exclusiv Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
Galerie foto(14) Galerie foto (14 fotografii): Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
Mihai Cheleș | Publicat: 11.05.2026 18:00 | Actualizat: 11.05.2026 18:00
În cadrul unui interviu-eveniment acordat pentru I AM SPORT Magazine, Anghel Iordănescu (76 de ani) a povestit cât de mult a dorit miliardarul grec Iorgos Vardinoianis să-l transfere pe Gică Hagi la Panathinaikos Atena.
Familia Vardinogiannis/ Vardinoianis este una dintre cele mai influente și bogate familii de armatori și oameni de afaceri din Grecia, cu investiții majore în petrol, transport maritim, media și finanțe.
În anii 80, s-a legat o prietenie foarte strânsă între Iorgos Vardinoianos și jucătorii Stelei care aveau să cucerească Cupa Campionilor Europeni, în special cu Anghel Iordănescu. De asemenea, magnatul grec devenise foarte apropiat și de Valentin Ceaușescu, cel despre care se spune că era protectorul ”din umbră” al echipei.
- Iorgos Vardinoianis a fost patronul celor de la Panathinaikos Atena între 1979 și 2000, timp în care Panathianikos a fost una dintre forțele Europei. Sub patronajul său, formația greacă a jucat două semifinale de Champions League/Cupa Campionilor Europeni (1985 și 1996), un sfert de Cupa Campionilor Europeni (1992), dar și un sfert de Cupă UEFA (1988).

Anghel Iordănescu: ”Cred că Iorgos Vardinoianis s-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
Printre amintirile lui Anghel Iordănescu despre Iorgos Vardinoianis se numără și dorința uriașă a grecului de a-l transfera pe Gică Hagi la Panathinaikos, pe atunci unul dintre cei mai râvniți jucători ai Europei. Ar fi făcut orice să-l aibă, dar misiunea era una extrem de dificilă, care nu s-a concretizat niciodată.
Miliardarul grec s-ar fi supărat atunci pe Valentin Ceaușescu pentru că acesta nu a avut puterea de a-și convinge tatăl, pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, să-l lase pe Hagi să se transfere la echipa sa.

”El a devenit un foarte bun prieten al meu. L-am invitat la finala Cupei Campionilor Europeni. Eu stătusem în Grecia doi ani de zile. Ori de câte ori OFI juca pe continent, la Salonic, la Atena, eu rămâneam o seară în plus în Atena. Echipa pleca înapoi în Creta, eu rămâneam. Mă duceam la ambasadă să-mi plătesc taxa, mai mergeam la domnul Kovacs sau la Iorgos. Vardinoianis, când era bucuros, pe lângă prima pe care mi-o plătea OFI, îmi mai oferea niște bani, o primă.
Mă întreba: ”Ia zi, mă, cum stai cu banii?”. L-am invitat pe Vardinoianis la Sevilla. El devenise prin mine, bun prieten și cu Valentin. Tot spera că odată și odată o să-l ia pe Hagi la Panathinaikos. Mă tot punea pe mine să vorbesc, dar cum și cui să îi spun? Nici nu era bine să vorbesc pe vremurile alea. Dar a ținut legătura cu Valentin, iar cu mine a rămas prieten.
Ideea a fost că noi toți ajunseserăm să fim apropiați de Vardinoianis în perioada aceea. El în continuare spera…Să-l ia pe Hagi, care niciodată nu a ajuns la Panathinaikos. Cred că la un moment dat Vardinoianis a fost supărat pe Valentin Ceaușescu. (n.r. - Fiindcă nu-l convingea pe Gică?) Că nu l-a convins pe cel care decidea, tatăl lui, să-i dea drumul lui Hagi”, a povestit Anghel Iordănescu în revista I AM SPORT Magazine.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







