OFICIAL | Xabi Alonso a semnat cu Real Madrid! ”Bine ai venit!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): OFICIAL | Xabi Alonso a semnat cu Real Madrid! ”Bine ai venit!”
Foto: Facebook@Real Madrid  |  

Mihai Cheleș   |   Publicat: 25.05.2025 13:57   |  Actualizat: 26.05.2025 16:04

Xabi Alonso (43 de ani) a fost numit, oficial, în funcția de antrenor principal al celor de la Real Madrid. Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale ale clubului spaniol.

După patru ani, Real Madrid și italianul Carlo Ancelotti au încheiat colaborarea. În locul legendarului tehnician din Peninsulă a fost numit spaniolul Xabi Alonso, cel care a scris istorie alături de Bayer Leverkusen.

  • Carlo Ancelotti au urma, luni, 26 mai, să fie prezentat drept noul selecționer al naționalei Braziliei.

Xabi Alonso, oficial la Real Madrid

Xabi Alonso a fost și jucător la Real Madrid, timp de trei ani, între 2014 și 2017. Acum, vine pe banca tehnică a madrilenilor pentru a continua munca lui ”Don Carlo”.

Antrenorul basc a semnat un contract pentru următoarele trei sezoane, ce va intra în vigoare de la 1 iunie.

”Xabi Alonso este una dintre cele mai mari legende ale lui Real Madrid și ale fotbalului mondial. A apărat tricoul echipei noastre în 236 de meciuri oficiale, între 2009 și 2014. În această perioadă, a câștigat șase titluri: a zecea Cupă a Campionilor la Lisabona, o Supercupă a Europei, un titlu în Liga, două titluri în Copa del Rey și o Supercupă a Spaniei.

Xabi Alonso este, de asemenea, o legendă a echipei naționale a Spaniei, cu care a câștigat 1 Cupă Mondială (2010) și 2 Campionate Europene (2008 și 2012), în 113 meciuri internaționale.

Xabi Alonso și-a început cariera de antrenor la academia de tineret a lui Real Madrid, antrenând echipa U14 A în sezonul 2018-2019, unde a câștigat Liga și Turneul Campionilor.

Xabi Alonso va fi prezentat luni, 26 mai

Acum se întoarce la Real Madrid ca unul dintre cei mai buni antrenori din lume, după ce a intrat în istorie la Bayer Leverkusen, unde a câștigat Liga, Cupa și Supercupa Germaniei în trei sezoane.

Mâine, luni, 26 mai, la ora 12:30, Xabi Alonso va fi prezentat ca noul antrenor al lui Real Madrid în cadrul unui eveniment care va avea loc la Centrul Real Madrid”, au notat spaniolii pe site-ul oficial al clubului.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mourinho, în extaz după victoria cu Barcelona: ”Am așteptat toată viața să fac această celebrare pe Camp Nou”

Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important

Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune

Lovitură teribilă pentru Mourinho înainte de El Clasico! Un jucător de bază de la Real Madrid, OUT de la derby-ul cu Barcelona

Ce a spus Hansi Flick despre Jose Mourinho înainte de Barcelona - Real Madrid

Jose Mourinho i-a dat replica lui Fermin Lopez înainte de El Clasico

Cele mai citite

S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB

SuperLiga  |  28 Octombrie 2026, 09:26
1.
S-a dus la Gigi Becali și l-a rugat să-l lase să plece de la FCSB
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

SuperLiga  |  29 Octombrie 2026, 13:26
2.
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
Vlad Chiricheș a ales ce va face mai departe. A absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante școli din lume

Diverse  |  30 Octombrie 2026, 11:03
3.
Vlad Chiricheș a ales ce va face mai departe. A absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante școli din lume
Știri de ultimă oră din sport
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2

Liga 2   |  30 Octombrie 2026, 20:00
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2
Andrei Șucu, titular în premieră la Rapid! Decizia surprinzătoare luată de Daniel Pancu înaintea duelului cu Csikszereda

SuperLiga   |  30 Octombrie 2026, 19:33
Andrei Șucu, titular în premieră la Rapid! Decizia surprinzătoare luată de Daniel Pancu înaintea duelului cu Csikszereda
Alessandro Del Piero a venit în România și a dat verdictul despre Cristi Chivu: ”Toată lumea știe”

Serie A   |  30 Octombrie 2026, 18:42
Alessandro Del Piero a venit în România și a dat verdictul despre Cristi Chivu: ”Toată lumea știe”
Formula 1 își continuă periplul în America de Nord. Detaliile esențiale ale Mexico City GP

Formula 1   |  30 Octombrie 2026, 18:07
Formula 1 își continuă periplul în America de Nord. Detaliile esențiale ale Mexico City GP
Costel Gâlcă, aproape de revenire! Ce echipă îl are pe listă pe fostul antrenor de la Rapid și FCSB

SuperLiga   |  30 Octombrie 2026, 17:35
Costel Gâlcă, aproape de revenire! Ce echipă îl are pe listă pe fostul antrenor de la Rapid și FCSB
Tricoul lui Zidane din ultimul său meci, scos la licitație! De la ce preț pornește

Internațional   |  30 Octombrie 2026, 15:22
Tricoul lui Zidane din ultimul său meci, scos la licitație! De la ce preț pornește
AS.RO Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
Motivul incredibil pentru care lui Cornel Dinu i se reţin lunar din pensie 3.500 de lei. Cu ce mai rămâne: „Nu pot să trăiesc”
RTV Cu ce se ocupă în prezent Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu. Cum arată vedeta la 45 de ani / FOTO
Cu ce se ocupă în prezent Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adrian Mutu. Cum arată vedeta la 45 de ani / FOTO
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
exclusiv Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
Special   |  29 Octombrie 2026, 15:57
Are 45 de selecții la națională, dar la școala de antrenori i s-au predat pasa cu latul și lovitura de cap: ”M-am simțit umilit”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Sergio Pérez rămâne la Cadillac până în 2029
Formula 1   |  21:48
Sergio Pérez rămâne la Cadillac până în 2029
live score Rapid - Csikszereda 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament!
SuperLiga   |  21:31
Rapid - Csikszereda 1-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Giuleștenii au egalat-o pe Dinamo în clasament!
Alexandru Meszar, prima reacție după ce Adrian Mihalcea ar fi amenințat cu demisia
SuperLiga   |  21:23
Alexandru Meszar, prima reacție după ce Adrian Mihalcea ar fi amenințat cu demisia
Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”
Liga 2   |  20:54
Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”
Interes scăzut pentru derby-ul din Ghencea! Câți fani au asistat la Steaua - CS Dinamo
Liga 2   |  20:20
Interes scăzut pentru derby-ul din Ghencea! Câți fani au asistat la Steaua - CS Dinamo
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2
Liga 2   |  20:00
Steaua - CS Dinamo 0-0! Remiză pe Ghencea în derby-ul din Liga 2
Andrei Șucu, titular în premieră la Rapid! Decizia surprinzătoare luată de Daniel Pancu înaintea duelului cu Csikszereda
SuperLiga   |  19:33
Andrei Șucu, titular în premieră la Rapid! Decizia surprinzătoare luată de Daniel Pancu înaintea duelului cu Csikszereda
Alessandro Del Piero a venit în România și a dat verdictul despre Cristi Chivu: ”Toată lumea știe”
Serie A   |  18:42