”

Special   |  29 Iulie 2026, 20:00
Prunea, mesaj emoționant în ziua în care Mircea Lucescu ar fi împlinit 81 de ani: ”E greu de acceptat”
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 30 iulie, de la ora 20. Parchetul General o acuză pe Diana Buzoianu de dezinformare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 iulie. România rămâne temporar fără producția Unității 2 de la Cernavodă. Ministerul Economiei dă asigurări

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 28 iulie. Bucureștiul, invadat de șobolani? Radu Banciu comentează explicațiile Primăriei

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Fază controversată la Auda - FCSB! Golul lui Bîrligea a fost anulat, dar VAR-ul nu a putut interveni
Conference League   |  19:41
Fază controversată la Auda - FCSB! Golul lui Bîrligea a fost anulat, dar VAR-ul nu a putut interveni
KuPS - Universitatea Craiova nu se vede la TV! Cine transmite meciul din Europa League al campioanei României
Europa League   |  19:28
KuPS - Universitatea Craiova nu se vede la TV! Cine transmite meciul din Europa League al campioanei României
live score Brann - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. ”Șepcile roșii” visează la o calificare în al 3-lea tur preliminar al Conference...
Conference League   |  19:10
Brann - U Cluj, de la 20:00, pe iAMsport.ro. ”Șepcile roșii” visează la o calificare în al 3-lea tur preliminar al Conference League! Echipele de start
Mirel Rădoi l-a convins! Fostul mijlocaș de la CFR Cluj a semnat cu Gaziantep
Internațional   |  18:52
Mirel Rădoi l-a convins! Fostul mijlocaș de la CFR Cluj a semnat cu Gaziantep
FCU Craiova a revenit în fotbal cu un eșec usturător! Debut ratat în Cupa României pentru echipa lui Adrian Mititelu
Cupa României   |  18:25
FCU Craiova a revenit în fotbal cu un eșec usturător! Debut ratat în Cupa României pentru echipa lui Adrian Mititelu
Schimbări importante în arbitrajul din SuperLiga! Ce vor putea face arbitrii VAR
SuperLiga   |  17:58
Schimbări importante în arbitrajul din SuperLiga! Ce vor putea face arbitrii VAR
live score FK Auda - FCSB 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Letonii au marcat pe finalul primei reprize! Roș-albaștrii vor avea o misiune...
Conference League   |  17:57
FK Auda - FCSB 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Letonii au marcat pe finalul primei reprize! Roș-albaștrii vor avea o misiune complicată după pauză
Atenție, Dan Șucu! Ioan Varga a fixat prețul pentru Cordea și Korenica: ”Să pună banii jos”
SuperLiga   |  17:12