exclusiv Pleacă Florin Maxim de la Corvinul? ”100% își dorește”

Florin Maxim a luat Cupa României cu Corvinul în 2025 Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Pleacă Florin Maxim de la Corvinul? ”100% își dorește”
Foto: Sportpictures  |   Florin Maxim a luat Cupa României cu Corvinul în 2025

Radu Orbean   |   Publicat: 30.10.2025 19:48   |  Actualizat: 30.10.2025 22:02

Într-o discuție cu reporterii iAMsport.ro, Anton Heleșteanu (55 de ani), directorul adjunct al Corvinului Hunedoara, a vorbit despre situația bună a clubului care este lider în liga secundă și are șanse mari la promovare, dar și despre viitorul tehnicianului Florin Maxim (44 de ani).

Din cauza formei de organizare, Corvinul Hunedoara a trebuit să aleagă în stagiunea 2024/2025 între a participa în preliminariile cupelor europene sau în Superligă, dar a optat pentru competițiile europene. Totuși, în prezent, clubul are cale liberă din punct de vedere juridic pentru a promova.

Cu mulți jucători plecați la cluburi de Superligă în sezonul trecut, transilvănenii au ratat calificarea în play-off-ul ligii secunde, dar au avut cinci victorii din șase meciuri în play-out, pe care l-au câștigat detașat, la 11 puncte avans față de ocupanta locului doi, Metalul Buzău.

Foto 3/5

Secretul din spatele succesului de la Corvinul: ”Asta dă o mare greutate echipei”

Fără schimbări la nivelul staffului, Corvinul este lider neînvins în acest sezon, cu nouă victorii și două egaluri, iar șansele la promovare cresc de la meci la meci.

Într-un dialog cu reporterii iAMsport.ro, Anton Heleșteanu a vorbit despre forma echipei, pe care vrea să o vadă înapoi în prima ligă după o pauză de peste trei decenii.

Foto 5/5

”Până să ne gândim la promovare, noi avem emoții în privința calificării în play-off. Bătaia se duce în 10 echipe. Cele care sunt pe primele șase poziții, plus Poli Iași, Sepsi, cele din primele 10 locuri pot oricând prinde play-off-ul. Mai e mult, suntem la jumătatea sezonului.

Noi n-am oprit cariera niciunui jucător, avem cazurile Iacob, Coman, Lefter, Lupu. I-am lăsat să meargă la liga 1. E mult spus că ne e frică, Max face o treabă extraordinară. Noi asigurăm condiții cât putem, bugetul nostru nu e în primele șase.

Au fost discuții cu cluburi din Liga 1 pentru jucători, dar nicio ofertă fermă. Nu pot spune cu cine, pentru că nu a fost o ofertă, nu e vreo echipă din primele șase. Politica noastră, neavând un buget de top șase este să lăsăm ușa deschisă dar să nu exagerăm în ceea ce privește salariile. Noi creștem jucători, la bugetul nostru e greu de crezut că putem avea o astfel de abordare. Față de anii trecuți am redus media de vârstă.

Nu e un buget de neglijat, nu sunt restanțe, e sustenabil. E un buget de locurile 7-10 în liga secundă. Dar nivelul salarial e rezonabil, bazat pe rezultate. După ce ne calificăm în play-off ne gândim și la promovare. Echipa are un parcurs excelent, comparabil cu cel al Csikszereda de anul trecut”, a spus Anton Heleșteanu pentru iAMsport.ro.

Foto 4/5

”Maxim își dorește 100% să ducă Corvinul în Superligă. Nu va pleca acum”

Chestionat în legătură cu o posibilă mutare a lui Florin Maxim în SuperLigă în această iarnă, Anton Heleșteanu este convins că tehnicianul va continua lupta la promovare cu hunedorenii.

”Maxim are o clauză de reziliere de 150.000 de euro, dar unul din secretele reușitelor este stabilitatea la nivel de bancă tehnică. Toți spun despre Corvinul că este o echipă omogenă. Echipa e schimbată față de anul trecut. Omogenitatea vine de la banca tehnică. Ei lucrează împreună de la începutul proiectului înființat în 2021 și asta dă o mare greutate echipei. Au rămas indiferent de momentele mai bune sau mai slabe și asta e important.

