“Am fost cândva campionii Europei”. Dialogul unui tată stelist cu băiatul lui despre finala din 86, imposibil de sărbătorit în Ghencea anul acesta: “FRF și Partidul ne-au suspendat”

În sezonul 1985-1986, cele mai bune echipe din Europa lipseau din competițiile europene. Anglia era expulzată de UEFA după tragedia de pe Heysel, iar campioana din Division One, poate cea mai bună versiune din istoria lui Everton, nu avea drept de participare. Ca să înțelegeți dominația asupra competiției, iată lista câștigătoarelor de dinainte Stelei:

• 1977 - Liverpool
• 1978 - Liverpool
• 1979 - Nottingham Forest
• 1980 - Nottingham Forest
• 1981 - Liverpool
• 1982 - Aston Villa
• 1983 - Hamburger SV
• 1984 - Liverpool
• 1985 - Juventus

Șapte din nouă cupe și, dintr-o dată, de peste Canalul Mânecii n-a mai venit nicio echipă timp de cinci ani! Liverpool, ai cărei suporteri au produs incidentele din 1985, a avut interzis 6 ani.

Aici se naște povestea ireală a Stelei pe care orice fan dinamovist cu un pic de orgoliu n-a digerat-o complet nici astăzi. Până la urmă, Dinamo fusese singura echipă românească ajunsă într-o semifinală de Cupa Campionilor și, brusc, marea rivală a egalat performanța, a depășit-o și a luat și cupa.

Evident, nimeni nu garantează că Steaua nu ar fi putut-o învinge pe Everton sau că echipa lui Howard Kendall - câștigătoarea Cupei Cupelor în 1985 - nu ar fi putut fi eliminată de oricine altcineva pe drum.

Și ăsta e marele farmec al peformanței la care fanii lui Dinamo, preocupați zilele astea cu retrogradarea, se vor uita probabil o viață întreagă cu invidie.

Balonul de Aur, schiorii, cel mai scump fotbalist și Scifo

Steaua lui Emeric Ienei - Dumnezeu să-l țină sănătos - și-a făcut spectaculos și în același timp meticulos drum spre finală, dând la o parte echipe care, la auzul numelui, nu par ceva de speriat.

Dar Vejle îi avea pe Allan Simonsen, câștigătorul Balonului de Aur în 1977.

La Honved juca magicianul Lajos Detari, care peste doar doi ani avea să devină pentru o vreme cel mai scump jucător din lume, depășind suma de transfer plătită de Napoli pe Maradona.

“Schiorii finlandezi” de la Kuusysi Lahti - cum îi alintau batjocuritor dinamoviștii înainte de a se trezi eliminați de “desculții albanezi” de la 17 Nentori - alcătuiau o echipă robustă care eliminase până la Steaua campioanele din Iugoslavia și URSS.

În semifinale, nimeni nu credea că Steaua o va bate pe Anderlecht, unde juca Scifo, un mijlocaș care peste doar 3 luni avea să fie desemnat cel mai bun tânăr jucător de la Mondiale. Șase dintre titularii belgienilor au ajuns în acea vară cu naționala lor până în semifinalele turneului final din Mexic.

Și a venit finala.

Ok, Barcelona din 1986 nu era ce a fost după 1990. Câștigase cinci cupe europene, dar nicio “Urecheată”, porecla dată de englezi trofeului Cupei Campionilor.

Cu toate astea, echipa lui Terry Venables era puternică, era favorită și, în plus, juca în Spania, la Sevilla.

Ce a urmat nu poate fi povestit, iar fanii dinamoviști care au trăit evenimentele nu pot nega faptul că l-au urmărit fascinați pe Duckadam sărind dintr-o bară în alta la penaltyuri. Momentul ăla în sine e o bucată din istoria fotbalului mondial, celebrat de UEFA pe pereții cu legende din sediul de la Nyon.

Steaua din 1986 a fost o echipă senzațională, probabil mai tare decât ce urma să scoată Mircea Lucescu din Dinamo dacă nu veneau evenimentele dramatice din decembrie 1989.

Fanii Stelei au toate motivele să se uite cu mândrie și respect la ce a fost pe 7 mai 1986. Cei care au îngropat clubul după 1990, împingându-l în brațele unui finanțator orgolios și opac, au vina de a-și fi bătut joc de un brand național.

7 mai vine anul acesta într-un moment paradoxal. FCSB - clubul care se consideră Steaua, deși justiția a decis altceva - a luat campionatul, Steaua e în liga a doua, trasă pe linie moartă de regulamente.

În ciuda frustrării crescânde, suporterii încă își amintesc de seara aia de primăvară în care tot peisajul fotbalului românesc s-a schimbat pentru totdeauna. C.A. - un fan al echipei din liga a doua - a trimis redacției iAMSport.ro o scrisoare emoționantă.

“Scrisoarea III”, vor râde fanii FSCB, dar rândurile de mai jos secționează momentul actual, surprinzând marele paradox din istoria unui club istoric de care profitorii au tras până au rupt bucăți.

După 38 de ani, într-un apartament din sectorul 6, un copil și tatăl lui au sărbătorit câștigarea Cupei Campionilor Europeni.

“Tati, Lăcătuș a fost mai bun decât Ronaldo?’’

