S-a aflat programul României la EURO 2024! Cu cine jucăm la debut

Jucătorii României, după succesul cu Elveția Galerie foto (1 fotografii): S-a aflat programul României la EURO 2024! Cu cine jucăm la debut
Foto: Sport Pictures  |   Jucătorii României, după succesul cu Elveția

Cristian Stan   |   Publicat: 02.12.2023 20:29   |  Actualizat: 02.12.2023 23:25

România și-a aflat adversarele de la EURO 2024, inclusiv programul! ”Tricolorii” au fost alocați în grupa E, alături de Belgia, Slovacia, plus câștigătoarea play-off-ului B (semifinalele sunt Bosnia și Herțegovina – Ucraina / Israel – Islanda).

Naționala nu s-a mai calificat la un turneu final din 2016, atunci când avea să fie eliminată încă din faza grupelor.

România nu își cunoaște primul adversar de la EURO

Jucătorii pregătiți de Edi Iordănescu au încheiat pe primul loc preliminariile, deși au avut parte de aversare cu pretenții, precum Elveția, Israel sau Kosovo, prin urmare au fost repartizați în urna a doua la tragerea la sorți. La Hamburg, România a primit Belgia (urna 1), Slovacia (urna 3) și câștigătoarea play-off-ului B (urna 4).

Mai sunt câteva luni până când ''tricolorii'' vor juca la turneul final din Germania, însă deja și-a aflat programul. Astfel, debutul va avea loc pe data de 17 iunie 2024, pe „Allianz Arena'', în fața câștigătoarei play-off-ului B. Practic, Bosnia, Ucraina, Israel sau Islanda vor juca contra României pe arena celor de la Bayern Munchen.

Peste 5 zile, concret pe data de 22 iunie, urmează duelul cu favorita grupei, Belgia. Vom juca împotriva lui Lukaku&Co. pe stadionul „RheinEnergieStadion” din Koln.

Ultimul meci al României în grupa E se va desfășura pe data de 26 iunie, pe „Waldastadion” din Frankfurt, cu Slovacia.

Programul complet al României

  • 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA - CÂȘTIGĂTOARE PLAY-OFF B (BOSNIA/UCRAINA/ISRAEL/ISLANDA)
  • 22 iunie, ora 22:00: ROMÂNIA - BELGIA
  • 26 iunie, ora 19:00: ROMÂNIA - SLOVACIA

21 naționale sunt deja calificate la turneul final

Pe lângă gazda Germania, au mai reușit să prindă un bilet la această ediție Albania, Anglia, Austria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Italia, Olanda, Portugalia, ROMÂNIA, Scoția, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia și Ungaria.

Turneul final din Germania se joacă în perioada 14 iunie-14 iulie 2024. Partidele de la turneul final vor avea loc pe 10 stadioane din 10 orașe. Această țară a găzduit și Campionatul Mondial din 2006.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile

Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”

Veste importantă pentru România! Alexander Isak s-a accidentat și va rata următoarele meciuri ale Suediei

Gică Hagi a anunțat când am putea avea o schimbare radicală la naționala României: ”Îmi asum asta”

Nicolae Stanciu a dezvăluit ce le-a cerut Gică Hagi

Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia

Cele mai citite

Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”

SuperLiga  |  26 Septembrie 2026, 10:59
1.
Gigi Becali îl vrea plecat de la FCSB, dar MM Stoica se opune: ”Eu aș forța ca el să joace”
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”

Ion Țiriac  |  27 Septembrie 2026, 15:02
3.
Ion Țiriac a vorbit despre românul care ”a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite”: ”Mi-a fost coleg de școală”
Știri de ultimă oră din sport
Familia lui Cristi Borcea pregătește o investiție de 20.000.000 de euro în București

Diverse   |  28 Septembrie 2026, 08:58
Familia lui Cristi Borcea pregătește o investiție de 20.000.000 de euro în București
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii

Internațional   |  27 Septembrie 2026, 23:29
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 21:59
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București

Handbal   |  27 Septembrie 2026, 19:56
Danemarca, campioană la EHF Euro Cup! A învins Norvegia în finala de la București
Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
exclusiv Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
Echipa Națională   |  27 Septembrie 2026, 18:34
Iosif Rotariu a tranșat subiectul Ianis Stoica: ”Hagi a convocat jucătorii cei mai buni!”
Ovidiu Mihăilă anunță schimbarea după bronzul României: ”Trebuie să lucrăm la asta”

Handbal   |  27 Septembrie 2026, 17:43
Ovidiu Mihăilă anunță schimbarea după bronzul României: ”Trebuie să lucrăm la asta”
AS.RO Ion Ţiriac a spus cine e românul care a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite: Mi-a fost coleg de şcoală
Ion Ţiriac a spus cine e românul care a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite: Mi-a fost coleg de şcoală
RTV BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
BREAKING NEWS! Președintele demisionează, cutremur pe scena politică. Tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Familia lui Cristi Borcea pregătește o investiție de 20.000.000 de euro în București
Diverse   |  08:58
Familia lui Cristi Borcea pregătește o investiție de 20.000.000 de euro în București
exclusiv Are 5 titluri de campion al României și a spus ce echipă poate câștiga SuperLiga: ”Datorită omogenității și valorii lotului”
SuperLiga   |  08:26
Are 5 titluri de campion al României și a spus ce echipă poate câștiga SuperLiga: ”Datorită omogenității și valorii lotului”
Cristiano Ronaldo, rezervă la victoria Portugaliei cu Norvegia! Xavi ”a spart gheața”, în timp ce Klopp rămâne fără succes....
Internațional   |  23:51
Cristiano Ronaldo, rezervă la victoria Portugaliei cu Norvegia! Xavi ”a spart gheața”, în timp ce Klopp rămâne fără succes. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
Internațional   |  23:29
Situație neobișnuită la Israel - Irlanda! Un fundaș a fost trecut portar, iar gestul irlandezilor a făcut înconjurul lumii
Pancu a numit echipa din SuperLiga favorită la titlu: ”Indubitabilă!”
SuperLiga   |  22:40
Pancu a numit echipa din SuperLiga favorită la titlu: ”Indubitabilă!”
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
Echipa Națională   |  21:59
România - Suedia, interes uriaș pentru meciul de pe Arena Națională! Câte bilete mai sunt disponibile
exclusiv Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
Special   |  21:15
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
”România cealaltă”. Editorial Marius Mitran, după înfrângerea naționalei cu Suedia: ”Cea reală. Cea care contează”
Editorialisti   |  20:35