Interul lui Chivu a încasat deja 30 de milioane de euro

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Interul lui Chivu a încasat deja 30 de milioane de euro
Foto: Profimedia  |  

Răzvan Codorean   |   Publicat: 11.06.2026 23:05   |  Actualizat: 11.06.2026 23:06

Campioana Italiei schimbă liniile și a izbutit deja să obțină 30 de milioane de euro de pe urma a trei jucători.

După ce a obținut dubla în Italia, Inter speră să dea lovitura și în Europa. Și, remarcă presa italiană, Cristi Chivu își propune să atingă acest deziderat cu o formulă de echipă a cărei medie de vârstă să scadă.

În atac, acolo unde tehnicianul român se bazează pe Lautaro, Thuram, Bonny și Pio Esposito, lucrurile par să fie rezolvate. Iar acum prioritățile sunt linia de mijloc și defensiva. Curtis Jones, mijlocașul de 25 de ani al lui Liverpool, reprezintă un obiectiv pentru primul compartiment, în timp ce pe linia de fund, după plecările lui Acerbi și Dumfries, oamenii doriți sunt cu toții născuți după 2000. Este vorba despre francezul Oumar Solet (26 de ani), de la Udinese, respectiv Marco Palestra (21 de ani), de la Atalanta. În cazul celui de-al doilea, spun cei de la Calcio Mercato, urmează să fie făcută o nouă ofertă după ce Atalanta a respins propunerea inițială, de 45 de milioane de euro.

30 de milioane din transferuri

Un sprijin în demersul celor de la Inter îl reprezintă faptul că deja și-au asigurat 30 de milioane de euro în urma plecării a trei jucători. Așa cum știți deja, Denzel Dumfries merge la Real Madrid în schimbul clauzei de reziliere de 20 de milioane de euro.

În plus, conform Sky Sport, Pisa își va exercita opțiunea de 6 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Ebenezer Akinsanmiro, iar Cagliari a decis să-l transfere pe celălalt Esposito, Sebastiano. Presa italiană scrie că pentru acesta suma de transfer este de 4 milioane de euro, însă Inter va beneficia și de un procent de 50% din suma obținută în cazul unui viitor transfer.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Stadionul legendar care va găzdui finala Champions League din nou după 30 de ani

Bayern - Bodo 5-0, Man. United - Sabah 4-0, Como - Leipzig 4-1 și Slavia Praga - Lens 2-3. S-a încheiat prima etapă în Liga Campionilor!

”Adevărul dureros” despre Eysan Aksoy, prezentatoarea Champions League cu peste 250.000 de urmăritori

Atac dezlănțuit după Real Madrid - Inter 2-1: ”O echipă foarte modestă, dintr-o poșircă monumentală de campionat, e zero barat!”

Liverpool - Atletico Madrid 2-1, Napoli - Arsenal 0-1 și Barcelona - Feyenoord 5-1. Seară spectaculoasă în UCL! Toate rezultatele, AICI

Antrenorul lui PSV a făcut anunțul despre Dennis Man înaintea meciului cu Șahtior Donețk

Cele mai citite

Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”

Echipa Națională  |  13 Septembrie 2026, 21:07
1.
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo

SuperLiga  |  14 Septembrie 2026, 10:55
2.
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: ”O săptămână n-am putut să mă mișc”

Special  |  13 Septembrie 2026, 11:05
3.
Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: ”O săptămână n-am putut să mă mișc”
Știri de ultimă oră din sport
Mustață a rupt tăcerea! Ce a spus despre posibila venire a lui Șumudică la FCSB: ”Un lucru bun”

SuperLiga   |  16 Septembrie 2026, 08:16
Mustață a rupt tăcerea! Ce a spus despre posibila venire a lui Șumudică la FCSB: ”Un lucru bun”
Gigi Becali, prima reacție despre acuzațiile că Tavi Popescu ar fi ajuns la Obregia din cauza gazului ilariant

