exclusiv Cadoul ”unic în România” primit de Gică Hagi de la Valentin Ceaușescu, ”protectorul lui personal”

Foto 40/40 Galerie foto(40) Galerie foto (40 fotografii): Cadoul ”unic în România” primit de Gică Hagi de la Valentin Ceaușescu, ”protectorul lui personal”

Rareș Stamate   |   Publicat: 23.04.2025 17:04   |  Actualizat: 24.04.2025 09:15

În cadrul podcastului iAM Ștucan, Costin Ștucan i-a citit lui Radu Banciu un pasaj din presa românească din Israel, de la final de 1989, în legătură cu suspendarea lui Gică Hagi (60 de ani) de la Steaua și relația sa cu Valentin Ceaușescu.

Spre finalul lui 1989, în ziarul Sportul apărea un anunț al Stelei, că Gică Hagi ar fi suspendat de club pe ”termen nelimitat”. De fapt, ”Regele” a stat pe bară puțin peste două săptămâni, înainte de a reintra în planurile echipei.

Foto 38/40

La podcastul iAM Ștucan, Costin Ștucan l-a provocat pe Radu Banciu să ghicească de ce ar fi fost pedepsit ”Rege” de către clubul din Ghencea. Iar apoi i-a citit explicația găsită în presa românească din Israel.

Aceasta conținea și o dezvăluire: Valentin Ceaușescu ar fi aranjat, ca un cadou pentru Hagi, să îi fie vândută o mașină de marca Mercedes confiscată, ”unică în România”, pe un preț infim, în loc să fie scoasă la licitație.

Valentin Ceaușescu l-a scăpat pe Gică Hagi de suspendarea de la Steaua, apoi l-a ajutat să pună mâinile pe un Mercedes ”unic în România”

Costin Ștucan: Uite, în Israel apărea o publicație din asta, a evreilor plecați din România, care scria un alt registru decât se scria, evident, la București în presă: ”Apropo de suspendări, în numărul trecut am scris aci că la București, Steaua l-a suspendat pe Gh. Hagi, vedeta numărul unu a fotbalului românesc, pentru abateri de la viața sportivă”. Deci aveau ceva informații la Tel Aviv. ”Totuși, el a jucat în cele două meciuri cu Eindhoven, ca și în întâlnirile cu selecționata Danemarcei. Cum se face? Foarte simplu.

Foto 36/40

Conducerea Stelei apucase să publice comunicatul în ziarul Sportul, dar hotărârea nu a fost ratificată de Valentin Ceaușescu, marele patron al clubului și protectorul personal al lui Hagi, care l-a repus pe talentatul jucător în drepturi. Se spune că tot datorită lui Valentin Ceaușescu, Hagi este posesorul unic în România al unei mașini Mercedes de tip special. Mașina fusese confiscată la graniță pentru motive care ne sunt necunoscute, urmând a fi vândută la licitație. Datorită unui ordin de sus, licitația a fost anulată și mașina i-a fost vândută, pe preț de câteva sute de lei, lui Gh. Hagi, fără concurență”. Asta e știre dintr-un ziar românesc apărut la Tel Aviv.

GALERIE FOTO | Cum arată acum Valentin Ceaușescu

Foto 6/40

Radu Banciu: Interesant e că nimeni nu l-a abordat pe Hagi, în România, pe problemele astea. Niciodată nu l-a întrebat nimeni.

Costin Ștucan: Da, nimeni, dar s-a și... dacă noi nu știam, nimeni nu știa.

Radu Banciu: Eu nu sunt atât de la curent cu toate chichițele fotbalului românesc. Dar, de exemplu, Filoti, care îl lua pe Lucescu... îl întreba de Mondialul din '70, putea să îl întrebe și de Hagi după aia. Deci nu l-au abordat niciodată.

