Real Madrid, gata să transfere ”clona lui Toni Kroos”. Florentino Perez nu se mai uită la bani

Foto 1/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Real Madrid, gata să transfere ”clona lui Toni Kroos”. Florentino Perez nu se mai uită la bani
Foto: Profimedia  |  

Mihai Cheleș   |   Publicat: 29.05.2025 09:20   |  Actualizat: 29.05.2025 10:44

Toni Kroos (35 de ani) s-a retras în vara anului trecut, iar acest lucru s-a văzut în jocul celor de la Real Madrid. Au fost multe momente în care nu a existat un creier limpede, proaspăt, care să deschidă jocul într-un moment dificil. Madrilenii par să-i fi găsit ”dublura” în această vară.

Toate drumurile duc către neamțul Angelo Stiller (24 de ani), mijlocașul celor de la VFB Stuttgart, anunță Marca.

A debutat în naționala Germaniei și este curtat de foarte multe cluburi importante ale Europei. Însă, Real Madrid nu are de gând să-l piardă.

La Stuttgart, colegii s-au resemnat cu gândul că îl vor pierde pe Stiller: ”Noi rămânem, el nu știu. Hala Madrid”, a afirmat atacantul Denis Undav după câștigarea Cupei Germaniei.

Foto 2/4

Angelo Stiller, tot mai aproape de Real Madrid

Presa din Germania anunță că însuși Toni Kroos l-a recomandat pe Angelo Stiller la Real Madrid. Conaționalul său, Antonio Rudiger, a rămas impresionat de calitățile mijlocașului după meciul direct din acest sezon.

”Sunt un mare fan al lui. Am jucat împotriva lui în Champions League și mi-a plăcut în mod special calmul său cu mingea. Nu se panica deloc. Are un mare viitor. Dacă va fi ferit de accidentări și se menține în formă, poate realiza orice”, a declarat Antonio Rudiger despe Angelo Stiller, conform sursei citate.

Asemănările dintre Toni Kroos și Angelo Stiller s-au accentuat în ultimele luni. De altfel, pe rețelele sociale circulă o poreclă nu tocmai avantajoasă pentru mijlocașul lui Stuttgart. Este numit ”Kroos ce-l urât”, un alint care a devenit viral. Mijlocașul privește partea plină a paharului și se bucură de o asemenea paralelă.

”Pe Toni Kroos nu îl poate înlocui nimeni. Pentru mine este cel mai bun jucător german din toate timpurile. Dacă selecționerul naționa îmi încredințează rolul său, bineînțeles că mă bucur. E adevărat că, din punct de vedere al stilului de joc, suntem similari”, declara Stiller pentru Bild, în iarna trecută.

Acum, pe banca tehnică a celor de la Real Madrid a fost instalat Xabi Alonso, cel care a fost antrenor la Leverkusen timp de trei ani și care îl cunoaște foarte bine pe Stiller. Un nou detaliu în favoarea transferului său în capitala Spaniei.

Stiller, un veritabil ”număr șase”, cu cifre excelente în sezonul precedent: în topul celor mai multe pase progresive (peste 10 metri), pase filtrante sau pase în careul advers. De asemenea, este al treilea jucător cu cele mai multe atingeri ale mingii în Bundesliga (2.781) și al patrulea cel mai bun procent de driblinguri reușite (66,7%).

  • 5.500.000 de euro a plătit Stuttgart pentru Stiller, în vara lui 2023, celor de la Hoffenheim.

Real Madrid este dispusă să ofere 40.000.000 de euro în schimbul lui Angelo Stiller și să-și betoneze mijlocul. Mai ale în sezonul viitorul, primul fără Luka Modric după 13 ani.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat

Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna

”Coșmar”. Ce au titrat marile publicații din Italia după Derby della Madonnina

Cristi Chivu nu s-a ferit să vorbească despre problemele lui Inter, după eșecul cu AC Milan

Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter

Cele mai citite

A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
1.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
2.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stranieri   |  01 Noiembrie 2026, 22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!

Formula 1   |  01 Noiembrie 2026, 19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
LaLiga   |  01 Noiembrie 2026, 19:11
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani

Atletism   |  01 Noiembrie 2026, 17:15
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani
AS.RO Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Formula 1   |  00:33
Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
SuperLiga   |  23:41
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
SuperLiga   |  23:03
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stranieri   |  22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
exclusiv Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Liga 2   |  22:00
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii...
SuperLiga   |  20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Formula 1   |  19:50