SuperLiga   |  15 Septembrie 2026, 21:35
Gigi Becali, prima reacție despre acuzațiile că Tavi Popescu ar fi ajuns la Obregia din cauza gazului ilariant
Ce a spus antrenorul lui Hapoel Beer Sheva despre România înaintea primului meci din Giulești din faza principală a Europa League

Europa League   |  15 Septembrie 2026, 21:00
Ce a spus antrenorul lui Hapoel Beer Sheva despre România înaintea primului meci din Giulești din faza principală a Europa League
Rădoi, patron în fotbalul românesc? ”Taie, spânzură, fă cum vrei!”

Internațional   |  15 Septembrie 2026, 20:20
Rădoi, patron în fotbalul românesc? ”Taie, spânzură, fă cum vrei!”
Tavi Popescu ar fi fost dus cu forța la Obregia de Poliție după ce ar fi consumat gaz ilariant!

SuperLiga   |  15 Septembrie 2026, 19:16
Tavi Popescu ar fi fost dus cu forța la Obregia de Poliție după ce ar fi consumat gaz ilariant!
Un jucător de la Real Madrid, nemulțumit de minutele primite după ce Mourinho l-a convins să nu plece de la club

LaLiga   |  15 Septembrie 2026, 18:46
Un jucător de la Real Madrid, nemulțumit de minutele primite după ce Mourinho l-a convins să nu plece de la club
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
Anunţul despre Tolea Ciumac, după ce luptătorul a fost arestat preventiv pentru că s-a bătut cu Danu Spartanu!
RTV Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Protestele continuă și azi. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Imagini ȘOCANTE cu ciobanii care au rămas peste noapte în București. Protestele continuă și azi. Oamenii s-au învelit cu cojocul și s-au culcat pe jos, în Piața Victoriei / VIDEO
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 septembrie. Violențe în Piața Victoriei. Nicușor Dan acuză și ”politicieni iresponsabili” că amplifică tensiunea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 14 septembrie. Trump susține că Rusia și Ucraina au convenit să nu își mai atace infrastructura energetică

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Edi Iordănescu s-a decis! Răspunsul dat după oferta primită
Internațional   |  10:42
Edi Iordănescu s-a decis! Răspunsul dat după oferta primită
exclusiv Scene incredibile la Dinamo! Oficialii clubului l-au găsit pe fotbalist cu ochiul umflat și dormind în cadă: ”Era în depresie”
SuperLiga   |  10:14
Scene incredibile la Dinamo! Oficialii clubului l-au găsit pe fotbalist cu ochiul umflat și dormind în cadă: ”Era în depresie”
Nota primită de Radu Drăgușin după Fiorentina – Pisa. Verdictul italienilor
Serie A   |  09:25
Nota primită de Radu Drăgușin după Fiorentina – Pisa. Verdictul italienilor
Când va juca Messi ultimul meci pentru naționala Argentinei
Internațional   |  08:35
Când va juca Messi ultimul meci pentru naționala Argentinei
Mustață a rupt tăcerea! Ce a spus despre posibila venire a lui Șumudică la FCSB: ”Un lucru bun”
SuperLiga   |  08:16
Mustață a rupt tăcerea! Ce a spus despre posibila venire a lui Șumudică la FCSB: ”Un lucru bun”
Becker îl critică pe Zverev după US Open: ”Avem nevoie urgentă!”
Tenis   |  23:50
Becker îl critică pe Zverev după US Open: ”Avem nevoie urgentă!”
MM Stoica, după scuzele lui Marius Șumudică: ”Capitol închis!”
SuperLiga   |  23:24
MM Stoica, după scuzele lui Marius Șumudică: ”Capitol închis!”
Gigi Becali, negocieri secrete cu Edi Iordănescu pentru a îl înlocui pe Marius Baciu la FCSB!
SuperLiga   |  22:58