Puștiul meu de 10 ani are trei pasiuni, iar una dintre acestea este Steaua cu tot ce reprezintă, echipă, stadion, istorie și Peluza Sud. Aproape zilnic discuțiile noastre în drum spre școală sunt despre echipa iubită, iar seara, după lecții, își deschide laptopul și se uită la filmulețe pe Youtube cu cea mai tare galerie, de care este fermecat: ”Aș putea să mă uit toată ziua la asta și nu m-aș plictisi!” A început chiar și o colecție de stickere de care a făcut rost la meciuri de la băieți ceva mai mari, care i le-au dăruit bucuroși și le-a lipit pe telefon, caiete și ușile din casă.

Văzând într-o dimineață o poză cu Cristiano Ronaldo, cu numărul 7, a făcut imediat legătura cu Marius Lăcătuș, celebrul nostru număr 7 și mi-a pus o întrebare care m-a pus puțin pe gânduri: ”Tati, Lăcătuș a fost mai bun decât Ronaldo?” Mintea voia să răspundă ceva, iar inima altceva. Așa că m-am hotărât să facem o seară de meci și să ne uităm la marea finală.

Am cumpărat popcorn, suc și ceva dulce și l-am atenționat că vreau să fie răbdător în timp ce ne uităm. Dar, cum mi-am imaginat, valul de întrebări a început: ”De ce toți jucătorii au părul lung și sunt tunși la fel? De ce este echipamentul așa? Uite cum arată panourile publicitare. Vai, ce-mi place cum se comentează meciul.”

Dar cel mai important a fost că inocența de copil l-a ajutat să trăiască meciul ca și cum era în direct. Cred că uitase deznodământul partidei și tresărea la fiecare fază, iar la penalty-uri tremura de emoții la propriu.

Sfatul meu pentru steliștii cu copii e să încerce experiența, nu vor regreta.

Astăzi, pe 7 mai, sărbătorim cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. Noi, #ceicarenuautrădat și legendele noastre, pleiada de jucători magnifici de care se vorbește mult prea puțin. În acel sezon Steaua a devenit cea mai bună echipă din lume. M-am uitat și la meciurile cu Kuusysi Lahti și Anderlecht Bruxelles să pot înțelege mai bine nivelul ”viteziștilor”, iar surprinderea a fost mare să văd un neschimbat Pițurcă, un vitezoman Balint, o apărare puternică cu Iovan, Bumbescu, Bărbulescu, un post de libero de mult uitat, jucat de elegantul Belodedici, fiara Lăcătuș, Boloni, Duckadam, Iordănescu, iar pentru mine suprinza acestor meciuri a fost să văd doi jucători fabuloși, Tudorel Stoica și Majearu. Știam de la cei mai în vârstă din cartier că au fost buni, dar nu am crezut că sunt atât de buni. Se spune că fotbalul jucat simplu este cel mai dificil, iar Steaua a jucat simplu, practicând un fotbal modern, în viteză, cu verticalizări și mereu încrezătoare în propriile forțe.

La 38 de ani distanță, Steaua joacă în liga a doua, iar sărbătoarea acestei victorii este umbrită de acei oameni care tot vor să îi căpușeze imaginea, fiind ajutați de o parte a presei și, mai rău, pentru anul 2024, de oamenii politici de la putere. Deși s-au câștigat toate procesele, iar actele sunt atât de clare chiar și pentru un om fără studii juridice, iar teoriile acestora au fost combătute cu ușurință de steliști, susținătorii acestei echipe scot din joben, ca prin magie, câte o nouă teorie. Iar cum magia este o escrocherie, unii se lasă păcăliți, iar alții sunt amuzați sau dezgustați.

Anul acesta nu ne sărbătorim pe stadion. FRF împreună cu Partidul ne-au suspendat terenul și ne-au amendat pentru că i-am contestat cum se face pe un stadion de fotbal. Chiar, acum putem spune și noi că nu există echipă în Uniunea Europeană care să fie sancționată pentru că a avut tupeul să conteste un partid politic care produce numai rău? Putem! Numai că noi avem dreptate și ei nu.

Există peste tot în lume cluburi departamentale, iar teoria că mai bine cumpărăm tancuri și avioane decât să băgăm în fotbal nu-și are rostul. Bugetul pe un an pentru toată secția de fotbal din cadrul clubului este în jur de 2 milioane de euro, mai puțin decât costul unui singur tanc modern cumpărat recent de România. Și sunt convins că Steaua merită mult mai mult! În primul rând merită o conducere care să nu reprezinte interesele pe axa Becali – Hrebenciuc – Ciolacu – Tîlvăr – Bachide. Mai merită să fie respectată în încercarea de a promova și de a ajunge în elita europeană unde îi este locul. Și merităm și noi, suporterii, să știm cum se pot realiza aceste lucruri.

Ce a adus performanța din 1986? Exemplul că se poate. Îmbinarea dintre muncă, talent și sacrifiu au fost exemple și pentru generațiile de jucători ce au urmat la Steaua și echipa națională, iar pentru noi, steliștii, a adus și educație. Deși suntem într-un moment greu, în care puțini cred în noi și suntem huliți de toată lumea, spiritului de sacrificiu al acelei generații trăiește în noi. Peste ani, lumea își va aminti că niște nebuni au reușit să facă imposibilul posibil. Să reziști neclintit la toate abuzurile e mare lucru. Steaua va reveni în prima ligă și în competițiile europene, iar noi, cu ea alături, de partea bună a istoriei. Iubirea și caracterul se dovedesc la greu”.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google