Corespondență EURO Protagonistul unuia dintre meciurile cu cântec din fotbalul românesc, detalii după 37 de ani: ”Am avut arbitraje dubioase. Mi-a rupt piciorul, nu s-a dat nimic. Greu de spus dacă VAR ar fi intervenit pentru Dinamo atunci”

”Bună ziua, ce faceți? Sper că nu mă așteptați de mult”, ne întreabă acesta în momentul în care ne întâlnim, cu 10 minute înainte de ora stabilită, cu un fular al României în jurul gâtului.

”Mi l-au dat băieții de la echipa pe care am antrenat-o în ultimii patru ani și jumătate. Mi-au făcut surpriză, nu știu de unde l-au luat”, ne mărturisește acesta, cu zâmbetul pe buze, vizibil cuprins de bucuria momentului.

Originar din Târnăveni, Mureș, fostul fotbalist de atac povestește, inevitabil, despre ”celebrul” Politehnica Timișoara - Dinamo, încheiat 2-1 pentru alb-violeți, din 1987, meci în urma căruia Mircea Lucescu, antrenorul ”câinilor”, i-ar fi transmis lui Jackie Ionescu, tehnician la ”studenți”, că-i va retrograda pe timișoreni la final de stagiune.

În același timp, pe măsura minutelor scurse pe ceas, în dialogul cu reporterul iAMsport.ro, rememorează perioada dură prin care a trecut la 18 ani, în primul sezon la ”studenți”:

”Ion Marin a intrat cu ambele picioare la mine. Am stat un an pe tușă, tibie și peroneu. Nu s-a dat penalty, nimic. Bine, împotriva lui Dinamo...greu de spus dacă s-ar fi dat atunci și cu VAR”

Plecat în 1989 în Germania, cu câteva luni înainte de Revoluție, a jucat fotbal și, mai apoi, a trecut pe banca tehnică pentru diverse formații din cea mai populată țară a Europei.

”Trebuie să existe balanță între faza defensivă și atac”, îl sfătuiește acesta pe Edi Iordănescu, cu câteva zile înainte de duelul cu Ucraina.

”Echipele de vârf din Liga 1 nu se ating de Bundesliga ca nivel de joc și valoare”

Bună ziua, domnule Bozeșan. Ne întâlnim în Wurzburg, orașul-gazdă pentru echipa națională a României pe durata EURO 2024. Ce faceți, cum sunteți?

Bine ați venit la Wurzburg, este bine aici. Este o atmosferă foarte plăcută în jurul echipei României care se pregătește aici. Așteptăm meciul. Am fost la primul antrenament al echipei, deschis publicului. Au fost mii de spectatori în tribună, ceva neobișnuit aici.

Stadionul are undeva la 13.000 de locuri, dar nu prea se umple, poate doar la meciurile cu echipa rivală de aici din zonă, au fost undeva la 10.000-12.000 de spectatori. La meciurile obișnuite de Liga 4 sunt undeva la 2000 de spectatori.

Vă surprinde că au ales Wurzburg cei de la Federație?

Nu mă surprinde, este aproape de centrul Germaniei. Meciurile României nu sunt departe de aici, la Munchen, Koln, Frankfurt. Cred că cei din conducerea FRF, Edi Iordănescu, au ales bine aici.

Sunteți ca o legendă aici.

25 de ani am lucrat în cadrul clubului. Am fost jucător, antrenor-jucător, antrenor, de la U15 până la U23, chiar și în staff-ul tehnic al antrenorului la echipa de seniori, când era echipa în 2. Bundesliga.

Ați spus că urmăriți Superliga României. Puteți face o comparație între fotbalul german și cel de la noi?

Nivelul de aici, din 3. Bundesliga, este foarte ridicat. Echipele de top de aici ar putea să joace în prima ligă la noi. Nu s-ar pune cu echipele de vârf, dar, sigur, cele din 2.Bundesliga pot juca oricând în Liga 1. Nu toate echipele din România sunt de liga a treia din Germania, ar fi și de liga a doua. Steaua (n.r. - FCSB), CFR Cluj ar putea să joace și în 2. Bundesliga, dar...

