foto Gică Hagi a rostit doar două cuvinte după ce a văzut-o pe Kira cununată religios

Foto 15/15 Galerie foto(15) Galerie foto (15 fotografii): Gică Hagi a rostit doar două cuvinte după ce a văzut-o pe Kira cununată religios

Vlad Stoica   |   Publicat: 29.06.2025 16:10   |  Actualizat: 29.06.2025 19:04

Emoții uriașe pentru ”regele” fotbalului românesc, Gică Hagi (60 de ani). Și-a văzut unica fiică, pe Kira (29 de ani), cununată religios alături de alesul inimii sale, Thomas Ferfelis.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Visarion, acolo unde a spus ”Da” și fratele ei, Ianis.

Gică Hagi, legendarul socru mic

La ieșirea din biserică, Gică Hagi, vizibil emoțional, s-a grăbit să urce în mașină alături de Marilena. În vâltoarea eveniementelor și-a rezerva o secundă și pentru jurnaliști:

”Suntem fericiți!”, a exclamat Gică Hagi pe fugă.

Petrecerea se va muta la Cernica Events, un local elegant, pe malul lacului. Stabilimentul aparține chiar familiei lui Thomas, care este și manager de locație.

Foto 10/15

Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi

În vârstă de 29 de ani și originar din Grecia, Thomas Ferfelis are un nume cunoscut prin prisma afacerii familiei sale, care deține holdingul Elgeka Ferfelis, una dintre cele mai mari companii de distribuție din sectorul bunurilor de larg consum din România.

Viitorul soț al Kirei Hagi este manager la Cernica Events, salon de evenimente aflat pe malul lacului cu același nume. El și fiica ”regelui” s-au cunoscut ca elevi, la International School of Bucharest, și au păstrat legătura de-a lungul anilor, înainte ca aceasta să devină una amoroasă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”

Momente dificile pentru Ștefan Baiaram. Tatăl său adoptiv a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost operat de urgență

Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj

Pasiunea pentru mișcare dincolo de granițe: Cum să îți transformi vacanța într-o aventură memorabilă (P)

Cum arată în interior palatul pe care Gigi Becali cere 30 de milioane de euro

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
2.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
3.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Știri de ultimă oră din sport
WINBET pentru pasionații de sport: siguranța contului și suportul pentru clienți (P)

Pariuri   |  09 Noiembrie 2026, 14:58
WINBET pentru pasionații de sport: siguranța contului și suportul pentru clienți (P)
Hagi nu și-a ascuns poziția în cazul lui Ionuț Radu: ”El a luat decizia”

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 13:13
Hagi nu și-a ascuns poziția în cazul lui Ionuț Radu: ”El a luat decizia”
Florinel Coman a rupt tăcerea despre revenirea la FCSB

SuperLiga   |  09 Noiembrie 2026, 12:54
Florinel Coman a rupt tăcerea despre revenirea la FCSB
Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 12:19
Antrenorul lui Celta Vigo a explicat situația lui Ionuț Radu! De ce a jucat în campionat, dar nu va veni la naționala României
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA

Internațional   |  09 Noiembrie 2026, 11:37
Surpriză în fotbalul mondial! Arsene Wenger ia în calcul candidatura la șefia FIFA
Șumudică pregătește plecarea de la CFR Cluj! A cerut o întâlnire cu șefii unui alt club

Internațional   |  09 Noiembrie 2026, 10:53
Șumudică pregătește plecarea de la CFR Cluj! A cerut o întâlnire cu șefii unui alt club
AS.RO Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
RTV Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Echipa Națională   |  18:25
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această...
Handbal   |  17:48
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
Formula 1   |  17:16
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”
SuperLiga   |  16:43
Gigi Becali, furios pe transferurile de la FCSB! Florin Cernat, principalul vizat: ”Mi-a dat ciurucuri. Fac eu curățenie!”
FIA a schimbat rezultatul Marelui Premiu al Braziliei! Leclerc a pierdut o poziție, iar alți doi piloți au fost penalizați
Formula 1   |  16:04
FIA a schimbat rezultatul Marelui Premiu al Braziliei! Leclerc a pierdut o poziție, iar alți doi piloți au fost penalizați
Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au...
LaLiga   |  15:45
Real Madrid a câștigat lupta pentru unul dintre cei mai promițători puști ai fotbalului mondial! Barcelona, PSG și Bayern au fost învinse​
Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica
Editorialisti   |  15:39
Noul obiectiv al FCSB: Gigi Becali să demonstreze cât de nepriceput e MM Stoica
WINBET pentru pasionații de sport: siguranța contului și suportul pentru clienți (P)
Pariuri   |  14:58