Italia a produs surpriza la Turneul celor Șase Națiuni: 23-18 contra Angliei, primul succes din istorie împotriva ”Leilor din Albion”

Italia a scris istorie la Turneul celor Șase Națiuni: 23-18 contra Angliei Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Italia a produs surpriza la Turneul celor Șase Națiuni: 23-18 contra Angliei, primul succes din istorie împotriva ”Leilor din Albion”
Foto: Profimedia  |   Italia a scris istorie la Turneul celor Șase Națiuni: 23-18 contra Angliei

Redactia   |   Publicat: 08.03.2026 11:20   |  Actualizat: 08.03.2026 12:53

Naţionala de rugby a Italiei a realizat cea mai mare surpriză a Turneului celor Şase Naţiuni 2026 învingând, pentru prima oară în istorie, reprezentativa Angliei, cu 23-18 (10-12), sâmbătă seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în etapa a 4-a a competiţiei.

Alături de Noua Zeelandă, Anglia era singura echipă neînvinsă până acum de naţionala azzurri.

Profitând din plin de indisciplina în joc a englezilor, care la un moment dat au avut doi jucători eliminaţi temporar de pe teren, şi revenind senzaţional în a doua repriză, italienii s-au impus prin două eseuri, ambele transformate, şi concretizarea a trei lovituri de pedeapsă.

Foto 3/3

Succes istoric pentru Italia!

Anglia a punctat prin două eseuri, unul transformat, şi fructificarea a două lovituri de pedeapsă.

În urma acestui succes, Italia a depăşit Anglia în clasament.

Rezultate din etapa a 4-a: Irlanda - Ţara Galilor 27-17, Scoţia - Franţa 50-40, Italia - Anglia 23-18.

În clasament conduce Franţa, cu 16 puncte, urmată de Scoţia, 16 pct, Irlanda, 14 puncte, Italia, 9 puncte, Anglia, 6 puncte şi Ţara Galilor, 1 punct.

Câştigătoarea trofeului se va decide astfel în ultima etapă, pe 14 martie, după meciurile Irlanda - Scoţia, Ţara Galilor - Italia şi Franţa - Anglia.

AGERPRES

Foto 1/3

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

CFR Cluj, în atenția Poliției Economice! Dosar deschis pentru posibile nereguli fiscale și datorii la ANAF. Prima reacție a lui Ioan Varga

Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!

După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane

Nu mai e criză la CSM Constanța? Clubul a cheltuit 40.000 de euro, într-o singură zi, pe contracte de publicitate în presa locală

Veste proastă pentru Florin Prunea: ”dușmanul” său vrea să fie șef al Ligii Profesioniste de Fotbal: ”Ia tot mai în serios varianta”

”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”

Cele mai citite

Selecționerul Spaniei a dat cărțile pe față în privința lui Lamine Yamal și Nico Williams, după ce Spania nu a reușit să învingă Capul Verde

CM 2026  |  15 Iunie 2026, 23:59
1.
Selecționerul Spaniei a dat cărțile pe față în privința lui Lamine Yamal și Nico Williams, după ce Spania nu a reușit să învingă Capul Verde
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”

SuperLiga  |  16 Iunie 2026, 19:00
2.
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”

CM 2026  |  15 Iunie 2026, 20:52
3.
A distrus o națională de la CM 2026: ”Catastrofală, cea mai grețoasă echipă! Nici România lui Edi Iordănescu nu juca mai rău, era exclusă dacă exista un vot al publicului”
Știri de ultimă oră din sport
Spectre Series II, rafinament atent recalibrat

Auto   |  17 Iunie 2026, 19:30
Spectre Series II, rafinament atent recalibrat
Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!
Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!
SuperLiga   |  17 Iunie 2026, 18:30
Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!
După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane
După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane
SuperLiga   |  17 Iunie 2026, 18:15
După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane
Cel mai rapid om din România s-a dus să lucreze în agricultură în Anglia: ”M-am maturizat”