Nu ne atingem de Bundesliga ca valoare, ritm de joc?

Eu zic că nu, este foarte greu.

”Oriunde mergeau, cei de la Dinamo aveau cărțile făcute”

Haideți să mergem puțin pe memorie și să vorbim despre perioada de jucător. Politehnica Timișoara a anilor 1980. Ce însemna acest club?

Echipa mea de suflet. Echipele mari erau Steaua, Dinamo, Craiova. Timișoara era o echipă care a stat mult timp în Divizia A, a fost și în ”B”. A promovat iar.

Era o echipă anti-sistem?

Da, clar.

Vi s-a propus vreun blat atunci?

Singurul meci, unul legendar, este cel cu Dinamo, din 1987. S-au făcut presiuni mari ca Dinamo să câștige la Timișoara. Oriunde mergeau, erau cărțile făcute. Toată Timișoara, echipă, club, nu a acceptat acest deal. I-a costat pe cei de la Dinamo campionatul atunci*.

*În stagiunea respectivă, 1987-1988, Dinamo București a avut o singură înfrângere, la Timișoara. În rest, a obținut trei egaluri, două cu Steaua (0-0 și 3-3), dar și unul cu FC Olt Scornicești (0-0). La final de sezon, ”militarii” din Ghencea s-au impus la un punct distanță în clasament.

”După ce am bătut pe Dinamo, au fost mai multe meciuri dubioase, arbitraje dubioase”

Exista o ură pentru Dinamo?

Nu. Nu, înainte nu. Sigur, după meci, au fost emoții. Din această cauză a rămas, cu Dinamo... a lăsat o pată neagră.

Ați fost sunat atunci să trântiți meciul?

Nu, personal, eu nu.

Dar pe cine?

Cei din conducerea clubului, de la Universitate.

Zilele trecute, colegul Cristian Munteanu a realizat un interviu cu Jackie Ionescu (LINK AICI). Dânsul a declarat că, la momentul respectiv, după ce i-ați bătut, Mircea Lucescu ar fi zis că o să aibă grijă să retrogradați în Divizia B. Erați pe acolo când a avut loc acest dialog?

Eu nu eram acolo, dar Jackie Ionescu auzise. Erau mai multe persoane pe acolo. A fost unele meciuri, după acela cu Dinamo, puțin dubioase.

Cu echipele de casă ale lui Dinamo?

Cu Victoria, cu Moreni. Nu trebuia să fie o echipă a lui Dinamo. Retrogradarea a fost și vina noastră, nu a fost doar problema arbitrajului. În retur am avut și probleme cu accidentările, titulari majoritatea. Eu am avut o fractură la gură, de exemplu. Unele arbitraje au fost dubioase, randamentul nostru n-a fost cel scontat.

Ce înseamnă arbitraje dubioase?

Erau, poate și unele pe față, la un 11 metri sau offside, dar erau faze în care adversarii ne loveau, erau mai agresivi. Făceau fault-uri care nu se dădeau. Faze de acest gen. La fazele 50-50, sigur, se dădea pentru adversari mingea.

Cum a fost pe moment? Oamenii din tribune știau de acele telefoane?

Pe moment, după victoria cu Dinamo, a fost bucurie mare în stadion, 50-60.000 de spectatori, aproape de linia de margine a terenului. Așa bucurie mare n-am trăit niciodată. Lumea știa de această tensiune. Dar da, se auzeau zvonuri. Să bați Dinamo pe acel timp era foarte greu, aproape imposibil. Cred că am fost singurii care i-au învins în campionat.

Arbitrajul a fost pro-Dinamo la acea partidă?

Arbitrajul a fost din primul minut împotriva noastră. Chiar și în acel stadion plin de spectatori. Noi am fost foarte eficienți. Am dat două goluri pe care arbitrul nu avea cum să le întoarcă. Al doilea gol al lui Varga (n.r. - Constantin Varga) a fost o lovituă liberă de la 30 de metri. Cum s-o scoată din poarta? La golul lor... o fază în care nu știu dacă mingea a picat în spatele porții sau nu... fază 50-50, s-a dat pentru ei.

