special Maradona: “El a fost mai bun decât mine. Peste Pele!”. Fotbalistul care a fost la un pas să ajungă la Barcelona, dar a ales fericirea. Cristian Munteanu îți spune povestea jucătorului care l-a impresionat pe Diego

Maradona, Pele, Cristiano Ronaldo, Messi. Oameni pe care i-a făcut fericiți faptul că au fost cei mai buni. Dar, uneori, jucători de același talent, poate chiar mai mare, nu simt că fericirea le vine din a fi <cei mai>. Pentru ei e important să se joace. Fotbalul moare în clipa în care-l iau în serios.

Jorge Gozalez s-a născut în El Salvador, 1958, fiind unul dintre cei opt copii pe care i-au avut Oscar Ganzalez și Victoria Barillas. Nu se știu multe despre copilăria lui Jorge, ca, de altfel, a multor năzdrăvani din povești. A crescut, asta e important. A făcut-o într-un cartier sărac al capitalei cu nume care anunța un viitor, Colonia Luz.

Jorge Gonzalez devine El Magico

Ajuns la vârsta adolescenței, dacă pe Di Stefano îl alunga noaptea, cu nuiaua ei de stele, la somn, pe Jorge îl ademenea cu siluete unduitoare la petreceri. Ambii renunțau cu greu la minge.

Nu-mi place să iau fotbalul ca pe o muncă. Dacă aș face asta, nu aș mai fi eu, eu joc ca să mă distrez Jorge Gonzalez

La vârsta de 17 ani debutează în prima echipă a clubului Antel. Repede, fanii îi spun <El Mago>. În 1977 juca pentru Deportivo FAS.

Se face repede, ca-n toate basmele care se respectă, 1982, anul în care Gonzalez era ceva mai mult decât un fotbalist. El Salvador îl ridicase… dar ce spun eu? Toate America de Sud îl ridicase pe Jorge Gonzalez la rangul de <Magico>. Doar Maradona, care aplicase pentru titlul de <D10S>, era peste el. Diego aștepta încă să fie uns. Patru ani avea să se afle pe lista de așteptare.

Magico, deoarece poate vă închipuiți că scriu cuvinte mari degeaba, fusese gata, gata, să ajungă la PSG înainte de Mondialul din 1982. Între ei și Pumas, din Mexic, se dăduse bătălia. Francezii aranjaseră tot. Bani pentru Magico, pentru familie, pentru impresar, avion, cazare, croissante pe îndestulate. Mont Blanc-ul îl aștepta pe Magico. Să semneze, desigur.

Cum așa? El Salvador ajunsese prin Franța într-un turneu de pregătire. În parcul prinților, Magico a fost vrăjitor. Luis Fernandez, Ardiles, Susic, Rocheteau, jucători la PSG, seduși. Doar că, așa cum avea să o facă de mai multe ori de-a lungul carierei, Magico a făcut un truc și n-a apărut la evenimentul de semnare al contractului. O oră, două, trei, patru, nimic! Ia-l de unde nu-i, ca pe David Copperfield!

Gurile rele, știți cum e lumea, spun că ăștia de la Paris nu l-au căutat în cel mai simplu loc cu putință. La Moulin Rouge. Acum spuneți și dumneavoastră! Ce să caute Magico acolo? Poate fericirea.

Aventura celor din El Salvador la Mondialul din 1982, găzduit de Spania, a început usturător. Apropo, avuseseră bani pentru un lot de doar 20 de jucători. Ajunși în Peninsula Iberică cu doar o zi înainte de prima partidă, cea cu Ungaria, sud-americanii nu s-au putut antrena. Nu mai aveau mingile oferite de FIFA! Ori le furase cineva, ori un om chibzuit făcuse un bănuț din ele.

Numit în echipa turneului după doar trei meciuri

A doua zi, 10-1. Fără parlamentări. Cea mai mare diferență de scor din istoria Campionatelor Mondiale. El Magico Gonzalez îi strânge după partida, în holul hotelului. Cu un pahar de vin în mână, le zice: <Mai avem cu Belgia și Argentina. Dacă luăm mai mult de trei goluri, vă fac praf când ne întoarcem acasă. Ne distrăm, înțeleg, dar râd ăștia de țara noastră>. Corazonul e atins, mândria e gâdilată, așa că Belgia de abia bate El Salvador, scor 1-0, în meciul al doilea.

El Magico? Imperial! Europenii, cu Pfaff în poartă, cu Gerets, Ceulemans, Vercauteren, Czerniatynski. Gonzalez îi driblează năucitor pe “dracii roșii”. Ăștia mai că vor să treacă la creștinism. Delir în tribune. Președintele Borelli scoate din nou Mont Blanc-ul și îi face o nouă ofertă lui Magico.

Vine și partida cu Argentina lui Maradona. Bine, nu era chiar a lui Diego. Încă era sub patronajul lui Kempes. Deci Magico împotriva lui Passarella, Gallego, Ardiles, Maradona, Bertoni, Kempes. Gonzalez a oferit pase geniale cu frecvența unui Olivetti. Lumea a venit la stadion ca să-l vadă pe Diego și a plecat vorbind despre numărul 11 din El Salvador. El Magico a fost inclus în echipa turneului, deși jucase doar trei meciuri, iar naționala sa le pierduse pe toate.