Atletism   |  17 Iunie 2026, 17:43
Cel mai rapid om din România s-a dus să lucreze în agricultură în Anglia: ”M-am maturizat”
Nu mai e criză la CSM Constanța? Clubul a cheltuit 40.000 de euro, într-o singură zi, pe contracte de publicitate în presa locală
Nu mai e criză la CSM Constanța? Clubul a cheltuit 40.000 de euro, într-o singură zi, pe contracte de publicitate în presa locală
Diverse   |  17 Iunie 2026, 17:22
Nu mai e criză la CSM Constanța? Clubul a cheltuit 40.000 de euro, într-o singură zi, pe contracte de publicitate în presa locală
Veste proastă pentru Florin Prunea: ”dușmanul” său vrea să fie șef al Ligii Profesioniste de Fotbal: ”Ia tot mai în serios varianta”
Veste proastă pentru Florin Prunea: ”dușmanul” său vrea să fie șef al Ligii Profesioniste de Fotbal: ”Ia tot mai în serios varianta”
Fotbal   |  17 Iunie 2026, 16:37
Veste proastă pentru Florin Prunea: ”dușmanul” său vrea să fie șef al Ligii Profesioniste de Fotbal: ”Ia tot mai în serios varianta”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cum l-a numit Mihaela Rădulescu pe Felix Baumgartner, după scandalul cu familia regretatului ei iubit
Cum l-a numit Mihaela Rădulescu pe Felix Baumgartner, după scandalul cu familia regretatului ei iubit
RTV ULTIMA ORĂ! Și-a dat DEMISIA cu scandal. Românii sunt șocați
ULTIMA ORĂ! Și-a dat DEMISIA cu scandal. Românii sunt șocați
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
exclusiv ”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
Special   |  17 Iunie 2026, 14:38
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 17 iunie. Radu Banciu comentează războiul din PNL și planul lui Bolojan împotriva lui Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 iunie. Radu Banciu comentează planul pregătit de PNL, USR și UDMR pentru viitorul Guvern

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 iunie. Primele nume din viitorul Guvern Veștea, în atenția lui Radu Banciu

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

CFR Cluj, în atenția Poliției Economice! Dosar deschis pentru posibile nereguli fiscale și datorii la ANAF. Prima reacție a...
SuperLiga   |  21:00
CFR Cluj, în atenția Poliției Economice! Dosar deschis pentru posibile nereguli fiscale și datorii la ANAF. Prima reacție a lui Ioan Varga
live score Portugalia - RD Congo 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Wissa restabilește egalitatea înainte de pauză!
CM 2026   |  20:52
Portugalia - RD Congo 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Wissa restabilește egalitatea înainte de pauză!
Câți bani solicită Tottenham Hotspur în schimbul lui Radu Drăgușin
Internațional   |  20:30
Câți bani solicită Tottenham Hotspur în schimbul lui Radu Drăgușin
Semne rele pentru Anglia înaintea debutului la CM 2026! Ce au remarcat jurnaliștii britanici
CM 2026   |  20:00
Semne rele pentru Anglia înaintea debutului la CM 2026! Ce au remarcat jurnaliștii britanici
Spectre Series II, rafinament atent recalibrat
Auto   |  19:30
Spectre Series II, rafinament atent recalibrat
Motive de bucurie pentru Cristi Chivu! Inter este în negocieri avansate cu fundașul de 23.000.000 de euro
Serie A   |  19:03
Motive de bucurie pentru Cristi Chivu! Inter este în negocieri avansate cu fundașul de 23.000.000 de euro
Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!
SuperLiga   |  18:30
Veste bună pentru Dinamo: jucătorul e dispus să vină în România!
După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane
SuperLiga   |  18:15
După Olaru, FCSB riscă să-l piardă și pe Tănase! Din ce țară are ofertă decarul fostei campioane
Rezultate / Clasamente