exclusiv Ovidiu Burcă, prima reacție după negocierile cu FCU Craiova: "Le mulțumesc că s-au gândit la mine!"

Ovidiu Burcă, în timpul unui meci Galerie foto (1 fotografii): Ovidiu Burcă, prima reacție după negocierile cu FCU Craiova: "Le mulțumesc că s-au gândit la mine!"
Foto: Sport Pictures  |   Ovidiu Burcă, în timpul unui meci

Andrei Petrescu   |   Publicat: 25.10.2024 12:49   |  Actualizat: 25.10.2024 22:44

Antrenorul Ovidiu Burcă (44 de ani) a anunțat, în exclusivitate pentru iAMsport.ro, că negocierile pentru a prelua banca celor de la FCU Craiova 1948 au picat.

După despărțirea de Marius Croitoru, Adrian Mititelu a început rapid căutările pentru un nou antrenor. Patronul de la FCU Craiova 1948 a negociat cu Ovidiu Burcă, fostul tehnician al lui Dinamo, așa cum iAMsport.ro a dezvăluit în exclusivitate.

Ovidiu Burcă nu mai merge la FCU Craiova 1948

Acum, Burcă a precizat, pentru iAMsport.ro, că nu a ajuns la un acord cu clubul lui Adrian Mititelu, iar revenirea sa pe banca unei echipe se amână.

"Am avut niște discuții cu dânșii, nu am ajuns însă la niciun numitor comun. Le mulțumesc că s-au gândit la mine, dar momentan nu s-a ajuns la niciun numitor comun. S-au sistat negocierile, am ajuns într-un punct în care nu ne-am înțeles. Nu știu dacă o să mai reluăm discuțiile, probabil mai negociază și cu alți antrenori", a spus Ovidiu Burcă, în exclusivitate pentru iAMsport.ro.

Ovidiu Burcă este liber de contract din noiembrie 2023, când a plecat de la Dinamo în urma unei înfrângeri într-un derby cu FCSB, 0-1.

Ovidiu Burcă, fără echipă de aproape un an

Burcă este antrenorul care a reușit să o promoveze pe Dinamo în SuperLiga, în stagiunea 2022/2023, când "câinii" au câștigat barajul de promovare/retrogradare împotriva celor de la FC Argeș.

De-a lungul carierei, Ovidiu Burcă a mai antrenat-o pe CSM Slatina, dar a fost principal și pe banca echipei secunde a Rapidului.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

O echipă de fotbal va avea cel mai mare stadion din regiune, de 15.000 de locuri: ”Pentru întreaga Moldovă!”

Meci nebun între ASA Tg. Mureș și CS Dinamo: 7 goluri și o răsturnare dramatică de scor!

Banciu, dezlănțuit la adresa echipei de tradiție din România: ”A murit la Revoluție, apoi a fost doar o glumă, un surogat, o poșircă!”

Steaua a anunțat oficial că merge la TAS împotriva FRF: ”Am trimis documentele”

Tudorel Stoica, revoltat de blocarea Stelei: ”M-am săturat! Nu se dorește ca acest club să joace în Liga 1”

Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: ”M-a rugat cineva”

Cele mai citite

”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei

Auto  |  24 Septembrie 2026, 11:58
1.
”Michael Schumacher este aici!” Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”

Echipa Națională  |  25 Septembrie 2026, 10:57
2.
Pe jumătate român, Elis Ștefan Bishesari va juca pentru altă națională. Ravelli: ”Incredibil de talentat”
Daniel Pancu a recunoscut că a făcut ”milioane de euro” din fotbal și a spus la ce echipă a încasat cel mai mare salariu

Fotbal  |  24 Septembrie 2026, 23:31
3.
Daniel Pancu a recunoscut că a făcut ”milioane de euro” din fotbal și a spus la ce echipă a încasat cel mai mare salariu
Știri de ultimă oră din sport
Suedia - România 2-1! Vedetele Isak și Gyokeres au ieșit la rampă! Hagi, la primul eșec de la revenire

Echipa Națională   |  25 Septembrie 2026, 23:44
Suedia - România 2-1! Vedetele Isak și Gyokeres au ieșit la rampă! Hagi, la primul eșec de la revenire
Brazilia, salvată în minutul 94 de Rayan: 1-1 cu Australia, după un gol superb