Așa că, pe lângă PSG, pentru semnătura sa se lupta acum și Atletico Madrid. Îl dorea cu ardoare Don Vicente Calderon. Dar Magico avea o mică slăbiciune. Adormea greu. Și, dacă tot era treaz, mergea în oraș. Ce era deschis în oraș la 03:00 dimineața? Discotecile. Ce facem noi când suntem în discoteci, vorba lui Jean Florin Lorescu? Dansăm, apoi plecam acasă cu femei. Asta era problema lui El Magico. Adormea greu.

Așa că a lăsat Atletico și PSG. A ales Cadiz, echipă unde responsabilitățile erau mai mici, iar orașul era la fel de îmbietor. Liga secundă, deci stres puțin, banuții la timp, viață.

Îmi place noaptea și dorința pe care o am de a mă bucura de ea, ei bine, nici măcar mama nu mi-a putut lua asta. Știu că sunt iresponsabil, știu că sunt un prost profesionist și s-ar putea să nu profit de cea mai bună ocazie din viața mea, dar e ceva în neregulă în capul meu Magico Gonzalez

Salvadorianul înscrie 15 goluri în primul sezon, iar Cadiz urcă din nou în prima ligă. Fotbalul său era o combinație genială între improvizație, anarhie și fantezie. Îl juca intermitent, dar merita să aștepți pentru zilele bune.

Héctor Veira a avut și el norocul de a-l antrena timp de un sezon. Spaniolul povestește: “Dacă antrenamentul era la 10:00, el venea la 11:00. Dacă era la 11:00, venea la 12:00. I-am dat un ceas uriaș cu alarmă uriașă, dar era inutil. Nu seta alarma”.

În disperare de cauză, cei de la Cadiz au angajat o formație de flamenco. Dimineața, oamenii erau prezenți la ușa camerei lui Gonzalez. <Ay, Mágico, vino și antrenează-te. Te așteptăm!>. A deschis ușa într-un târziu. <Îmi place cum cântați, așa că azi vin>. Din 30 de zile ale unei luni, de exemplu, se antrena 15. Celelalte erau pentru petreceri și odihnă.

Amenzi cu nemiluita de la Cadiz. Mărunte. Mai ales dacă le punea pe cântar cu iubirea fanilor. Dar ar fi fost inutil, așa că nu o făcea. Dacă era pe bancă, iar echipa câștiga, fanii huiduiau. Ei voiau să fie din nou copii și să privească un spectacol de magie. Restul erau detalii. Insignifiante.

Era extraordinar. Se mișca liber pe la mijlocul terenului, iar eu trebuia să fiu atent, pentru că, de îndată ce rămâneam nemarcat, îmi punea mingea la picior Mario Cabrera, fost coechipier Cadiz

Iar soarta l-a vrut pe El Magico mare fotbalist. I-a oferit șansa. După anul foarte bun de la Cadiz, Barcelona, acolo unde Maradona îi împuiase capul Menotti cu talentul salvadorianului, îl ia pe Gonzalez într-un turneu al finalului de sezon. Statele Unite, meciuri amicale, pentru bani. Ca și astăzi.

Într-o noapte, alarma de incendiu străbate noaptea ca un cuțit tortul tău favorit. Toată lumea iese afară în cinci minute, numai Magico nu. Catalanii se impacientează. Un oficial și un membru al staff-ului tehnic urcă, alături de un polițist, la etajul lui Gonzalez.

Acești fani sunt grozavi, dar ceea ce nu știu este că există un jucător chiar mai bun decât Pele și decât mine. El este Jorge Gonzalez, el Magico, și încă joacă în Cadiz - este fenomenal Diego Armando Maradona

Fum gros în hotel. Bat în ușă cu puterea pe care ți-o dă teama. Iese fotbalistul, în boxeri. În spate, o sfioasă trage cearceaful. <Bine, mă, Jorge, noi suntem îngrijorați și ție îți arde de…?> Vine, prompt, răspunsul. <Nu las niciodată treburile făcute pe jumătate!>. Artistul era în mijlocul unui număr de magie. Cum să se lase speriat de o alarmă?!

Așa s-a încheiat cariera lui Magico la Barcelona. De fapt, așa nu a început. Menotti nu era omul care să-i trimită trupe de flamenco acasă. Decât, poate, lui Maradona.

Se întoarce la Cadiz, unde mai joacă până în 1984. Încearcă un alt pas, la Real Valladolid, dar nu rezistă decât un sezon. Apoi urmează alți șase ani în orașul care l-a îmbrățișat necondiționat. Iar unii copii, magici, de asta au nevoie.

Sunt flăcări mari care nu dau lumină. El Magico Gonzalez a fost o vâlvătaie din El Salvador, care a luat pe nepregătite Cadiz.

Unul dintre cele mai vechi orașe din Europa de Vest, fondat de fenicieni, după războiul troian, Cadiz a cunoscut și el povestea sa mare de iubire când Jorge l-a ales. Și, sigur, la nivel fotbalistic putea să-i ofere mai mult. Dar nici pe teren nu a lăsat vreodată lucrurile pe jumătate terminate. Așa a cucerit, definitiv, Cadizul.

I-au plăcut petrecerile și femeile. Și fotbalul. Nu se știe sigur în ce ordine. Însă istoria consemnează că Maradona a spus: “E un jucător mai mare decât mine și decât Pele. Numele lui e Jorge Gonzalez. E Magico”. Dorința salvadorianului e fost aceea de a fi fericit. Doar așa îi putea face și pe ceilalți. Pe D10S a reușit.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google