Costin Ștucan: M-aș duce la o conferință de presă doar să îl întreb ce s-a întâmplat atunci, dar sunt convins de reacția lui. Va fi una nefericită, neplăcută. Pentru el, eu nu am nicio problemă. Sau ar spune că nu ține de meciul care urmează a doua zi.

Radu Banciu: Sau nu își va mai aminti (n.r. sarcastic)...

GALERIE FOTO de colecție - Marilena și Gică Hagi, de-a lungul anilor

Foto 21/40

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Kylian Mbappe, o nouă lovitură după ce a pierdut Balonul de Aur. Doi sponsori au rupt contractele cu starul francez

Gigi Becali, prima reacție după moartea lui Viorel Păunescu: ”A lăsat milioane în cont, dar nu a luat nimic cu el”

Mesaj emoționant după moartea lui Viorel Păunescu: ”Am pierdut un reper”

Susține că a fost timp de 50 de ani prieten cu Viorel Păunescu: ”A salvat Steaua”

Viorel Păunescu a murit la 91 de ani. Rolul pe care l-a avut în disputa FCSB - Steaua

Alertă pentru două cluburi din SuperLiga. Ar putea rămâne fără finanțare de la 1 ianuarie 2027

Cele mai citite

Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis

Fotbal  |  24 Octombrie 2026, 18:06
1.
Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”

Special  |  26 Octombrie 2026, 22:04
2.
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”

Special  |  24 Octombrie 2026, 12:51
3.
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
Știri de ultimă oră din sport
MM Stoica și Victor Angelescu, contre pe tema rasismului după FCSB - Rapid

SuperLiga   |  27 Octombrie 2026, 08:57
MM Stoica și Victor Angelescu, contre pe tema rasismului după FCSB - Rapid
Stellantis începe producția Leapmotor B10 în Spania. Modelul electric B05 va urma pe liniile de asamblare din Zaragoza

Auto   |  27 Octombrie 2026, 08:00
Stellantis începe producția Leapmotor B10 în Spania. Modelul electric B05 va urma pe liniile de asamblare din Zaragoza
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 23:47
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 23:10
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 22:39
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește

Auto   |  26 Octombrie 2026, 21:23
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
AS.RO Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
RTV BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
exclusiv Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Special   |  26 Octombrie 2026, 11:26
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Rapid negociază cu patru jucători. Angelescu: ”Cu el cred că ne vom înțelege”
SuperLiga   |  11:39
Rapid negociază cu patru jucători. Angelescu: ”Cu el cred că ne vom înțelege”
George Russell, în umbra lui Kimi Antonelli. Ar putea britanicul să plece de la Mercedes?
Formula 1   |  10:57
George Russell, în umbra lui Kimi Antonelli. Ar putea britanicul să plece de la Mercedes?
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Tokyo! A cedat în fața unei adversare mai slab clasate
Tenis   |  10:05
Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Tokyo! A cedat în fața unei adversare mai slab clasate
Kylian Mbappe, o nouă lovitură după ce a pierdut Balonul de Aur. Doi sponsori au rupt contractele cu starul francez
Diverse   |  09:27
Kylian Mbappe, o nouă lovitură după ce a pierdut Balonul de Aur. Doi sponsori au rupt contractele cu starul francez
MM Stoica și Victor Angelescu, contre pe tema rasismului după FCSB - Rapid
SuperLiga   |  08:57
MM Stoica și Victor Angelescu, contre pe tema rasismului după FCSB - Rapid
Marius Șumudică, gata să plece de la CFR Cluj. Caută deja o nouă echipă
SuperLiga   |  08:25
Marius Șumudică, gata să plece de la CFR Cluj. Caută deja o nouă echipă
Stellantis începe producția Leapmotor B10 în Spania. Modelul electric B05 va urma pe liniile de asamblare din Zaragoza
Auto   |  08:00
Stellantis începe producția Leapmotor B10 în Spania. Modelul electric B05 va urma pe liniile de asamblare din Zaragoza
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
SuperLiga   |  23:47