exclusiv Întrebat de plecarea lui Eugen Neagoe de la FC Argeș la Petrolul, Cristian Gentea a avut o reacție clară

Neagoe a mai antrenat-o în acest sezon pe Universitatea Craiova Galerie foto (1 fotografii): Întrebat de plecarea lui Eugen Neagoe de la FC Argeș la Petrolul, Cristian Gentea a avut o reacție clară
Foto: Sport Pictures  |   Neagoe a mai antrenat-o în acest sezon pe Universitatea Craiova

George Drafta   |   Publicat: 13.03.2024 20:50   |  Actualizat: 16.03.2024 15:29

Cristian Gentea, primarul orașului Pitești, nu are informații potrivit cărora Eugen Neagoe ar putea să o părăsească pe FC Argeș pentru a ajunge în tabăra ploieștenilor.

Petrolul este în căutare de antrenor după despărțirea de Florin Pîrvu, oficializată la finalul sezonului regular, după o serie de 4 înfrângeri consecutive.

Iar una dintre variantele luate în calcul pentru banca "lupilor" este și Eugen Neagoe, antrenor aflat sub contract cu FC Argeș în acest moment.

Clauza care face aproape imposibilă mutarea

Conform ProSport, principal impediment pentru care galben-albaștrilor le va fi greu să îl aducă pe tehnicianul de 56 de ani pe Ilie Oană ar fi o clauză de reziliere în valoare de 120.000 de euro, trecută în contractul antrenorului cu piteștenii.

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea nu este atât de preocupat de ceea ce se va întâmpla la nivelul băncii tehnice a alb-violeților.

"Nu știu nimic de Neagoe, de FC Argeș nu știu de unde au apărut alea, nu am vorbit cu nimeni nimic. Am văzut și eu că pleacă, că se duce la Petrolul, nu mă interesează efectiv.

Nu am vorbit cu Tudose, cu Neagoe, cu nimeni", a declarat edilul, în dialog cu reporterii iAMsport.ro.

Obiectiv ratat pentru Neagoe

Neagoe a ajuns la FC Argeș în locul lui Alexandru Pelici, după un început mai mult decât dezamăgitor pentru Tofan & Co în actuala stagiune.

Obiectivul fixat la startul sezonului a fost cel al revenirii în Superligă, după căderea în al doilea eșalon din primăvara anului trecut.

Însă FC Argeș este înaintea ultimei etape a sezonului regular în afara play-off-ului, ba chiar mai aproape de zona retrogradării decât de locurile care vor au acces în minicampionatul care decide formațiile promovate.

FC Argeș este pe poziția a 16-a, la cinci puncte de CS Tunari, echipă aflată pe primul loc retrogradabil.

În ultima etapă a primei părți a campionatului, FC Argeș o va întâlni pe CSM Reșița, după care va juca în una dintre cele două grupe ale play-out-ului Ligii 2.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească

Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate

Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”

Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”

Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”

România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
2.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”

SuperLiga  |  10 Noiembrie 2026, 08:39
3.
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
Știri de ultimă oră din sport
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?

Auto   |  11 Noiembrie 2026, 22:46
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj

Formula 1   |  11 Noiembrie 2026, 21:04
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 20:11
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională
Echipa Națională   |  11 Noiembrie 2026, 19:22
România e codașa grupei, dar fanii rămân alături de tricolori! Câte bilete s-au vândut cu trei zile înaintea meciului de pe Arena Națională
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer

SuperLiga   |  11 Noiembrie 2026, 18:55
Spaniolii nu renunță la vedeta Universității Craiova! Un nou pas important pentru transfer
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”

Formula 1   |  11 Noiembrie 2026, 17:43
Mercedes nu visează la o nouă dinastie în Formula 1: ”Opt titluri consecutive sunt aproape imposibile astăzi”
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Formula 1   |  00:07
Formula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
SuperLiga   |  23:52
Dinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile...
Fotbal   |  23:19
Protest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Auto   |  22:46
Audi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
exclusiv Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
Echipa Națională   |  22:23
Banciu, mesaj direct pentru Hagi! Stranierul pe care-l vrea la națională: ”E un băiat bun”
Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
SuperLiga   |  21:36
Legenda Stelei nu-i dă nicio șansă lui FCSB după ce a aflat planurile lui Gigi Becali: ”Nu se pricepe la fotbal!”
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Formula 1   |  21:04
FIA a dat verdictul asupra motoarelor din Formula 1. Ce constructor a ieșit în avantaj
Decizia luată de Marius Croitoru după ce Valeriu Iftime a strigat ”demisia” din fața TV-ului: ”Aici e o problemă...”
SuperLiga   |  20:11