Internațional   |  25 Septembrie 2026, 22:45
Brazilia, salvată în minutul 94 de Rayan: 1-1 cu Australia, după un gol superb
Probleme pentru Pancu! Cătălin Vulturar s-a accidentat la națională și a părăsit terenul cu ajutorul staffului medical

SuperLiga   |  25 Septembrie 2026, 22:09
Probleme pentru Pancu! Cătălin Vulturar s-a accidentat la națională și a părăsit terenul cu ajutorul staffului medical
CSA Steaua, medaliată cu bronz în Liga Națională! Premieră negativă pentru Baia Mare după 18 ani

Rugby   |  25 Septembrie 2026, 21:20
CSA Steaua, medaliată cu bronz în Liga Națională! Premieră negativă pentru Baia Mare după 18 ani
Mihai Rotaru și Gigi Becali, negocieri pentru un schimb de jucători: ”O facem de acum. Nu-mi mai convine de el!”

SuperLiga   |  25 Septembrie 2026, 20:57
Mihai Rotaru și Gigi Becali, negocieri pentru un schimb de jucători: ”O facem de acum. Nu-mi mai convine de el!”
Cipru U21 - România U21 0-3! ”Tricolorii” au făcut spectacol în Larnaca și continuă lupta pentru prezența la EURO

U21   |  25 Septembrie 2026, 20:44
Cipru U21 - România U21 0-3! ”Tricolorii” au făcut spectacol în Larnaca și continuă lupta pentru prezența la EURO
AS.RO Momente cumplite pentru Teodora Stoica după pierderea teribilă suferită! Ce se întâmplă cu fiica lui Mihai Stoica
Momente cumplite pentru Teodora Stoica după pierderea teribilă suferită! Ce se întâmplă cu fiica lui Mihai Stoica
RTV Ce a urmat după sărut! Imaginile momentului cu Mirabela Grădinaru şi Nicuşor Dan în New York
Ce a urmat după sărut! Imaginile momentului cu Mirabela Grădinaru şi Nicuşor Dan în New York
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 25 septembrie. Cum arată Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Lista miniștrilor PNL-USR-UDMR merge sâmbătă în Parlament

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 24 septembrie. DIICOT a pus sechestru pe vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

Ianis Hagi rămâne optimist după înfrângerea de la Solna: ”Meciurile viitoare vor fi mai bune”
Internațional   |  00:27
Ianis Hagi rămâne optimist după înfrângerea de la Solna: ”Meciurile viitoare vor fi mai bune”
Ce le-a reproșat Gică Hagi tricolorilor după eșecul cu Suedia: ”Atunci cred că ieșeau lucrurile mai bine!”
Echipa Națională   |  00:17
Ce le-a reproșat Gică Hagi tricolorilor după eșecul cu Suedia: ”Atunci cred că ieșeau lucrurile mai bine!”
Remiză în Polonia - Bosnia! Mbappe a adus victoria Franței, la debutul lui Zidane. Rezultatele zilei în Nations League
Internațional   |  00:04
Remiză în Polonia - Bosnia! Mbappe a adus victoria Franței, la debutul lui Zidane. Rezultatele zilei în Nations League
Suedia - România 2-1! Vedetele Isak și Gyokeres au ieșit la rampă! Hagi, la primul eșec de la revenire
Echipa Națională   |  23:44
Suedia - România 2-1! Vedetele Isak și Gyokeres au ieșit la rampă! Hagi, la primul eșec de la revenire
Componentul Generației de Aur a desființat doi tricolori la pauza meciului cu Suedia: ”Acolo au apărut problemele!”
Echipa Națională   |  23:22
Componentul Generației de Aur a desființat doi tricolori la pauza meciului cu Suedia: ”Acolo au apărut problemele!”
Presa din Suedia nu l-a iertat după golul României: ”A profitat de ezitarea lui”
Echipa Națională   |  23:01
Presa din Suedia nu l-a iertat după golul României: ”A profitat de ezitarea lui”
Brazilia, salvată în minutul 94 de Rayan: 1-1 cu Australia, după un gol superb
Internațional   |  22:45
Brazilia, salvată în minutul 94 de Rayan: 1-1 cu Australia, după un gol superb
Probleme pentru Pancu! Cătălin Vulturar s-a accidentat la națională și a părăsit terenul cu ajutorul staffului medical
SuperLiga   |  22:09