Mai e un aspect, Florin este hunedorean. El poate pleca, dar trebuie să existe sentimentul și acordul lui. La vârsta lui, el vrea să termine obiectivul aici. E un om cu capul pe umeri și vrea să ducă echipa în prima ligă. Corvinul nu a mai fost în prima ligă de peste 30 de ani.

Va pleca la un moment dat, este normal, dar acum vă spun 100% că își dorește să ducă Corvinul în Liga 1. A avut oferte, le-a refuzat, chiar dacă clauza nu a fost o problemă. Ei fac o treabă excelentă”, a adăugat oficialul hunedorenilor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ricardo Grigore a semnat cu o echipă din România

Cornel Dinu, declarații explozive la adresa lui Ionuț Chirilă: ”Nu are ce să caute în fotbal. A avut o implicare în decesul lui Cătălin Hîldan!”

Dănuț Lupu îl desființează pe Ionuț Chirilă: ”El, cu creier mare, nu a antrenat nicăieri! Nici nu ar trebui să deschidă gura, trăiește din niște copii scoși în '87-'88”

Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”

Scene incredibile în Liga 2! Petre Grigoraș a răbufnit la adresa arbitrului. A intrat pe teren și a fost cu greu stăpânit

Ionuț Chirilă, încrezător după remiza cu Steaua: ”Ne vom salva cu siguranță. Îmi asum ce spun”

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
2.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
3.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Știri de ultimă oră din sport
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție

Auto   |  09 Noiembrie 2026, 23:04
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos

Formula 1   |  09 Noiembrie 2026, 20:54
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori

Fotbal   |  09 Noiembrie 2026, 19:12
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”

Echipa Națională   |  09 Noiembrie 2026, 18:25
Marius Șumudică l-a distrus pe fotbalistul care l-a ignorat pe Gică Hagi: ”E strigător la cer!”
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”

Handbal   |  09 Noiembrie 2026, 17:48
Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României nu exclude un transfer în străinătate: ”Sunt deschisă către această oportunitate”
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”

Formula 1   |  09 Noiembrie 2026, 17:16
Kimi Antonelli, extrem de supărat după Marele Premiu al Braziliei: ”Am pierdut victoria și nici măcar nu știu de ce!”
AS.RO Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
Cristi Chivu l-a lăsat mască pe David Popovici! Ce a făcut în vestiar când toată lumea plecase acasă
RTV Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
Răsturnare de situaţie! S-au aflat adevăraţii câştigători ai Asia Express 2026, surpriză mare
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Ionuț Radu a rupt tăcerea după scandalul de la echipa națională: ”Sănătatea mea nu este un subiect de negociere”
Echipa Națională   |  23:46
Ionuț Radu a rupt tăcerea după scandalul de la echipa națională: ”Sănătatea mea nu este un subiect de negociere”
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Auto   |  23:04
Porsche 911 Carrera RS 2.7 devine sursă de inspirație pentru un espressor de colecție
Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
SuperLiga   |  22:31
Pariul lui Claudiu Niculescu la Dinamo: ”Din ianuarie o să zbârnâie!”
FC Botoșani și Oțelul au dat-o la pace în ultima partidă a turului! Idowu a salvat un punct în prelungiri
SuperLiga   |  22:05
FC Botoșani și Oțelul au dat-o la pace în ultima partidă a turului! Idowu a salvat un punct în prelungiri
Mircea Sandu, săgeți către Răzvan Burleanu: ”Orice om normal la cap ar fi spus pas”
Diverse   |  21:23
Mircea Sandu, săgeți către Răzvan Burleanu: ”Orice om normal la cap ar fi spus pas”
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
Formula 1   |  20:54
Gest emoționant al lui Max Verstappen la Interlagos
exclusiv Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea...
SuperLiga   |  20:19
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
FCSB, amical cu una dintre echipele pe val în România! Gazdele anticipează un număr record de spectatori
Fotbal   |  19:12