Care au fost consecințele de după acea victorie?

La câteva zile, am plecat într-un turneu în Italia, am avut meci amical cu Internazionale Milano. La graniță ne-au dezbrăcat aproape de tot pentru a ne controla.

Acest 2-1 a fost meciul tur din acel sezon. Cum s-a derulat returul?

A fost greu. Aveau echipă fantastică, dar s-a văzut imediat, după cum au început, erau dornici de revanșă. Atacuri foarte dure pe care arbitrul nu le băga în seamă. Sigur, Dinamo juca și fotbal, nu doar loveau. Am fost speriați când am văzut această agresivitate (n.r. - meciul s-a terminat 6-0 pentru Dinamo).

Vă loveau fără minge?

Da, curentau fără minge. Multe acțiuni cu fault, dar la care arbitrul nu fluiera nimic.

De ce aveau nevoie aceste echipe mari, cu rezultate și în Europa, să își aranjeze meciurile?

Pentru a fi siguri. Erau cele mai bune din țară, Dinamo, Steaua, și Craiova foarte bună, Victoria București făcută de sistem. Cred că voiau să fie siguri unde se putea, dar nu se putea peste tot, s-a văzut la Timișiara. Se făceau multe aranjamente atunci. Dinamo, cel puțin, avea mai multe echipe, pe la Poliție, Miliție, Steaua, la fel... auzisem, cu echipele militare.

”Ion Marin a intrat cu ambele picioare la mine, mi-a făcut tibie și peroneu. Nu s-a dat nici penalty, nici cartonaș roșu.

Primul sezon la Timișoara, în 1984, la 18 ani, ați suferit o accidentare gravă, după o intrare a lui Ion Marin.

Da, a fost un meci televizat. A câștigat Dinamo, am jucat la Timișoara. A fost o fază pe final de meci. A intrat prin alunecare destul de tare.

Ce înseamnă destul de tare?

Cu ambele picioare direct pe piciorul meu! Ar fi trebuit să fie 11 metri și cartonaș roșu, eu am făcut tibie și peroneu. Nu s-a dat nimic.

VAR nu exista. Dacă ar fi fost, s-ar fi folosit împotriva lui Dinamo?

Greu de spus...

”Poate se naște un marcator acum”

Revenind la prezent, ce face România la EURO 2024?

Sunt optimist! Fotbaliștii sunt dornici de afirmare. Belgia pleacă favorită.

Plecă cu ultima șansă? Așa pare pe hârtie.

Pe hârtie! La un Campionat European sau Campionat Mondial se poate întâmpa orice. Vezi Grecia 2004 sau Danemarca 1992. Echipa națională trebuie susținută, o să sufere. Primul pas este să ieșim din grupe și vedem după.

Ar fi o dezamăgire dacă nu trecem de grupe ?

Nu vreau să mă gândesc.

Sau a fost o performanță că s-a calificat?

Sigur, da! N-au mai fost de 8 ani la un turneu final. Este o performanță. Depinde cum o să fie, să joace bine. S-ar putea să fie ghinion, forma de zi, sunt mai multe situații. Este important, chiar dacă nu ne calfiicăm mai departe, cum sunt jucate meciuri. Dacă dau totul, cred că vor ieși cu fruntea sus. Sunt optimist și cred că trecem de grupă.

Sunteți antrenor aici. Ce sfat aveți pentru Edi Iordănescu?

Cred că a studiat foarte bine adversarii pe care-i are România. S-a arătat în preliminarii, stă foarte bine naționala pe fund. Asta este foarte important, o luăm de la zero. În față avem jucători cu talent, trebuie să fie o balanță, un echilibru întrer faza de fensivă și ofensivă.

Nu prea avem un marcator.

Poate se naște unul acum.

---

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.